Înturnarea în patrie

 

Cerŭ frumosŭ al țereĭ mele.
Eŭ sub care m’am născut,
Într’o simplă lăcuință,
Numaĭ visurĭ de dorință,
Ce‘n pruncie lě am păscut

O ! tu, soare plin de grațiĭ,
Ce renaștĭ comorĭ întinse,
Pe pămînturĭ și‘ntre națiĭ,
La lumina ta coprinse !

Ca ce stea fericită
Îmĭ este favorită
S’ajung cu porocire
În țeara mea iubită ?

Întors cu mulțumire,
Să văz pe toțĭ aĭ meĭ,
Ca și‘n copilărie,
Să fiŭ iar între eĭ ?

O comună rătăcire,
Ce la oamenĭ e din fire,
M’a făcut ca să visez
Fericirea ce’ adorez;
Am lăsat ce’am scump în lume,
La lucirea unuĭ nume
Ce de locŭ dobîndit.

De odată mă deștept,
Viŭ în sine-mĭ, judec drept,
Și împins de remușcare,
Privesc singurŭ p’amea cale,
Cu un ochiŭ maĭ umilit,
Locul ce‘l am părăsit,
Ș’o ființă ce’am iubit.

Ca floarea cea streină,
Pe slaba eĭ tulpină,
În clima cea recită,
Ș’o vezĭ căzînd pălită,
Așa eŭ mă sfîrșiam,
Departe d’orĭ ce bine,
În cele țerĭ streine;
Departe d’a mea țeară,
Ce’ acu o revăz iară,
Ș’atîta o doriam !..

Simț inima-mĭ învinsă,
Subt auroreĭ fală,
Sorbind a eĭ dulceață,
În țeara mea natală,
Ca’n raiul pămîntescŭ,
Doriam ș’a mea viață,
Doriam ca să trăesc !

Suriză-mĭ dar senină,
Tot veselă și lină,
Sublima eĭ cunună,
Ca gloriea strebună;
Suriză-mĭ tot măreață,
Cu ea să mă fălesc,
Căcĭ d’unde‘mĭ am viață
Și vream să o sfîrșesc !..