Și pulbere, țărână...

Și pulbere, țărână... de Veronica Micle

Și pulbere, țărână de tine s-a alege,
Căci asta e a lumii nestrămutată lege,
Nimicul te aduce, nimicul te reia,
Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea.

Ce stai pierdut pe gânduri, tu, om cu minte mare
Și de un ceas mai bine moi pana-n calamare,
Sub fruntea încrețită și ochi cugetător
Cu ce-ți munceșți tu creerii, sărmane muritor?

Alcătuirea vieții, a sufletului fire,
Patetic preocupă măreață ta gândire,
Dar numai s-afli calea acestor cercetări
Îți trebuiesc răspunsuri la sute de-ntrebari.



Pe masa ta nainte-ți stau pagine întinse
Ce fiecare-anume de mâna ta fu scrise,
Idei fără de număr ce-n minte le-i cernut
Și care pe hârtie apoi le-i așternut.

Ți-ai petrecut viața în muncă nesfârșită
Și-a ta speranță zilnic în suflet fu hrănită
Ca ascuțindu-ți mintea în veciniul mister
Ea va pătrunde-odată, ea va pătrunde-n cer.

Ce-i tresărit? misterul aflatu-l-ai tu oare?
-Ba s-a vărsat cerneala cuprinsă-n calamare
Și pe-ale tale pagini o noapte s-a întins,
Nimic nu-ți mai rămâne din câte-i fost tu scris.



Căci pulbere, țărână de tine s-a alege,
Aceasta e a lumii nestrămutată lege,
Nimicu-n ea te duce, nimicul te reia
Din vecinica ei taină nimic nu vei afla.