Știința națiunii

 

I

Viața socială a omenirii civilizate se înfăptuește în cuprinsul națiunilor. Națiunea este realitatea cen­trală, care însumează toate aspirațiile firești ale indi­ vizilor și dela care pornesc, nu spre o nouă ființă, ci spre un nou plan de relații, toate manifestările internaționale. Națiunea este singura unitate socială care își ajunge sieși, în înțelesul că nu cere pentru deplina ei realizare o unitate socială mai cuprinză­ toare, fiind în stare să-și creeze o lume proprie de valori, să-și stabilească un scop în sine și să-și afle mijloacele de înfăptuire, adică forța de organizare și propășire în propria ei alcătuire. Nicio altă unitate socială nu ocupă un loc asemănător în domeniul vieții sociale. Viața de familie de pildă, nu mai con­ stitue ca odinioară în antichitatea greco-romană o lume închisă, aproape autonomă, ci este reglementată în mare măsură de stat și se leagă prin nevoile ei economice și spirituale de viața socială mai largă. Copiii nu depind numai de puterea tatălui, ca în familia patriarhală, ci sunt ocrotiți de stat, cum tot statul le face educația și le satisface nevoile religioase prin instituții speciale, școala și biserica. Prin ur­ mare familia nu-și mai ajunge sieși, ea este subor­ donată vieții naționale și organizației de stat. Ace­ lași lucru se întâmplă cu mai toate unitățile sociale: satele, orașele. biserica, școala etc. De aceea știința le și denumește uneori, nu fără rost, subunități sociale, nu unități sociale. Națiunea merită însă complet denu­ mirea de unitate socială, pentrucă ea nu depinde de o unitate mai mare. E drept că până de curând națiunea era si ea subordonată statului, dar cu războiul mondial această situație a fost schimbată în fâvorul ei. Sta­tele naționale nu ne mai arată națiuni strânse arbi­ trar și stăpânite prin forță în cuprinsul unui stat, ci o simplă expresie politică, de organizare a națiunii. Statul nu este astăzi decât o formă de manifestare a națiunii, deci o realitate subordonată funcțional acesteia. Iată cum, privită în alcătuirea ei lăuntrică, națiunea apare ca unitatea socială cea mai însem­ nau și mai cuprinzătoare a timpurilor noastre. In afară fiecare națiune se leagă cu alte națiuni, pentru interese comune, care duc fie la colaborare, fie la concurență și ne dau aspectul vieții interna­ționale. Internaționalism nu însemnează supranațio­nalism sau cosmopolitism, ci legătură între națiuni.

Cu alte cuvinte internaționalismul adevărat nu des­ ființează națiunile, ci le privește doar în raporturile dintre ele. Pe calea aceasta dobândim și conceptul just despre umanitate. Căci națiunile laolaltă în efor­ turile lor comune pe căile civilizației dau naștere umanității, nu în sensul antinaționalist, al umanita­ riștilor fără patrie, ci în sensul naționalist, ca reali­tate care reflectă ființa națiunilor și energia crea­ toare a lor. Dincolo de națiuni nu se ivește umanita­ tea ca o lume de sine stătătoare, ci umanitatea ca totalitate a națiunilor, ca armonie a ființelor națio­ nale originale, specifice. Națiunea însumează așa dar în ființa ei toate eforturile creatoare ale indivizilor și formează sin­ gura realitate care compune umanitatea adevărată. De aci însemnătatea ei deosebită, nu numai pe pla­ nul realității, ci și al teoriei. Știința pozitivă, adică îndreptată spre fapte, nu poate nesocoti ierarhia problemelor impusă chiar de realitate. Din clipa în care națiunea ni se înfățișează ca forma cea mai în­ semnată a vieții sociale moderne, știința societății, sociologia, trebue să se constitue și ea, în primul rând, ca o știință a națiunii. Ramura aceasta a so­ ciologiei nu mai are caracterul de generalitate pe care îl are sociologia propriu zisă, ci se mărginește la ființa concretă a unei singure națiuni. Pentru Ro­ mânia ne mărginim deci, numai la știința națiunii românești, fără să nesocotim, se înțelege, cercetările similare din străinătate și în special metodele de lucru, în măsura în care se potrivesc și la noi. Dar cum se realizează știința națiunii?

