Înserare (Iulia Hasdeu)
Nox erat et coelo fulgebal luna sereno... (Horațiu)
E noapte... doarme totul,
Zefirul însă-i domn;
Căci vrînd s-atingă roza,
Învins-a-n drum pe somn.
Glumind, el balansează
Copacii-n visul lor;
În jurul lumii-acuma
Dansează-un negru nor,
Așa c-a ei lumină
Nu va mai stingheri
Pe doi iubiți, ce-n pace
Să fie, ar dori;
Iar florile-alintate
Mireasma și-o răsfrîng.
E-atîta vrajă dulce
În adormitul crîng!
Nu-i nici un singur zgomot...
Și filomela chiar
Tăcut-a prin tufișuri,
Visînd în tainic har.
E ora cînd flăcăul
Așteaptă-n doru-i sfînt
La poarta mîndrei sale:
Viață... sau mormînt.
1885