În patria mea
de Sándor Petőfi
Traducător neprecizat
Publicată în revista Era Nouă (Iași), nr. 498-499 / 25 iunie 1900 st. v., pag. 3.
Titlul original: Hazámban.


Câmpie, împodobită cu spice de aur,
pe deasupra căreia o închipuire ușoară
alungă glumind jucăriile unei zâne, mă mai cunoști?
O, cunoaște pe fiul tău!

Este mult, adevărat, de când m-am hodinit
pentru cea din urmă oară sub umbrele acestor plopi,
pe când pe deasupra capului meu prin aerul de toamnă
zbura litera V a cocoarelor tale călătoare.

Când pe pragul casei părintești
am șoptit sunetul sfărâmat al despărțirii,
și vorba din urmă de binecuvântare a bunei mele mame
vânturile deja de mult au împrăștiat-o.

De atunci lungă vreme s-a născut
și lungă vreme a trecut
și pe carul norocului schimbător
eu am străbătut lumea cea mare.

Lunca cea mare-i școala vieții.
Într-însa multă sudoare de a mea a curs,
pentru că așa e de aspru și de pietros drumul
și omul așa de mult umblă pe pustiu.

Asta o știu eu — precum altul nu știe —
pe care experiența m-a chinuit de atâtea ori
cu pelin din paharul cel negru,
că mai degrabă aș fi băut moartea!

Însă acum durerea, lungile chinuri,
din care ochiul meu a plâns așa de des,
și aducerea aminte a oricărei suferințe,
lacrima unei sfinte bucurii le șterge.

Căci unde am gustat mierea laptelui mamei mele
pe sânul cel moale al dulcelui meu leagăn,
vesel zâmbește iarăși soarele tău asupra mea,
asupra credinciosului tău fiu, dulcea, frumoasa mea patrie!

(Dunavecse, august-septembrie 1842)