II

Pentru a face o deosebire precisă între felul în care concepeți aici știința națiunii și felul în care e con­ cepută in străinătate, e suficient să înfățișăm un scurt istoric al metodelor întrebuințate până acum. Ele sunt mai ales două. Sub diferite denumiri, unii cred că pot înfățișa caracterul unui popor în câteva trăsături generale, fără un studiu prealabil și fără stăruințe speciale. urmărind în pripă istoria unui neam și câteva din manifestările lui actuale, sau mult mai simplu, conducându-se după câteva im­ presii generale și, implicit, superficiale, acești autori se cred îndreptățiți să-și spună cuvântul și să atri­ bue dela ei o psihologie specifică fiecărei națiuni, exprimată în câteva afirmații vagi și cu neputință de controlat. Am putea nO.mi felul acesta de a proceda, metodă deductivă sau, poate mult mai bine, impre­ sionism și diletantism științific, cu toate că îl întâl­ nim si la autori care altfel se bucură de o faimă stiin­țifică pe deplin. Ne gândim mai ales la acele psihologii ale popoarelor cum sunt lucrările unui Fouilhee: Esquisse' d'une psychologie des peu­ ples europeens sau ale unui Boutmy: Essai d'une psychologie politique du peuple anglais au XIX-e siecle, și Elements d'une psychologie politique du peuple americain, iar de curând comunicările făcute Academiei Franceze de Științe morale și politice, Andre Siegfried: La psychologie du peuple franc;ais (22 pag.), Albert Rivaud: La psychologie du peuple allemand (22 pag), Paul Hazard: La psychologie du peuple italien, (r2 pag.), Jaques Bardoux: La psy­ chologie du peuple anglais (zr pag.), Jacques Ancel: La psychologie des peuples balkaniques (13 pag.).

