În albumul ei
M-am suit prin cugetare
Tocmai sus în Cer;
Dumnezeu să-mi dea un bine
Am voit să cer.
L-am rugat să-mi dea o rază
Chiar din Raiul lui,
Ca-n albumul tău la urmă
Fericit s-o pui.
L-am rugat să-mi dăruiască
Ce-i mai prețios
În cereasca lui slăvire,
Spre-a ți-l da voios.
Însă Dumnezeu zâmbindu-mi
Mi-a răspuns la fine
Că în Ceru n-are nimica
Mai frumos ca tine!