În țintirim

 

În țintirim, la noi în țară
Movile sunt în lung și-n lat,
O pace mută, funerară,
Te-apasă greu ca un păcat.
În ele taina neființii
I-a prins, sub milostiv zăvor,
Pe toți câți au mușcat cu dinții
Din țarina durerii lor...

În țintirim dorm munți de lavă
Închiși sub lespezi de mormânt,
Un cuib de ură și otravă
E-n orice bulgăr de pământ.
Țărâna tremură și-nvie,
Căci fiecare fir de lut
Dospește-n el o vijelie
Din câte-n suflete-au bătut...

În țintirim, pe vânt de seară,
Șiraguri umbrele cobor,
Sunt morții care se strecoară
Și prin unghere țin sobor.
Grozavă oaste de schelete,
Nebiruiți rătăcitori,
Ei sfânta răzbunării sete
Și-o-mpart în drum la trecători.

În țintirim, în nopți albastre,
Când stelele pe cer s-aprind,
Răsună plânsetele noastre
Și zarea-ntreagă o cuprind.
Înfiorată lunca geme,
De bocet jalnic de femei,
Ce spun din gura lor blesteme
Când duc la groapă ghiocei.

În țintirim mai sunt și cete
De nesătui boi de pripas,
Cari rumegă pe îndelete,
Călcând pe-un mort la orice pas.
Și-n vreme ce sfârșiți de zile
Noi lângă cruci ne tânguim,
Ei pasc la flori de pe movile,
Ei ni se-ngrașe-n țintirim.