Șoimul și floarea fragului
Șoimul și floarea fragului
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
- Sus, în vârf de brăduleț,
- S-a oprit un șoimuleț,
- El se uită drept în soare
- Tot mișcând din aripioare.
- Jos la trunchiul bradului
- Crește floarea fragului.[1]
- Ea de soare se ferește
- Și de umbră se lipește.
- „Floricică de la munte,
- Eu sunt șoim, șoimuț de frunte,
- Ieși din umbră, din tulpină,
- Să-ți văd fața la lumină,
- C-au venit până la mine
- Miros dulce de la tine,
- Cât am pus în gândul meu
- Pe-o aripă să te ieu
- Și să mi te port prin soare
- Pân' te-i face roditoare
- Și de mine iubitoare."
- „Șoimuleț duios la grai,
- Fiecare cu-al său trai.
- Tu ai aripi zburătoare
- Ca să te înalți la soare,
- Eu la umbră, la răcoare,
- Am menire-nfloritoare.
- Tu te legeni sus, pe vânt,
- Eu mă leagăn pe pământ.
- Du-te-n cale-ți, mergi cu bine,
- Făr-a te gândi la mine,
- Că e lumea-ncăpătoare
- Pentru-o pasăre ș-o floare!"[2]