În ochii tăi citisem...

În ochii tăi citisem...
de Mihai Eminescu


În ochii tăi citisem iubire dinadins
Și-n calea vremii steaua mea
       O clipă s-au aprins.

Apoi ca foi uscate, văzduhul coperind,
Văzui nădejdi și fericiri
       Naintea mea pierind.

Dup-acea dulce clipă, ce-atâta mă uimea,
Nainte chiar de-a răsări
       Se stinse steaua mea.