À l'ombre des jeunes filles en fleurs

À l'ombre des jeunes filles en fleurs de Anton Holban

Cireșul s-a urcat, s-a încolătăcit împrejurul lui, apoi s-a desfăcut, firav și grațios ca o baledstă, și și-a dansat florile roze, și-a lungit un braț în vârf cu două petale tremurând apropiat ca aripele unei vrăbii, care s-au rezimat ușurel pe una din ferestrele clasei a șasea de fete.

Clasa este, după obicei, lugubră, inamicală, cu băncile dure așezate la rând, cu tabla și catedra de rigoare, cu icoana de hârtie ieftină. Dar fetele s-au priceput să mai alunge din rigiditatea convențională, au adus vaze de flori și mici ornamente la călimări. Profesoara de franceză a anunțat impresionant subiectul tezei: „Comparaison entre Andromaque et Hermione”, și acum, nemișcată, pare la locul ei oficial bucată din lemnul catedrei. Iar micile domnișoare scriu frenetic. Iată pe Magda, premianta școalei de ani de zile, cu chipul ei net, cu perfecta cărare din mijlocul capului, cu profilul tras fără de nici un capriciu, cu silueta proporționat conturată, siluetă exactă a unei ființe care trăiește exact, fără de nici o îndepărtare de la datoriile cele mai stricte, știind fără greș ce are de făcut ca să fie un perpetuu model, și ca să nu dea nici o notă discordantă… Desigur, în viață nu poți trăi în neștire. Trebuie să-ți impui o formulă și să n-o depășești niciodată. Dar literatura este cu totul altceva. Fără de nici o ezitare și de nici o concesie, Magda va prefera pe Hermiona. Mai târziu, când va fi mai în vârstă, va vedea care îi sunt obligațiile ei noi, dar acum nu socoate să fie vreo afinitate între tinerețea ei imaculată și între văduva de peste treizeci de ani. Într-adevăr, Pirus este un bărbat excepțional, tânăr, viteaz, în stare de mânie cotropitoare și de tandrețe fermecată, și cu toată voinicia, subtil, fin, rafinat, cu o prestanță de rege, dar cu vorba insinuantă de diplomat, mințind și ironizând după plac pe bicisnicul Oreste:

La Grèce en ma faveur est trop inquiétée, De soins plus importants je l’ai crue agitée…

E îndrăgostit ca un copil de Andromaca. Ce orbire, să se îndrăgostească de văduva lui Hector, o femeie cu copil, învățată în toate secretele amorului de un altul, cu corpul ei, pe care se văd probabil, de-l privești atent, semnele bătrâneții, și care n-are nici o bucățică neîmbrățișată de altul, cu hainele mereu în doliu și cu vocea mereu plângătoare, repetând la infinit o litanie de două cuvinte, de copil răsfățat, ceea ce nu se potrivește vârstei ei:

Captive, toujours triste, importune à moi-même…

Sau și mai insuportabilă când își permite unele cochetării:

Quels charmes ont pour vous des yeux infortunés

Qu ‚à des pleurs étemels vous avez condamnés?

…Je me suis quelquefois consolée

Qu ‚ici, plutôt qu ‚ailleurs, te sort m’eût exilée.4

Și uneori este chiar ironică:

Seigneur, que faites vous, et que dira la Grèce

Faut-il qu’un si grand coeur montre tant de faiblesse?5

La spatele Magdei scrie cu fervoare, crispată de preocupare, bruna Ela.

Ela are obrazul de aramă și ochii cu ape profunde. Corpul îi este tocmai bine împlinit; de-a lungul lui curge o linie sinuoasă, sânii rotunzi îi ridică bluza armonios. Pocal în care stau închise toate instinctele ce abia așteaptă să fie liberate. Carnea Elei parcă dorește mâna care s-o strivească. Și acum, în preajma povestei de dragoste a lui Racine, nervii au strâns-o ca într-o plasă, o leagănă și o amețesc… Desigur, ar face la fel cu Hermiona! Fecioara îndrăgostită până la nebunie, torturată, văzând roșu, care nu acceptă compromisuri, mândră, ofensată la culme, când ei, de viță regală, fata unei femei pentru a cărei frumusețe a fost un război de zece ani, i se preferă o sclavă aproape bătrână.

Je crains de me connaître en l’état où je suis.

Fericirea trebuie căutată cu orice risc. Și fără multe socoteli care să-ți întârzie inutil gusturile.

Tant de raisonnements offensent ma colère.

Altminteri, mai bine moartea, cu riscul regretelor celor mai teribile de la urmă. Căci Hermiona, după ce Oreste a omorât pe Pirus, după îndemnul ei, a izbucnit:

Va faire chez tes Grecs admirer ta fureur.

Va! je la désavoue, et tu me fais horreur!

Barbare, qu ‚as tu fait??

Și când Oreste încearcă să protesteze, umil:

Ne m’avez vous pas

Vous-même, ici, tantôt, ordonné son trépas

Hermiona teribilă:

Ab!fallait-il croire une amante insensée…

Lângă Ela, cu profilul subțire și cu trei pistrui pe nasul puțin coroiat, Sarah. Ține ochii închiși pe jumătate, ca și cum ar urmări o problemă extrem de subtilă… Chateaubriand, acel care a întrebuințat atâtea culori superbe pentru a explica lucruri neînsemnate, a avut dreptate. Andromaca este o eroină creștină, așa de monotonă și de plictisitoare. În schimb, Hermiona trebuie să aibă în vinele ei din sângele Salomeei. La fel, excesivă, orgolioasă, mergând pentru gusturile ei până la moarte. Capul lui Iohanan pe o tipsie de argint! Și capul lui Pirus, în definitiv! Să împlinim ceea ce Racine n-a avut curajul să spuie. Pentru a avea buzele regelui Epirului la dispoziție. Desigur, buze cărnoase și roșii. Ce pot înțelege colegele române, cu viața lor mecanică! Gâște veritabile! Nu pot gusta decât manierele lui Pirus, artificiale.

