Și ce-ar fi poezia?

 

Te privesc, și urcă
De dragoste aprinsă,
Până la buzele mele inima.
          P. Sutzos

I

Și ce-ar fi poezia
Când n-ar fi frumusețea?
Ce-ar fi ș-un muritor
Când n-ar simți amor;
Ce-ar fi și veselia
Când n-ar fi tinerețea;
Ce-ar fi niște comori
La cei din închisori;
Ce-ar fi mărețul soare
La cel ce vederi n-are
Sau geme-n chinuiri;
Ce-ar fi o moștenire,
Ce-ar fi o fericire,
Ce-ar fi a ta iubire
La cel fără simțiri.

II

Albastra ta privire
E-atât d-atingătoare,
Ca și un cer senin
Ce scoate un suspin
Din cel ce-n absorbire,
Își uită ce îl doare.
Spre cei ce-i arunca
Dulcea cătare-a ta, -
Abstracție-n simțire, -
Își pierd a lor gândire;
In tine toți trăiesc.
Răcoarea cea de sine
Ce-n preajmă-ți simți că vine,
Ast vânt ce tragi în tine,
E suflet omenesc.

Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de ani.