În suflet simt o teamă cum se-așterne

În suflet simt o teamă cum se-așterne
de Sándor Petőfi

publicată în revista Luceafărul nr. 24 / 15 decembrie 1904

În suflet simt o teamă cum se-așterne:
Să mor în pat cu capul între perne!
Să mă usuc ca floarea din grădină,
De-un tainic verme roasă-n rădăcină ;
Să scad încet ca lumânarea mută
În chilioara-ngustă și tăcută...
Mărite Dumnezeu din cer,
Eu fie altă moarte-ți cer!
Eu brad să fiu și fulger să mă-ncingă,
Turbatul vifor mijlocul să-mi frângă.
Să mă prăval, o uriașă stâncă,
Să înfior prăpastia adâncă...
— Când neamurile lumii toate,
Cu brațele descătușate
Supt steagul roș porni-se-vor ca vântul,
Libertate,
Și vor străbate
Din răsărit spre-apus răzbunătorii
Și-n calea lor vor sta asupritorii,
Acolo să cad eu
Pe câmp de bătaie,
Să-mi curgă din vine
Tot sângele tânăr ce-mi arde-n văpaie.
Strigarea din urmă a buzelor mele,
Să moară-n vuetul păgân de oțele,
În glasul de tulnic, în huet de arme.
Și trupul să-mi sfarme
Copitele aspre de roibi furfunatici,
Ce-or frece pe câmpuri, în goană, selbatici
Vestind biruința cea sfântă și mare!
— De-acolo să-mi strângă și moaștele frânte
În ziua măreață de-obștească 'ngropare,
Când surle duioase domol au să cânte
Și steaguri cernite veni-vor în soare
Jelind, libertate, pe morții tăi fii
Închiși sub zăvorul aceleiaș glii.