Începe!..,

 

Iată-ne, în sfîrșit, în plină perioadă electorală!… Din mila regelui și cu voia lui Lascăr Catargiu, vom asista din nou și vom lua parte la cea mai dezgustătoare și cea mai barbară petrecere ce e dat, din cînd în cînd, țării să sufere. Cursele se deschid. Taurii guvernamentali, ațîțați de fanionul roșu al cîrciumarilor și al starostelor de bătăuși, se vor repezi. În curînd. În arenă. în lături, cetățeni!

Deschideți-vă, pungi boierești, care ați înțesat. În curgerea anului, sudoarea țăranului lihnit de foame; deschideți-vă, cîrciumi, căci intră însetate gîtlejurile libertinilor catargiești, și sînt însetați ca Bărăganul dogorit de luna lui cuptor, ca un burete li-e stomacul, e anul de cînd n-au mai fost alegeri, „vin n-au mai băut de-un an, bani n-au mai văzut de-un secol! “…

Plîngeți, codri! Sobele de vară nu vă mistuie atîtea ramuri cîte crăci au să vă rupă ipistații prefecturilor: tot neamul bătăușilor are mîncărime-n palmă, tot neamul bătăușilor strigă ca un furnicar de Arhimezi:

„Dați-mi o bîtă și o spinare de reazim, și voi face tara conservatoare”.

Deșchideți ușile de perete, tipografii, căci se anunță de departe un nour de programe, de manifeste, de profesii de credință! Scriitori necunoscuți, toate nulitățile din fundul provinciilor, pe unde nici n-a încolțit sămînța de stil, toți rîioșii literaturii, pe care nici însăși Academia Română nu i-ar premia, toți al căror nume sună în eseu și în canu, toți constipații din născare apar acum ca scriitori, fiecare cu profesioara lui de credință, fiecare cu manifestul lui, ungîndu-și vorbele cu miere, jurînd în numele tău, țară.

* * *

Dar ascultă-i, țară care-i suferi mută de durere! Ascultă cum toată vermina asta, care ți-a ros și măduva din oase, vorbește în numele tău prin întruniri, pentru ca apoi să te joace la club! Ascultă-i și te cutremură!…

Ascultă-i, poporule muncitor, și din chilia unde ești aruncat, de pe paiele mucede ale bordeiului bătut de vînt, te ridică și vin în mijlocul mascaradei ce se joacă deasupra ta; vino, Realitate crudă, Popor în lanțuri și în zdrențe, și pecetluiește, pe vecie molia ce te-a năpădit!

Voi toți pe care v-a nedreptățit orînduiala crudă a zilei de azi, voi, care suferiți, care tremurați, care plîngeți, voi toți pentru care soarele nu încălzește și stelele nu lucesc, veniți la noi! Veacuri de suferință vă-ndeamnă, o mare de nevoi v-adună, vă-nlănțuie un noian de năzuințe.’…