…Me cherchiez-vous, madame?

Un espoir si charmant me serait-il permis?»

Dar nimic din senzualitatea pe care el o degajează.

Și Lina, urâțică, slabă, încovoiată, excelentă la matematică, se lasă pentru un moment sedusă de mirajul Hermionei și uită chipul slut pe care oglinda nemiloasă i l-a reflectat dimineața, când la lumina soarelui tânăr toată lumea părea înfrumusețată…

Ea înțelege gustul lui Pirus, interpretul fidel al autorului, pentru bătrânica virtuoasă și anostă. Întotdeauna imaginea lui Racine, cu chipul lui asemănător Regelui Soare, cu tandrețea de îndrăgostit neobosit, a fost exagerată. Romanțioșilor le place să insiste asupra amorurilor cu artistele du Parc sau Champmeslé. Dar viața lui retrasă după căderea Fedrei? Nu va mai reveni la teatru decât ca să facă plăcere hibridei doamne de Maintenon cu două piese religioase, așa de plictisitoare. Amiciția lui fără sens cu sfinții de la Port-Royal, respectul filial față de Nicole, care scrie ilizibil și care are idei așa de învechite despre teatru. Și acasă, ca unică ocupație, educarea conform celei mai stricte morale creștine a celor patru fete. Ce puțin putea înțelege un astfel de burghez din temperamentul vijelios al Hermionei! Căci altfel n-ar fi făcut pe Pirus (erou fermecător) să ezite.

Și domnișoarele Coca nr. 1 și Coca nr. 2, sau mai bine Coca și Cocuța, în aceeași bancă din clasele primare, subțiri, înalte și cu chipul firav, prietene nedespărțite. O acceptă, în prietenia lor, pe Hermiona. Și oprindu-se din furia scrisului uneori, își strâng mâinele șoptindu-și dragostea lor eternă.

Și mica Lilly… Așa de micuță, că te întrebi dacă nu cumva s-a rătăcit din întâmplare în clasa șasea. Profesoarele îi spun „fetițo” și râd de vorbele ei ca de vorbele unui copil. O răsfață fără ascunzișuri, căci știu că nimeni nu se va putea supăra de părtinire. E blondă, albă, cu ochii mari albaștri, mereu curioși de tot ceea ce i se spune. Are o voce mică, ușor tremurată, ușor alintată, fără să fie deloc artificială. Și mica Lilly tot pe Hermiona o alege, și își înțepenește toată ființă, ca și cum ar pricepe toată gravitatea acelei alegeri. Mâna delicată scrie cu gesturi energice. Și simte în ea toată forța să spuie la rândul ei:

Où suis-je? Qu ‘ai-je fait? Que dois-je faire encore?

Quel transport me saisit? Quel chagrin ma dévore?

Errante et sans dessein, je cours dans ce palais.

Ah! Ne puis-je savoir si j’aime ou si je hais.

Domnișoarelor de șaisprezece ani, îmi veți permite să vă ghicesc viitorul, căci mă pricep în vrăjitorii? Pe deasupra capetelor voastre aplecate, încruntate de preocupare, invizibil dar inexorabil plutește Destinul.

Magda, cea atât de exactă în îndeplinirea datoriilor. Te vei mărita curând, iar soțul tău va avea o leafă destul de bună, la un minister. Cel care va ține locul lui Pirus nu va fi nici viteaz, nici subtil, ci un burghez punctual, cu chelie și cu fața jovială, peste care n-a trecut nici o întrebare. Vei asculta cu seriozitate raportul lui zilnic asupra întâmplărilor de la minister și vei face haz odată cu el. Și uneori, văzând ce agreabil este să nu faci nimic, te vei mira că te-ai căznit odinioară așa de mult ca să iii premiantă.

Ela, te vei îngrășa, și după o mulțime de încercări de slăbire, vei renunța definitiv, căci nu vei avea curajul să te opui mâncării suculente. Te vei mărita de două ori, vei avea mai mulți amanți, și, ca să te scuzi, vei încerca o teorie întreagă asupra supremației simțurilor. Și în momentul în care îți vei arunca hainele de pe tine lângă bărbatul nerăbdător, vei reflecta aducându-ți aminte că ești o intelectuală: „Femeia are un temperament haotic”.

Sarah, în timp ce soțul tău, dentist reputat, va examina dinții clienților, vei primi în pat un creștin. Nu vei renunța la mândria ta de descendentă a unor străbuni iluștri, vei disprețui amantul, dar vei spune că „pentru amor un goi este mai bun”.

Lina, îți vei purta urâțenia făcând pe medicinista de boale de femei.

Coca, te vei duce în fundul provinciei. Acolo vei păzi ca lingurițele de argint să nu se piardă, catifeaua mobilelor să nu se strice. Și dacă cineva te va întreba ce a devenit Cocuța, prietena ta așa de bună, vei răspunde:

- Nu știu… Mi ie pare că a murit…

Și ție, mică Lilly, atât de grațioasă și de transparentă, îți va luci în mâini o armă ucigătoare, și, într-un moment de amețeală, vei face asupra ta un gest definitiv…

Dar nu vă voi spune, domnișoarelor mici, nimic din toate acestea.

Vă admir cu ce pasiune visați la Hermiona, fecioara nebună, cu care voiți să vă asemănați…

Și mica Lilly, așa e de preocupată, că nici nu observă că i s-a desfăcut un ochi la ciorap și i se vede un bob de piele roză…