În port (Mihail Săulescu)
Zori de ziuă, valuri, ploaie —
Și corăbii care pleacă, mute și greoaie
Tu rămîi în port departe de atâtea căi,
Poate vântul te desparte de vreunul dintre-ai tăi,
De privești cu-atâta jale călătorul val,
Care vine singuratec și se sparge-n mal
Din corăbiile toate care merg acum.
Cine știe care duce, către care drum,
Un logodnic, un părinte, o scrisoare doar
Și corăbiile, iată, peste zări dispar.
Ce-ai lăsat în ele oare de privești așa,
Și-i atâta noapte-adâncă în privirea ta.
Merg și-acum (în care parte ?) merg și-acum, ducând
Un logodnic, o scrisoare, — poate doar un gând.
Stai în port, privești cu jale
Câți nu stăm în port,
Urmărind cu mintea visul care poate-i mort ?
Câți nu stăm privind în zare și-așteptând mereu
Să ne-aducă doar o veste valul mării greu ?
Stăm în port, și cine stie ce catarg în zări
Va fi semnul împlinirii ultimei sperări ?
Tu rămii aici și-așteaptă,
Doamne, până când ?
Dar aicea niciodată nu e prea curând,
Dar aicea niciodata nu e prea târziu —
Până când n-o fi doar noapte, noapte și pustiu.