Tatăl
Tatăl de François Coppée |
Traducere de Traian Demetrescu |
Acasă venea zilnic topit de băutură,
Și biata lui femee răbda orice tortură.
Trăiau de multă vreme. Ea singură, vîndută,
De mic copil în drumul mizeriei căzută,
Cu el înlănțuise a traiului povară,
Și suferea-n tăcere bătaie și ocară.
Vecinii, cîte-o dată, aud biata cum plînge,
Cînd furios bărbatul sub pumni spinarea-i frînge,
Și-o chinuește pînă se-nmoaie de-oboseală; —
Apoi se face-o largă tăcere mormîntală.
Dar într-o zi de iarnă, cînd aspra sărăcie
Preface o secundă în crudă vecinicie,
Și gura cere pîine și nu-i o fărmitură.
Femeea naște-n chinuri o slabă creatură.
Sărman copil! ce dulce și bună ți-ar fi soarta,
Născînd de ți-ar deschide spre somnul morței poarta!
Bărbatul vine iarăși beat într-o zi, cum face
În tot-d'a-una; însă e potolit și tace...
Nu mai ridică mîna nevasta iar să geamă
Sub lovituri puternici; acuma ea e mamă!
Și, zîmbitor, alături de leagăn se așează
Și mîngîie copilul ce doarme și visează...
Femeea cum îl vede, cu ochii arși de ură.
Întoarce către dînsul o rea căutătură;
Deprinsă cu bătaia l-întreabă și rînjește:
Azi nu mă bați! Ia spune-mi, ce lucru te oprește?
„Eu te aștept!.. Hai, vino... și dă-mi!...” Iar imbecilul
Răspunde-ncet: „Mi-e frică să nu deștept copilul!”