Defectul acestor lucrări este că generalizează fără temeiu trăsături care nu se potrivesc poporului în­ treg, dar mai ales că fac o seamă de caracterizări lipsite de orice dovezi, afirmații neîntemeiate. pe fapte și deci greu de controlat și de verificat. Se în­ țelege ușor că nu calea aceasta ne poate duce la o știință riguroasă a națiunii. Există însă altă metodă care se apropie mai mult de știință și are mai multe putințe să ne ducă la adevăr. Este metoda inductivă, care pleacă dela fapte, nu dela impresii și duce la cercetări migăloase și prudente, în care se renunță de bună voie la gene­ ralizările neîntemeiate, ca să se strângă dovezi pre­ cise pentru orice afirmație și să se dea științei un temeiu experimental. Metoda aceasta aplicată în stu­ diul diferitelor popoare, a dus la culegeri folositoare de fapte, dar n'a fost întrebuințată decât parțial. Ea este practicată de folcloriști, de etnografi, de s.tatisticieni și chiar de sociologi, cum sunt cei din școala franceză, numită monografică, al lui Fr. Le Play. Nici unii însă nu privesc națit:nea întreagă, ființa națională ca totalitate, ci numai aspecte par­ țiale, înfățișări fragmentare. Folclorul s'a îndreptat mai ales către literatura populară, fără îndoială una dintre manifestările cele mai de seamă ale sufletului național, totuși insuficient de semnificativă, nu nu­ mai pentru o știință a națiunii, cum o concepem noi, dar și pentru o psihologie a poporului. Tot așa etno­ grafii, deși cu mai multă înțelegere, nu urmăresc decât aspectele materiale ale tehnitei sau ale civilizației populare, nesocotind formele civilizației de oraș și chiar părți însemnate din cuprinsul manifestărilor etnice. In sfârșit, în ce privește statistica, ea fiind o metodă cantitativă prin excelență, nu poate prinde sufletul colectiv al unei națiuni, de esență calitativă și de adâncă originalitate. Nu avem dreptul să de­ ducem din toate acestea că științele sociale particu­lare n'au niciun rost propriu și n'ar fi folositoare pentru opera de sinteză care ar fi știința națiunii. Fiecare știință își are rostul ei și nu ne gândim să ne­ găm putința sau dreptul de existență a vreuneia din ele. Dar nicio știință nu-și poate depăși rosturile ei firești, limitele înlăuntrul cărora s'a constituit și și-a fixat activitatea. De aceea științele sociale particu­ lare rămân în chip normal la studiul unor părți sau aspecte sociale, fără să poată da socoteală de tota­litate. materialul și rezultatele lor folosesc și în stu­ diul totalității, dar opera aceasta de coordonare și sinteză nu revine niciuneia din ele. Nici chiar socio­ logia, care se socotește ca știință a realității sociale integrale, nu reușește întotdeauna să cerceteze tota­ litatea. Școala monografică a lui Le Play se mărgi­ nește, de pildă, la studiul familiei, iar din activitatea acesteia cercetează mai mult viața economică oglin­ dită în bugete. In felul acesta știința națiunii este mai puțin realizată decât în studiile de folclor și et­ nografie. Metoda trebue să izvorască însă din felul realității de cercetat. Dacă realitatea are un caracter totalitar, metoda trebue să se străduiască și ea să fie cât mai adecvată. De aceea adevărata metodă a științei națiunii ne-o dă însuși genul de realitate al națiunii. Dacă ea este o realitate sumativă, compusă din mai multe părți desarticulate, atunci și cerceta­rea ei se poate face pe părți, iar știința ei poate fi o enciclopedie a științelor particulare. Dimpotrivă, dacă națiunea este o realitate totală, indivizibilă, atunci și știința ei trebue să aibă un caracter totalitar.

III

Ce este o națiune? Intr'un studiu al nostru închinat acestei probleme, am ajuns după o analiză amănun­ țită a realității și după discuția critică a doctrinelor existente, la următoarea definiție: Națiunea este o creație sintetică voluntară, o unitate socială, care re­ prezintă un sistem voluntar cu o motivare cosmică, biologică și psiho-istorică, cu voința socială drept causa movens a procesului de naționalizare și cu mani­ festările creatoare, pe tărâmul sufletesc, economic, juridic și politic,. al vieții naționale, care formează cultura națională (Problema Națiunii, în Sociologia militaus, 1934). Să desprindem pe rând elementele mai de seamă din această definiție.

