În ajunul anului nou

 

Te duci în veșnicie, bătrân cu ghebu´n spate,
Saturn la el te chiamă păcatele să-i spui,
Și proasta omenire gonindu-te departe,
Cu flori primește ´n sgomot pe-al timpului nou pui!

Ba spun poeții încă că pruncu-i plin de glume,
Că fericirea este în cornul lui, că mâne
Mai mândru răsări-va alt soare pentru lume,
Că pacea și dreptatea vor lua a vieții frâne!

An nou! an vechi! pe lume tot rele o s´aducă;
Urcați-l azi în slavă și mâni l-îți blăstăma,
Războiul roș de sânge zăbalele își mușcă:
Tiranii vor războaie; războaie vom purta.

Te duci, moșneag, purtându-ți pe spetele-ți curbate
Volumul gros de fapte ce´n cale ai privit:
Popoarele în prada mizeriei turbate
Și-un tron prin dinamită în aer asvârlit!

An nou! ce lucruri nouă aduci pe lume, spune,
Sub forma tinereții n´ascunzi vre un bătrân?
Ne-aduci oare alinul, ești sol de vremi mai bune?
Cu cine ești: cu robii – sau ești cu-al lor stăpân?

O parcă văd la anul cum lumea ´nsângerată
Te va goni cu chiot, cu plânset, cu fiori...
Dar, vai! Ca să salute din suflet bucurată
Alt prunc, alt an, ce sigur nu-i va duce flori!