Îngerul (Ion Pillat)

 

O sperietoare își ridică brațul,
Îngenunchiată-n holdă pân-la brâu.
Din drum flăcăi, spre sat zorindu-și pasul,
Îi zvârle pietre care cad prin grâu.

Dar plopul nalt o binecuvântează —
Pornește alb un stol de porumbei
Și licărind pe zarea de amiază
Domol se lasă peste lemnul ei.

Ce clar răsună clopotele toate
— Ca picături de soare pe un râu —
Când îngerul cu aripi înnodate,
Înțelenit, se clatină prin grâu.

Abia târziu, când holda e albastră
Și prinsă-n seară ca în flori de in,
O fată, adormită la fereastră,
În vis îi vede zborul cristalin.