Socotim mai întâiu natiunea ca o realitate sinte­tică, în înțelesul că ea fornmează o totalitate, în întreg viu, indivizibil, cu neputință de a fi redusă la indivizii care o compun sau la o singură parte din ființa ei. Națiunea este anterioară nouă celor care o compunem și în aceeași măsură ne este și superioară. Caracterul ei de totalitate provine din faptul că națiunea este cea mai completă unitate socială, iar ceea ce caracteri­zează unității sociale este structura lor, prin care elementele sunt orânduite într'un chip particular, nu după natura lor proprie, ci după natura întregului. Un individ poate participa la mai multe unități sociale, fără să le schimbe natura. Aceasta înseamnă că schimbarea o sufere chiar el, individul, după cum participă la una sau alta dintre unitățile sociale și că acestea au un principiu al lor de organizare, ireductibil la indivizii componenți. Socotim apoi națiunea ca o creație voluntară, pentrucă spre diferență de popor, care este o comu­ nitate etnică naturală, națiunea se realizează prin­tr'un efort de fiecare clipită, prin voința de a fi, de a trăi și de a lupta. Națiunea presupune o voință conștientă de scopurile pe care le urmărește, stăpână pe mijloacele ei de acțiune, capabilă de creațiuni d-aste și orientată spre perspective întinse. Ea nu este ceea ce natura a făcut-o, ci ceea ce se străduește ea să fie, ceea ce rezultă din efortul neîncetat al celor care o compun. O națiune lipsită de voință, recade in starea naturală de popor, devine o simplă comuni­ tate de sânge și tradiție, nu și o comunitate de voință, ele conștiință și de aspirații. Popoarele trăiesc o viață pasivă de fatalism și resemnare. Națiunile trăiesc o viață activă, de luptă pentru un ideal și de creare a unui destin propriu. De aceea elementul care di­ stinge aceste două trepte de desvoltare și ne arată trecerea dela popor la națiune, este voința. Sau cu alte cuvinte, voința ne apare ca esența însăși a vieții naționale, ca elementul ei cel mai de seamă, fără de care nu s'ar putea păstra ca existență. Din voința națiunii de a se manifesta și de a se realiza pe sine purced toate creațiile culturale și toate legăturile ei cu mediul și cu factorii cari o condiționează. Căci o națiune nu este o realitate desrădăcinată, suspendată în aer, ci dimpotrivă ea poartă legături adânci cu pământul pe care se des­voltă, cu sângele populației care o compune, cu tre­cutul și produsele strămoșilor și cu viața psihică a indivizilor în viață.

O națiune se desvoltă de regulă pe un pământ anumit, pământul patriei. Legăturile care nasc din această așezare sunt destul de felurite. Unele popoare și-au cucerit pământul după ce deprinderile și con­cepția lor de viață erau formate, părăsind locurile de naștere, leagănul lor de formație. De aceea nici pământul nu le exprimă pe ele, nici ele nu exprimă pământul. Alte popoare s'au îndepărtat printr'o desvoltare ulterioară de mediul lor geografic, în­ străinându-și civilizația lor proprie sub influența altor civilizații de import. In amândouă cazurile acestea apare o discordanță între mediu și națiune, iar civilizația devine o realitate inorganică, străină de peisajul geografic în care se desvoltă. Există însă și popoare, care se nasc pe un pământ anumit, con­tinuând o viață străveche, imemorială, care își clădesc ființa ca o prelungire a mediului geografic și care își imprimă în schimb ca o pecetie, deprinderile și civilizația în acel pământ. Așa este de pildă neamul românesc. Românii sunt un popor carpatic, iar Carpații reprezintă o lume românească. Fără această legătură, de astădată esențială și organică, dintre pământul și poporul nostru, nu putem înțelege nimic din istoria și civilizația actuală a neamului românesc. E drept că o spărtură în această creștere firească s'a întâmplat și la noi prin influența capitalistă, dar după toate semnele care se arată, lumea nouă românească în curs de formație, va relua cu îndârjire firul între­rupt în ce privește viața națiunii și va reveni la unitatea străveche a pământului și a civilizației românești. In orice caz o știință a națiunii nu este cu llUtință fără cercetarea amănunțită a raporturilor dintre neam și pământul care-I adăpostește.

Pe de altă parte, națiunea nu poate fi desfăcută de substratul ei etnic, de populația care o compune, de trăsăturile ei rasiale specifice, de masa ereditară de însușiri fizice și psihice, care nu-i aparțin decât ei. Faptul că nu există rasă pură, că nicio națiune nu se compune din elemente de aceeași rasă, nu însemnează că rasa nu mai joacă niciun rol în viața națiunilor. E destul ca două națiuni să aibe compoziții rasiale diferite, adică să cuprindă populații de rase amestecate în proporții diferite și deci să impună în procesul de ereditate un procent diferit din același gen de însu­ șiri, ca manifestările lor de viață să fie și ele cel puțin sub anumite aspecte deosebite. Din acest punct de vedere se poate vorbi de o compoziție rasială spe­ cifică pentru fiecare popor, cu toate că nu se confundă rasa cu națiunea. In aceeași măsură, trebue să se dea atenție răsunetului pe care îl are unitatea rasei în conștiința unei națiuni. De astă dată se petrece un fenomen psihic colectiv, care nu se mai leagă strict de adevărul biologic. Un popor chiar dacă nu repre­ zintă o rasă pură, poate să aibă însă conștiința unei unități de rasă și chiar a superiorității lui față de alte popoare. Apar astfel misiunile de rasă, care sunt o puternică înarmare morală împotriva popoarelor lipsite de acest fel de conștiință. De aceea nici rasa, nici conștiința de rasă, nu pot fi nesocotite de o știință a națiunii, indiferent de rezultatele care se dobândesc dela caz la caz.

