În metru antic

În metru antic
de Benjamin Fondane


Iarăși se scutură frunza de visuri,
Toamna, în poala de aur, le strânge.
Vânăt își scutură frunzele iarăși
Arborul vieții.

Lasă-le-n vânturi să plece, o, lasă!
Cântă ca altele-n cântec să nască.
Nu cu un cântec de liră zidit-a
Amphion, Theba?

Crinii în vară pe moarte-s. Ce-ți pasă!
Nu simți cum rozele-și urcă aroma?
Dac-o iluzie piere – tu cheamă,
Oaspete, alta.

Umblă pe mare greoaie corăbii;
Suie tu însuți și umflă catargul!...
Oricine sieși dator e să-și afle
Lâna de aur.

Visul tău, însă, ca vinul de Caecub,
Steie apururi sub lacăte-o sută.
Ține-l pân-iese și ultimul lacăt –
Lacătul morții!...