Însemnătatea presei

Însemnătatea presei de Ion Luca Caragiale

Adesea ori auzi pe unii sceptici, cari nu cred în nimic, cari nu vor să înțeleagă că omenirea are o menire, susținându-ți că invenția tiparului a dat între altele omului și mijlocul de a-și arăta dobitocia și a-și exercita perfidia; că presa liberă este adesea un testimoniu de paupertate intelectuală a unei nații și un document de rele năravuri și rele apucături. Uită însă scepticii să socotească marile avantaje ale presei.

Un exemplu recent le va astupa gura. Iată-l:

Gheorghe Marin, un om modest până alaltăeri, devenit astăzi ilustru, a fost omorît și chinuit, torturat și asasinat de comisarul Crețu.

După ce l-a ucis, comisarul asasin a pus câțiva sbiri de au luat cadavrul și l-au îngropat noaptea.

Ce ar fi devenit nenorocita văduvă și orfanii victimei, dacă nu era, gata la postul său, sentinela neadormită a opiniei publice, presa ?

Din nenorocire pentru Gheorghe Marin și familia, presa a aflat această tragică împrejurare, și cu toată sinceritatea și buna credință de care este capabilă, a dat alarma cu atâta energie încât asasinii au trebuit să bată 'n retragere.

Ei, îngroziți de descoperirea infamiei lor, s'au dus în toată graba la locul unde îngropaseră pe mort, l-au desgropat și i-au dat drumul, amenițându-l însă că dacă va spune cuiva cele întâmplate îl omoară și-l îngroapă iar.

Și astfel, grație glasului puternic al presei, Gheorghe Marin a fost redat familiei sale și societății.

Suntem în dulcele Paștelui; să zicem cu toții: Gheorghe Marin a 'nviat ! - Adevărat a 'nviat !.