În exil/Reorganisarea partidului nihilist
REORGANISAREA PARTIDULUI NIHILIST
Să revenim puțin. Pe când Sergiu Neciaeff zăcea deja închis în temnița Petro-Pawlowskaya; pe când toți cari au luat parte la conspirațiunea care a dat naștere procesului politic din 1871 zăceau în ocnele Siberiene, eu unul abia scăpat din fortereața Petro-Pawlowskaya, mă întorceam de la Iași la Zurich.
In cercurile refugiaților politici din Elveția am găsit o mare fierbere. Sub impulsul acestei fierberi, la Petersburg și Moscova grupurile reslețe ale revoluționarilor încep o nouă activitate.
Procesul lui Neciaeff a demonstrat tuturor că în Rusia nu există absolut nici un element în straturile inteligente și culte, capabil de a da piept cu absolutismul și cu reacțiune. Pătura cultă e lipsită cu desărârșire de simțăminte civice, pătura incultă, poporul, sau mai bine zis popoarele, erau terra incognita, fără nici o legătură cu suflarea luminată a imperiului.
Tinerimea rusă, adică junimea studioasă de sub domnia împăratului Alexandru al II-lea, a fost prima generațiune educată după emanciparea și desrobirea țăranilor. Când această generațiune a început a gîndi, tot ce a fost cinstit și măreț din generațiunea de la 1825, precum și oamenii de la 1840 dispăruseră, perind sub tirania împăratului Niculai. Cei rămași în viață de și păreau însuflețiți de un ideal oare-care, de și urau din suflet absolutismul și sclavia civică a muscalilor, totuși erau educați sub regimul «robiei». Generațiunea noastră, adică acea de la 1870, a crescut pe țărîna curățită de robie, și era încă curată ca zăpada, strălucitoare ca cristalul.
Toate sforțările guvernului rusesc tindeau mereu ca să educe această generațiune în spiritul tradițiunei absolutiste ruse, dar aceste sforțări fură zadarnice, și ceia ce la școală ne acoperea ca spoială, dispărea imediat când părăseam băncile școlei și priveam cu ochii deschiși viața dimprejur.
În zadar profesorii ruși ne învățau istoria falșificând-o, pentu a ne ascunde groasnicul trecut, pentru a ne convinge că noi toți Românii din Basarabia, Caucazienii — din Caucaz, Polonii — din Polonia, Rutenii — din Ukraina, suntem ruși, suntem muscali, — de giaba se sileau ei ca noi să uităm limba noastră maternă și să învățăm a vorbi și a cugeta muscălește, de giaba se sileau a ne ascunde adevărul — căci cu cât adevărul ni se ascundea în școală, cu atât mai avizi, mai curioși deveneam intrând în viață. Fructul oprit fiind mai gustos, noi tinerii, în contra voinței dascălilor noștri, mereu-mereu ne adăpam la isvorul cărțitor oprite, la propaganda ideilor contrarii regimului absolutist. Oamenii cari au perit în lupta uriașă cu absolutismul sub împăratul Niculai, oamenii cari au propagat «desrobirea robilor» sub domnia împăratului Alexandru al II-lea, au devenit pentru noi o icoană, la care ne închinăm cu venerațiune. Istoria Rusiei — această groasnică istorie, cu toate crimele Țarilor, cu toate suferințele popoarelor, așa de stăruitor ascunsă la școală — ni se înfățișă în viață în toată goliciunea sa. Și ori unde îndreptam privirea noastră — pretutindeni vedeam martiri, și jertfe căzute sub săcurea călăilor. Ca tineri, eram plini de iubire pentru popor, pentru limba neamului din care făceam parte și fie care din noi intrând în viață jura că la rândul său va deveni martir.
Desrobirea țăranilor ridică într’un mod firesc înaintea noastră șirul lung al cestiunilor sociale; cestiunea egalităței înaintea legilor, cestiunea egaliteței civice, drepturile omului în societate, drepturile femeii, necesitatea culturei pentru popor, etc. Acestea frământau spiritul nostru. În legătură cu aceste cestiuni se ivi, firește, și critica temeliei economice juridice și morale a societăței. Cuvântul burgesie deveni sinonimul egoismului strîmt, a rutinei și regresului.
