Îngerul și mironosițele

 

Pe cine-l caută acuma în grădină
Cu vasele de mir umplute?
De lacrimi inima li-i plină...

Zorește ziua nouă. Îi răcoare,
Dar cerul se înseninează
În ciripituri cântătoare.

De ce Îl caută aicea pe Hristos?
De ce-au venit aici să-l plângă?
Pe piatră un înger luminos...

El șade-n haine albe, strălucite...
Vestind cereasca bucurie
Mironosițelor scârbite:

„Hristos au înviat! Și nu vă mai mâhniți
Și nu-L mai plângeți ca pe mort,
Cătându-L între cei muriți!

A iadului putere-i biruită,
Zadarnică i-i răutatea:
De-acuma lumea-i izbăvită.

Întunecimea în lumină piere,
Măria ei i s-a surpat
Și fug vrăjmașii în durere.

Grăbiți-vă cu vești de veselie
Și spuneți veștile-n Sion:
Hristos îi viu și-n veci învie!"

Dorm florile. Grădina moartă tace,
Iar primprejur — albastre umbre,
Nisip, zori aurii — și pace.

Aprilie 1912