În mănăstire

 

Dezvoltare

Această lucrare este incompletă. Ne puteți ajuta adăugând completările necesare. Vezi și modificarea textelor, manualul de stil, paginile de ajutor.

I

Încet răsunetul de clopot
Se risipește tremurînd,
Și numai apele în ropot
S'aud din munte scoborînd:

Iar umbrele de brazi, lungite,
Spre vecina mînăstire curg —
Păduri și văi, pe nesimțite,
Se 'neacă 'n vînătul amurg.

Sub muta stelelor domnie,
Cu zgomot porțile se 'nchid
Ce trece-așa ca o stafie
Încetișor pe lîngă zid?...

De după dealuri depărtate,
De-asupra codrilor pustii,
Se 'nalță luna și străbate
În adormitele chilii.

Puterea nopții se așază
Ca un zăbranic pe pămînt —
Un singur suflet stă de pază
În tot acest repaos sfînt...

Măicuță, nopțile de vară,
Sînt înfiorător de dulci...
Încremeniși privind afară, —
Pe cine-astepți de nu te culci?

Tu ești fecioara înțeleaptă,
Ce candela 'și-a pregătit,
Și strajă neclintit'așteaptă
Sosirea mirelui iubit...

Dar ochii, ca nealtădată,
Îți ard, bolnav strălucitori,
De patimi surde ce te 'mbată,
De 'nchipuiri ce'ți dau fiori.

Dorinți necunoscute încă,
Și ne 'nțelese te cuprind,
Cînd în muțenia adîncă
Zărești o umbră 'ncet viind.

II

Zadarnic ți-ar mai bate 'n minte
Evlavioasele poveți,
Căci mai presus de cele sfinte
Stă legea vecinicei vieți. —

De sbucium și de voluptate,
Tîrziu, ca un copil trudit,
Așa, cu mînile 'ncleștate
De gîtul lui, ai adormit.

...........................
...........................

Răsună toaca de utrină,
Chiliile s'au redeschis,
Tu, speriată de lumină,
Te scoli, uimită ca de-un vis.

Privești în juru-ți, și te 'ntuneci
Sub negrul gîndurilor stol.
Ca de pe-un mal înalt aluneci
Și par'că te scufunzi în gol.

Căci simti că 'n aste ziduri sfinte,
Ce ca pe-o floare te-au păstrat,
Vieața ta de-aci 'nainte
E o minciună, ș'un păcat —

Și cînd gîndești la ce rușine,
Și'n ce noroiu te-ai scoborît, -
Ți-ai rupe rasa de pe tine,
Ți-ai smulge crucea de la gît...

Dar patima iubirii crește,
Te ia, ca valul unei mări,
Si focul inimii topește
Tăria crudelor mustrări.

Te'ndupleci singur'a 'nțelege,
Că durerosul tău amor
Nu'i un păcat — ci e o lege
Poruncitoare tuturor, —

Și dacă 'n a vieței cale,
Un suflet tînăr s'a oprit
Sub raza frumuseții tale,
Tremurător și fericit,

La ce pustii să'ți treacă anii
Și inima să'ți îngrădești
În pacea sfintelor citanii
Ș'a pravilei bisericești!...