O mișcare intelectuală mare se dete pe față; se născu și crescu o literatură conformă cu aspirațiumle tinerimei, care sub domnia împăratului Alexandru al II-lea, în anii cei dintâi ai domniei aceluia, a luat un avânt măreț, dăruind Rusiei pe Lew Tolstoi, pe Dostoiewsky, pe Uspensky, Pisareff, și alți mulți scriitori de valoare.
Păcatul părinților — robia țăranilor, trebuia ispășită; și ca o clamoare a conștiinței sbuciumate de remușcare se născu, crescu, se desvoltă literatura poporană. În această literatură, foarte bogată sub domnia lui Alexandru al II-lea, critica, beletristica și publicistica mereu și constant se ocupau de țăran, de viața, tendințele, aspirațiunile sale, nevoile și viitorul său.
Sub impulsul acestei mișcări, tinerimea universitară, acest pioner credincios al pășirei înainte a lumei civilisate, ridica stindardul, sub care alergaseră toți aceia a cărora inimă palpita pentru bine obștesc. La Petersburg, la Moscova, la Kieff, Cazan și Harcoff, adică în orașele cu universități, se deschid scoale pentru adulți. În aceste scoale studenții învățau gratuit pe țărani și lucrători să citească, să scrie și să cugete. Alți tineri mai energici și mai tenaci, au mers mai departe; nemulțumiți cu jertfirea unui timp oare-care pentru a lumina poporul, ei părăsiră universitatea și coborându-se în mulțime au înființat ateliere de fierărie, tocărie, tâmplărie etc. unde învățând meseria, povățuiau poporul, propagând teorii socialiste. Alături cu acești tineri, surorile lor de asemenea se tranformau din domnișoare în cusătorese, și organisând ateliere de cusătorie, învățau carte pe fetele și femeile din popor, ridicându-le moralicește și intelectualicește
Această mișcare băgă frica în sînul guvernului. Temându-se de lumină, guvernul puse capăt mișcărei, desființând școalele de adulți, și persecutând pe tinerii cari se dedau acestui apostolat.
Persecuțiunile guvernului nu puteau paralisa mișcarea, dar au constrâns’o să-și caute altă cale de expansiune. Din mișcare legală și manifestată pe față, ea s’a transformat într’o mișcare ascunsă. Tinerimea universitară persecutată de ocârmuire, găsi o satisfacțiune necesară pentru exercitarea forțelor sale intelectuale și morale, în activitatea grupurilor secrete, cari formându-se, în general, din elemente omogene naționale, se ocupa cu editarea de cărți pentru popor, și cu traduceri de opere străine cum sunt ale lui Spencer, Karl Marx, Düring etc.
În acest timp a apărut Neciaeff cu ai săi, încercându-se să unească printr’o organisațiune centralisată grupurile formate, puind ca scopul acestei organisațiuni o revoluțiune pur politică, care trebuea să se facă cu ajutorul unui complot în toată regula.
Procesul lui Neciaeff și a amicilor săi politici a dovedit tinerimei din imperiul rusesc că elemente necesare pentru o revoluție politică în Rusia nu există, că popoarele din imperiu nu sunt pregătite pentru a face o revoluție, și că în afară de calea unei conspirațiuni militare, în Rusia scăpare de absolutism pe altă cale nu este. Nenorocirile oamenilor din procesul Neciaeff au servit de bună povață tinerimei studioase, și puțini din acea tinerime, foarte puțini, au mai rămas credincioși vechei metode jacobine de a conspira.
O ideie nouă, o metodă nouă de a lucra, și diametral opusă metodei vechi, a fost îmbrățișată de toți. Tinerimea universitară hotărî de a merge în popor, pentru a suferi cu dânsul, pentru a-l lumina, pentru a-i propovădui cu pilda sa proprie, cum și în ce mod trebue organisată lupta în contra dușmanului său, în contra înpilatorilor și exploatatorilor săi.
De aceia chiar la începutul acestei noi mișcări, care s’a dat pe față imediat după procesul politic al nostru, două tendințe bine determinate se manifestară printre revoluționarii din imperul rus; aceste două tendințe au despărțit mișcarea în două tabere, cari se și organisară fie-care deosebit.
