În timpul de cădere

 

În timpuri de cădere, de lacrimi și de dor,
În splendide festine,
Mai mulți, uitând al țării preadulce, sfânt amor,
Cătau prin dezmierdare să-mbete viața lor,
Să-nece-a lor rușine.

În muzică și danțuri se scură timpul lin
Și viața lor zâmbește;
La mesele molateci cu fericire-nchin
În dalba sănătate tiranului străin
Ce țara le robește!

Dar când se stinge focul nebunei desfătări,
Și pacea lor se stinse!
Mesenii varsă lacrimi, eterne suspinări,
Căci lanțul ce trecuse pe sânul dulcei țări
Pe brațul lor se-ntinse.

Oh! cine poate spune cât ei au suferit
Robiți aici în lume?!
Pierit-au sub lovirea chiar celor ce-au dorit,
Și nimeni niciodată d-atunci n-a mai șoptit
Al lor odios nume!