O națiune mai este însă și însumarea unor stră­ duințe anterioare, un rezultat al unui proces istoric, experiență de viață săvârșită de înaintași, acumulată și transmisă prin tradiție din generație în generație. Națiunile nu pot fi reduse la colectivitățile de oameni care le compun la un moment dat. Morții se asociază cu cei vii și uneori poruncile veacurilor trecute se impun cu desăvârșire epocilor actuale. Trecutul istoric nu mai este un factor din afară care înrâurește într'un chip sau altul viața națiunilor, ci este parte inte­grantă, națiunea însăși în mers, pe drumul realizării de sine, ca destin și misiune. Trecutul istoric poate fi socotit ca factor condiționant numai pentru prezent, întru cât prezentul este un rezultat al evoluției și cu necesitate și o atitudine față de trecut, conformism față de tradiție sau spirit înclinat spre inovație. Considerarea integrală a națiunii trebue să țină însă seama și de desvoltarea istorică a acesteia, națiunea în istorie ca o singură realitate. Incât și într'un caz și într'altul știința națiunii trebue să aibă în vedere și trecutul istoric, întreg lanțul de înaintași cu faptele lor, cu gândurile lor și comorile lor de simțire, față de care generația actuală apare ca o simplă verigă de legătură spre viața și activitatea urmașilor. Acesta este și înțelesul adevărat al liniei istorice, de care se vorbește din ce în ce mai mult în zilele noastre. Fiecare neam are o linie a lui de propășire și strălucire, care face cu putință un maximum de manifestare pentru fiecare generație și o continuare a sforțărilor și o îmbogățire a culturii naționale, neîncetat, de-a­ lungul tuturor veacurilor. Cei cari nesocotesc această linie, se îndepărtează de istorie și își împing propria lor nație spre decădere.

In sfârșit, națiunile își găsesc motivarea activității lor de viață în trăsăturile psihice și în ambianța su­fletească a colectivităților care le formează. Unele ge­nerații nu se mulțumesc să primească pasiv înrâuri alimentația, igiena socială; condițiile istorice: tradiția locală, documente, supraviețuiri din vechile orga­ nizații și condițiile psihice: obiceiuri, mentalitate, zestre sufletească, deprinderi sociale. In sfârșit, urmărim procesele și tendințele sociale: procesul sau tendința de urbanizare, de individualizare, de sociali­ zare. Prin urmare, monografia sociologică românească, deși în aparență se apropie ca metodă de lucru, prin cercetarea pe calea observației directe a unor frag­ mente restrânse din realitatea socială, de monogra­ fiile din altă parte, se deosebește însă fundamental de ele prin sistemul de sociologie pe care îl aplică și care îi dă o aparatură și o integralitate neîntâlnite până acum.

