Închinarea magilor

 

Fâlfâie steaua sus aripi de foc,
Sta peste ieslea cu sfântul noroc.

Intră în iesle Craii grămadă,
Robii lor poartă pe brațe o ladă.

Cum Craii-n aur erau îmbrăcați
Boul și-asinul se uită mirați,

Și Maicii Domnului, vezi, îi fu frică:
Fețe-așa mari ea de când era mică

Nu mai văzuse și s-a rușinat.
Isus cămilei cu gât legănat

Cald i-a zâmbit. Trei Crai lui Isus
Smirna, tămâie și mirt i-au adus.

Alb era unul; ca o momâie
Altul, sfrijit, cu obraz de-alămâie;

Cel de pe urmă, buzat și arap,
Behăia când vorbea, dând din cap ca un țap.

Micul Isus tot râdea făcând haz —
Iute îi trase Maria marama pe-obraz,

Pruncul să nu i-l deoache cel Crai Baltazar,
Pe când cu ochi lacomi Iosif cântarea orice dar.