Una din grupări avea de scop propaganda teoretică a principiilor socialiste, și ca organ al său avea organul «Vpered» (înainte) al cărui program și mod de a lucra a fost copiat după programul social-democraților Germani. Această grupare hotări de a lucra pe terenul legal, și pentru aceasta a adunat în jurul său pe toți nemulțumiții pacinici, pe toți aceia cai în Rusia sunt gata de a răspândi lumină în popor, însă fără a da piept pentru aceasta cu autoritatea, fără a-și sacrifica oamenii posițiunea lor socială. Dar de oare-ce în Rusia nu exista, precum nici acum nu există, un teren legal pe care social-democra-ția să poată desvolta activitatea sa roditoare, gruparea de mai sus era nevoită a se sbuciuma într’un cerc restrâns de mijloace, cari nu aduceau de cât un resultat mediocru. Oamenii din acest grup se țineau departe de viața societății, de lupta ei crâncenă pentru pâne, de suferințele poporului de jos, de persecuțiunile sistematice al guvernului rusesc în contra tutulor manifestațiunilor vieței naționale a caucazienilor, polonezilor, rutenilor și românilor din Basarabia. Oamenii din această grupare erau cu totul absorbiți de partea abstractă a doctrinei social-democrate germane, și apoi, n’aveau încredere de cât în influenta înviătoare a cuvântului tipărit, căruia și-au închinat toate forțele și toate mijloacele lor.
Această grupare cheamă tinerimea din imperiul rusesc la carte, o sfătuește să studieze serios nevoile țărei, să împărtășească ideile occidentului, și să se educe, pentru a fi aptă apoi, când va intra în viață, pentru o muncă roditoare.
Altă grupare a revoluționarilor din Rusia, fără a tăgădui necesitatea neapărată pentru tinerimea studioasă de a învăța carte, fără a nega influența cuvântului tipărit, fiind alcătuită mai cu seamă din oamenii deja formați pentru viață, avea de scop lupta imediată cu absolutismul. De aceia această grupare nu se adresa la tinerimea studioasă în special, ci își căuta proseliți în rândurile poporului, în straturile culte ale societăței, luând parte la toate manifestațiunile vieței sociale. În fierberea evenimentelor ea pune basele unei organisațiuni secrete revoluționare.
Această grupare avea două organe de publicitate, unul pentru pătura cultă «Obscina» (comuna), altul pentru popor «Ra-botnik» (lucrătorul).
În anul 1872, mulțumită persecuțiunilor guvernului, îndreptate mai cu seamă în contra tinerimei studioase, universitățile din străinătate se umplu de tinerii cari părăsiseră imperiul, cu singurul scop de a studia în liniște, și la adăpost de ori-ce vecsațiuni. Mai cu seamă fetele și femeile din Rusia au fost silite să studieze în străinătate, din causă că guvernul rus, condus de părerea că fetelor nu le trebuește o cultură mai vastă de cât aceia necesară pentru a deveni bună gospodină și mamă; a închis toate școalele superioare de fete. și a interzis intrarea femeilor în universitate. Mal mult de cât atâta: ministerul de instrucție a reformat programul gimnasiilor pentru fete, după calapodul tendințelor și aspirațiumlor celor mai reacționare.
Universitatea la care se duceau mai mult p’aceste timpuri fetele și femeile din Rusia, era cea din Zürich. Acolo, în orașul cel mai industrial din Elveția, la 1872 ne am adăpostit și noi refugiații politici din Rusia. Lucru firesc dar și logic, că presența noastră în orașul universitar în care veneau aceste fete și femei să-și aibă influența asupra acestor tinere ființe.
Atât secțiunile societăței internaționale de lucrători, cât și locuința lui Bacunin, cât și aceea alui Petru Lavreff — un om de știință din Rusia, emigrat în streinatate — erau mereu asediate de studentele universității. Discursurile lui Bacunin, contactul cu noi, refugiații politici, scrierile și conferințele lui Lavroff, produseră o mare impresiune asupra acestor fete și femei, a cărora număr ajunsese la 1878 la cifra de 164 studente înscrise la universitate. Împreună cu aceste fete au venit și s’au stabilit la Zürich și o sumedenie de familii din Rusia — rudele fetelor, cari studiau acolo cu deosebire medicina și filosofia.
Intorcându-se în Rusia aceste fete, precum și frații și părinții lor, duceau cu sine ideile noastre, și nu puțini se întorceau ca membrii organisațiunei revoluționare, care se alcătuia...