O altă caracteristică a monografiilor sociologice românești este consecvența teoretică și putința de aplicare a datelor ei în domeniul realizărilor publice. Nu s'a gândit nimeni dintre noi să confunde vreo­ dată sociologia cu aplicările ei practice, dar nu credem într'o reformă socială temeinică fără un studiu prea­ labil al realității și prin urmare, implicit, am între­ văzut și consecințele practice ale studiilor noastre. Sociologia nu întreprinde chiar ea acțiunea socială, dar o poate întemeia științific și deci o poate face mai eficace. Acesta este un adevăr banal pe care niciun om de știință, care merită pe deplin numele acesta, nu-l mai contestă. Monografia sociologică românească este consec­ ventă teoretic, spre diferență de multe școli din altă parte, prin verificarea necontenită a sistemului de sociologie care îi stă la bază și care tocmai datorită cercetărilor la teren a ieșit controlat și întemeiat pe fapte. Această legătură organică dintre teorie și fapte, dintre sistem și realitate este ceea ce am numit dela începutul carierii noastre științifice: realism critic.

Din aceeași legătură a teoriei cu realitatea purced și putințele de aplicare a rezultatelor monografice în viața practică. O sociologie care dă precădere socie­ tăților primitive sau societăților istorice, poate fi foarte interesantă, dar ea pierde adeseori orice utili­ tate socială. Dimpotrivă aplicarea sociologiei la rea­ litatea socială prezentă duce cu necesitate la rezul­ tate care pot fi apoi aplicate și deci folosite chiar de către societatea studiată. Cum vom arăta imediat știința națiunii pe care vrem să o realizăm prin mo­ nografiile sociologice, ne va duce în chipul cel mai firesc la o etică și la o politică a națiunii. Mai trebue să amintim printre trăsăturile carac­teristice ale monografiilor sociologice românești ca­ racterul lor colectiv. Toți care ne-am pus în slujba științei națiunii românești, ne-am dat seama că opera aceasta nu se poate realiza de un singur om, oricât ar fi de înzestrat și de pregătit, că operele mari de știință nu se fac prin ambiția de a stăpâni singur un domeniu întreg, nesocotind ce fac alții, ci dimpo­ trivă prin efortul comun a tot ce are țara mai bun și mai pregătit în toate ramurile de știință. De aceea am urmărit dela început să strângem în jurul pro­ gramului nostru științific cât mai mulți specialiști și mai ales oameni tineri, care nu au încă deprinderi învechite și care pot fi prin urmare formați în spiri­ tul nou de muncă disciplinată și colectivă pentru folosul neamului nostru. Indrăznelei unora de a în­ fățișa viața socială a tuturor neamurilor în câteva trăsături vagi și fără să fi cercetat personal nici cel puțin un singur fenomen social, mulțumindu-se cu simple rezumate ale cărților altora, noi opunem pru­ dența cercetărilor directe și disciplina efortului co­ lectiv, care ne vor duce în chip sigur, dacă nu și ra­pid, la rezultate temeinice și originale. Cei nepre­ veniți se pot înșela o clipă, dar noi avem răbdarea să ne ducem munca până la capăt și să așteptăm ziua rezultatelor finale.

V

Spiritul de autocritică de care ne-am călăuzit în­ totdeauna ne face să ne dăm seama și de greutățile pe care știința națiunii românești le poate întâm­ pina. Nu e vorba aici de o lucrare oarecare, pe care o putem realiza în bibliotecă sau după unele impresii superficiale. Știința națiunii va trebui să se bazeze pe studiul amănunțit al tuturor satelor, al tuturor orașelor, al tuturor fenomenelor sociale din Româ­ nia. Așa dar, o lucrare grea, anevoioasă, de lungă durată și de neclintită răbdare. Cei care nu-și dau seama despre opera pe care o urmărim, cer cu ne­ răbdare rezultate generale, teorii și explicații cu orice preț. Noi însă ne impunem de bună voie, înainte de toate, drumul greu dar temeinic al culegerii de fapte, cât mai multe și cât mai amănunțit studiate, care să ne ducă într'o zi la un material comparativ suficient de mare pentru a obține nu afirmații generale, care abundă azi în știință, ci tipuri sociale și adevăruri generale, ceea ce este cu totul altceva. Cea mai de seamă regulă de metodă a sociologiei monografice este convingerea că nu se poate construi nici un ade­văr științific în domeniul științei națiunii, decât prin culegerea conștiincioasă a materialului, prin studiul integral și amănunțit al întregei ființe naționale.

