Împăratul Chinei vorbește...

 

În mijlocul tuturora
Stau Eu, Fiul Cerului,
Și nevestele, copacii,
Dobitoace, heleștaie,
Mi le ’nchide ’ntâiul zid.
Dedesupt, îmi dorm strămoșii:
Îngropați cu arc și spadă,
Cu coroana lor pe creștet,
Cum e portul fiecărui,
Locuesc cămări boltite.
Sună până ’n fundul lumii
Pasul Prea-Măririi mele.
Sub plocatele de iarbă,
Pajiști verzi am la picioare,
Râuri curg la fel de ’ntinse
Spre apus, spre răsărituri,
Către miazăzi și noapte,
Ca să-mi ude lin grădina
Ce se-așterne cât e lumea.
Oglindesc ici ochii negri
De gazele, colo păsări,
Oglindesc cetăți pe-afară,
Ziduri negre, sihle dese
Și obraz de neamuri multe.
Stau boierii mei, luceferi,
Curțile le au în juru-mi,
Poartă nume dat de mine,
Nume după ceasu ’n care
Mi-au ieșit supuși în cale,
Au femei de mine-alese,
Și copiilor, ca frunza,
Celor mari ai tuturora,
Le-am dat ochi, trup nalt și buze,
Cum dă florii grădinarul.
Printre ziduri din afară
Îmi stau neamuri de războinici,
Neamuri de plugari îmi stau.
Alte ziduri și-apoi iară
Cuceritele noroade,
Neamuri tot mai negre ’n sânge,
Pân' la mare, zid din urmă,
Care ’mi leagă țara ’n brâu.