În țintirm

 

Rînd pe rînd și'ncet în tristul țintirim bătrîn și sfînt
Lăcrămează liliacul clătinat de-al noptei vînt;
Peste pietre de morminte așternute-s flori uscate
Coperind atîtea viețe drăgălașe și uitate;
Ici și colo liniștite roș ard candelele sfinte
Rumenind în taina nopții cripta tristelor morminte;
Iară luna printre nouri plutitoare și senină
Împînzește peste toate argintiea ei lumină —
Și'n bogata-i frumuseță înșirînd vederei noastre
Un popor întreg ce zace adormit sub flori albastre.

Voiu muri și eu... în tristul țintirim bătrîn și sfînt
Lăcrăma-va liliacul legănat de-al nopții vînt;
Peste lespedea greoaie ce de-asupră-mi o să șadă
De pe creangă floarea moartă răvășită o să cadă —
Și la căpătăiul groapei arde-or candelele sfinte
Rumenind pănă departe cripta tristelor morminte;
Iară luna o s'arăte din senin vederei voastre
Un popor întreg de gînduri adormit sub flori albastre.