Însemnări
| ←Rătăcire | Însemnări de Ilarie Voronca Vedenii în seară |
Amurguri→ |
Apa amintirilor a revărsat-o seara pe ferești,
Aud un vals vechi, asemeni unui mers cunoscut demult.
Tu, revii din trecut ca din fața unei oglinzi în care ți-ai privit adânc ochii,
și, cum glasul tău pune flori albastre pe ziduri și pe rochii,
eu, îmi culc sufletul de peste zi și ninsoarea revenirii tale o ascult.
Uite: după perdelele umilite tristețea a prins lumini șterse.
În fiecare casă lumânările galbene, sunt păsări care de singurătate mor,
și prin ungherele întunecoase oamenii se caută pe ei-înșiși,
așà cum după o îndelungată rătăcire, cauți un loc odihnitor.
Acum, la porțile orașului, sania liniștii s’a oprit.
Lătratul câinilor îi stă în cale și clinchetul stelelor, pe noapte ninge.
În mine, zăpezile desnădejdii s’au topit,
și valul lor mă’nlănțuie și mă’nvinge.
Astfel, vreau, glasul tău să-mi înfioare trupul,
ca un vânt pânzele unei corăbii,
și pe fruntea mea, degetele tale să întârzie,
cum pe-o strașină de casă vrăbii.
Afară se țese sufletul pe care demult îl știi.
Aceleași sfâșieri aruncă viața în ferestrele mâhnite.
În clavir sunt accente vechi, ca’ntr’un herbar flori păstrate,
și-așà, cucernic, ne’nvăluie, apa amintirilor, cu seara revenite.