În iuliu

 

Orașul doarme-n miezul zilei,
Mocnit, subt arșița de vară;
Pustii sunt străzile și mute —
Un cimitir într-o Sahară.
Iar noi, pîndind mișcarea vremii
Pe călendarul din părete,
Cătăm la zilele de vară
Cum trec de goale și încete,
Și-n aerul închis, fierbinte,
Ce-l vezi cum tremură în soare,
Tînjim de dorul altor locuri,
Ca niște păseri călătoare.

Ce mîndru-i satu-n care doarme
Copilăria mea-ngropată...
Mi s-ar părea un vis, iubit-o,
Cu tine să-l mai văd o dată.

Haidem, cîmpiile ne-așteaptă
Cu flori și cu covoare-ntinse;
Sub straja dealurilor nalte
Dorm șesuri leneșe și linse
Ca netezișul unei ape,
Și lanuri lungi de grîne coapte
Sclipesc ca aurul în soare.
Domnește-o liniște de noapte
Peste-ntunericul de codru:
Copacii somnoroși ne cheamă,
S-acopere iubirea noastră
Sub parfumata lor maramă.
Acolo-s visuri fericite,
Răcoare și singurătate:
Culcați sub strășini largi de ramuri,
În adîncimi întunecate,
Vom asculta orga pădurii —
Foșnitul frunzelor în vînt;
Viața, gîndurile noastre
Ni s-or părea un basmu sfânt !