Și când

 

Și când într-un coșciug de lemn,
Slab, galben, trist mă vor depune,
Prietenii, de jale-n semn,
La ochi batistele-și vor pune.

Iar tată, mamă, frați, surori,
Vor leșina și-amar vor plânge.
Pe când mulțimi de privitori
În fața casei se vor strânge.

O muzică va zice-ușor
Un marș deșert de-ngropăciune,
Iar preoții, pe nas, în cor,
O nerozească rugăciune.

Iubitele ce m-au uitat
Vor șterge-o lacrimă secretă...
Din viață când ai încetat
Atunci femeia te regretă.

Și dricul către cimitir
Pe nesimțite-o să mă ducă,
Purtând subt negru-i coviltir
Cadavrul meu, — la vii nălucă.

Atât. — Și când îmi prevestesc
A mortei tristă elegie,
Pe-un râs sarcastic mă pornesc....
Ce caraghioasă comedie!...