Înălțarea

 

Pe miriști, cer de toamnă a năvălit în vară
Lumina lasă aur pe coarnele de plug,
Pe boii suri ca praful, pe fierul de pe jug,
Pe brazdele de umbră din care, albă, zboară

O barză plutitoare, purtând amurg în cioc
Cătunelor pitite sub dealuri de sineală...
Plugarul stă cu talpa înfiptă-n îndoială:
Comoară e? căci vede o limbă ca de foc

Sporindu-și jărăgaiul pe țarini, și albastră
Suind precum se suie din hornuri, iarna, fum.
Cădelnițară crinii cățuie de parfum
Și s-a deschis în ceruri, prin nori de-argint, fereastră,

Și zugrăviți ca-n lemnul din vechi troițe, iată
Pe Duhul Sfânt, pe Tatăl, pe Fiul — câte trei,
Și iată pe Maria urcându-se la Ei,
Pe scara unei raze ca dânsa de curată.

Țaranu-și face cruce cu dreapta și se-nchină
Smerit cum se cuvine icoanelor. Apoi
Pornește brazdă dreaptă cu-n plug cu patru boi,
Pe când ușor se pierde Maria în lumină.