Dar, ce am realizat până acum? In aparență destul de puțin, în realitate îndeajuns de mult ca să putem afirma o încredere nesdruncinată în putința mono­grafiei de a realiza atât sociologia, cât și etica și po­litica națiunii. Ideea monografiilor sociologice am avut-o dela începutul carierei noastre didactice. Preconizam încă în 1910 nevoia cercetărilor directe, atât pentru o mai bună întemeiere a științei, cât și pentru formarea științifică și națională mai adâncă a studenților noștri. Imprejurările nu ne-au permis însă să înfăptuim această idee decât mult mai târziu, în 1925, când am întreprins împreună cu Seminarul de Sociologie al Universității din București prima campanie monografică în satul Goicea (Gorj). De atunci am continuat cercetările în fiecare vară cu același Seminar și cu Secția monografică a Insti­ tutului Social Român, anume creată. Am cercetat astfel sate din toate părțile țării: Rușețu (Brăila), Xereju (Vrancea), Fundul-Moldovei (Bucovina), Dră­guș (Făgăraș), Cornma (Basarabia), Runcu (Gorj), Șanț (Năsăud), oprindu-ne în unele câte două veri și completând cercetările și în decursul vacanțelor de Crăciun. Cercetările întreprinse ne-au verificat si­stemul, ne-au lămurit problemele teoretice în legătură cu realitatea socială și cu monografia sociologică și ne-au dus la o serie întreagă de contribuții științifice privitoare la societatea sătească, după cum se poate vedea din cărțile și revistele publicate de In­ stitutul Social Român; în deosebi: D. Gusti: Socio­logia militană. 1934, și La Monographie et L'Action monographique en Roumanie (Conferences donnees a l'Universite de Paris, 1935); Traian Herseni: Teo­ ria monografiei sociologice, 1934, și Realitatea so­ cială (Incercare de ontologie regională), 1935; H. H. Stahl: Tehnica monografiei sociologice, 1934, și revistele: Arhiva pentru știința și reforma socială (cu o secție specială: Arhiva monografică, din 1932) și Sociologie Românească, din 1936, (monografică în întregime). Sociologia monografică a avut norocul să fie verificată și practic, găsindu-și o desăvârșire pe care puține sisteme științifice o pot nădăjdui. Ea în­temeiază din 1934 acțiunea culturală la sate între­prinsă de echipele regale studențești constituite din Inalta inițiativă a M. S. Regele Carol II în cadrul Fundației Regale Principele Carol. Echipele studen­ țești sunt obligate să cerceteze mai întâi sociologic satul în care activează. Metoda a dat roade nebănuite. Acțiunea culturală nu se mai face la întâmplare, după un ideal străin de viața locală sau chiar potrivnic satului, ci după firea și nevoile lui reale. In chipul acesta am putut verifica nu numai foloasele teoretice ale monografiei sociologice, dar și putința de aplicare practică și eficacitatea indiscutabilă a acestei aplicări.

