Învrăjbire

 

Aș vrea să mor alăturea de tine
și tâmpla lângă tâmpla ta s-o pun,
că, ascultându-ți gândurile bune,
să știu dacă mai ești și-acuma bun
și fără ascunziș ca mai nainte,
și să te-ntreb dacă-i adevărat
că nu mă mai iubești și m-ai uitat.
E lumea rea pe-aicea și mă minte
c-ar fi așa, dar dacă te-aș vedea,
cu gura, de pe ochi și de pe gură
îndepărtând oricare vrajă rea,
iubirea din tăciunele de ură
aș reaprinde-o și ne-am recunoaște,
mirându-ne c-atâta învrăjbire
în suflet din cuvinte poate naște.
Și-am fi pe urmă cum îs două fire
într-o împletitură, să nu poată
o umbră între noi să se strecoare
și astfel să-mi întunece c-o pată
surâsul care-mi ține loc de soare.