Îmbătare

Îmbătare de Anna de Noailles

fragment

Pe gâtu-mi, primăvară, așează-ți chipul blând;
Dulce-anotimp, hai, vino și viata ne-o desfată;
Pe măgura pe care, sus, florile se-mbată
Te văd, pe tălpi de bambus, grăbită, coborând.

Pe strălucirea boltei, sus, solitar, e-un soare
Cuprinzător, molatec și viu, nețărmurit.
Atât de mult seninul un cerc pare-aurit
Că nu știi: urcă poate? Din nori vrea să pogoare?

La margini de grădine, acolo unde e
Un gard mărunt, ce parcă veghează-n jur tăcerea,
Căsuțele, din care căldura-și scurge mierea,
Sunt vii precum e iarba și albe ca Algé.

Grădinile micuțe stau pe sub pomi pitite;
Un vast bazin e parcă tăcerea, de-aer plin;
Picioarele-i ascunse, blând, timpu-și trece lin
Pe cioburile albe de marmură-adormite.