În ținterim

 

În ținterim o cruce mucezește,
Aprilie însă-i dă podoabă verde;
Pe ea stau pitulici și înflorește
Răsura-n care crucea se pierde.

Privighitoarea-o rugăciune căută.
Și parcă plâns e rouă scânteietoare;
Prin miros și căutări cum se avântă
Simțim materia nemuritoare.

O! mort străvechiu! — mândria-ți omenească
De ziua veciniciei așteptată,
Stând in apoteoza sa cerească.
De sigur c-a visat și ea vre-odată.

Dar spune-mi, soarta-ți azi nu te-nmândrește,
În părți nici duhul tău când lin frământă?
Aici cu rozele când înflorește,
Și-aici și el eu păsăruici când caută.