În vijelie

 

ÎN VIJELIE

---

 

Zăpada ’nneacă satul. — Ce ĭarnă grea, ce vifor!
În casă, lîngă vatră, părintele Nichifor,
Cu fruntea încrețită, cu barba albă’n pĭept,
Se hotărăște ’n pripă: «Mă duc… Ce maĭ aștept?
«De nu-o sosi nicĭ astă-zĭ, plec eŭ să-mĭ cat băiatul.»
— Afară-ĭ vijelie, zăpada ’nneacă satul. —

O zi trecuse, două… Copilul nu maĭ vine!
În casă mama plînge; bătrînu’ abĭa se ține,
Cu fața spre icoane, șoptind, îșĭ face cruce
Și-apoĭ prin gerul ĭerneĭ pornește și se duce.

Femeia îĭ așteaptă acum pe amîndoĭ,
Întîĭŭ cu ne-astîmpăr, cu spaĭmă maĭ apoĭ,
Și nimenĭ nu maĭ vine! — Afară-ĭ vijelie.
Copilul eĭ, bărbatu’ĭ, trăesc? Saŭ, cine știe,
S’aŭ prăpădit pe drumurĭ, înmormîntațĭ de crivăț?
«Cu ce-am cîrtit, Stăpîne, sărmana-mĭ împotrivă-țĭ»?…

O zi trecuse, două, cînd iată că prin vifor
O sanie răzbește… Părintele Nichifor,
Copilul eĭ vin teferĭ! — Ea se repede’n tindă,
În brațele eĭ slabe maĭ iute să-l cuprindă,
Dar preotul se-arată ținînd un mort în brațe
Și mortul li-e copilul, întreaga lor vieață! —
.........................
Zăpada’nneacă satul… Ce ĭarnă grea, ce crivăț!
Cu ce-aŭ cîrtit, Stăpîne, sărmaniĭ împotrivă-ți? —

O. CARP.