Campaniile monografice și campaniile culturale întreprinse până acum au avut un caracter experi­ mental, de stabilire a celor mai potrivite metode de lucru, de verificare a sistemului și de căutare a unui model unic și complet de cercetare, prin care să putem obține rezultate comparabile și deci capa­ bile de a fi generalizate în vederea unei teorii defi­ nitive a realității naționale și a unor aplicări sigure în domeniul reformei sociale. Dar pasul acesta foarte însemnat îl socotim înfăptuit. Faza ele experiență este încheiată. Astăzi ne dăm seama că știința na­ țiunii este cu putință și suntem gata să ne luăm răs­ punderea pentru realizarea ei. Căci nu e \'orba, cu toate greutățile pe care nu le negăm, de piedici cu neputință de înfrânt. Printr'o bună organizare a muncii științifice și prin mobilizarea tuturor intelec­ tualilor țării, greutățile pot fi învinse în termen re­ lativ scurt. Am arătat cu alt prilej că știința națiunii nu este o utopie, ci un fapt perfect cu putință, chiar dacă este un act de mare curaj și de mare jertfă. Avem în România peste 15.000 de sate. Repartizate pe patru ani, dau 3700 pe an. Aceste 3700 de sate pe 71 de județe ne dau 53-54 pe județ (firește aproxi­mativ, unele județe fiind mai mari, altele mai mici). N'ar fi greu prin urmare să se pună în bugetul ace­ stor județe, în fiecare an, suma corespunzătoare ne­cesară studiului celor 53 de sate anual. O altă peri­oadă de 3-4 ani ar cere studiul orașelor și al celor­ lalte realități naționale, încât în maximum 10 ani, în care socotim și perioada de prelucrare a datelor, știința națiunii ar putea fi realizată. Dar ele unde personalul cerut pentru o operă atât de imensă?

De aici se impune o măsură radicală. Noi preconizăm introducerea serviciului social obligator. Să fie obli­ gați toți intelectualii țării, de toate gradele și toate specialitățile, să facă un stagiu de câteva luni în fo­ losul cunoașterii și înălțării patriei. In fruntea lor trebuesc puși toți oamenii de știință, geologii, geo­ grafii, naturaliștii, biologii, antropologii, psihologii, istoricii, statisti< ienii, economiștii, etnografii, folclo­ riștii, juriștii și sociologii țării.

Cunoașterea de sine a națiunii fiind o condiție a conștiinței de sine și deci a putinței de a-și decide singură soarta și a se ridica pe cele mai înalte trepte ale realizării de sine, nu este o exagerare să cerem mobilizarea pentru un termen scurt a tuturor forțelor intelectuale, care împreună și conduse de un suprem spirit de sacrificiu, în slujba unei opere cu adevărat patriotice, vor putea înfăptui știința națiunii, pe care unii o cred operă a zeci de generații și care ar dura secole.

VI

O dovadă strălucită a posibilității de a înfăptui printr'o vastă colaborare știința națiunii, o dă chiar opera de față, această Enciclopedie a României, pe care o socotim un început deosebit de prețios, realizat de colaboratorii ei pe calea pe care o străbatem și noi. Ea a reușit să concentreze colaborarea tuturor spe­ cialiștilor din țară, făcând din ea o operă colectivă de cea mai înaltă competință științifică. Ne bucurăm că vedem printre cei care au lucrat la această mare operă de știință pe mulți din oamenii de știință care au activat sau chiar s'au format în cadrele Institutului Social Român si care sunt si colaboratorii nostri în cercetările monografice, precum găsim reprezentanți ai tuturor Institutelor de cercetări din țară și ai tuturor cercurilor științifice. Socotim acest efort colectiv de bun augur pentru ce se va putea realiza încă și de acum încolo pe tărâmul științei naționale.

Enciclopedia României în forma aceasta neîntâlnită încă la noi și, de ce n'am spune-o, realizată după un plan original, al sociologiei românești, sub o formă deci neîntâlnită nici în străinătate, ne dă cel dintâi inventar științific al tuturor manifestărilor naționale și al factorilor care le condiționează desfășurarea, formând primul capitol care deschide și face cu putință pe celelalte din știința națiunii românești. De aceea această Enciclopedie nu trebue confundată cu mulțimea operelor similare, căci nu este numai o operă de informare și de cunoaștere rapidă, ci are o mare valoare științifică și națio 1ală, este o lucrare de mare curaj intelectual și de atare merit patriotic pe terenul științei națiunii.

VII

Dar care sunt perspectivele pe care ni le deschide știința națiunii, atât sub forma aceasta a enciclo­ pediei, cât și a cercetărilor monografice în curs de realizare, pentru viitorul neamului românesc pe care-I studiem?

Știința națiunii va determina Etica și Politica Națiunii prin care neamul își va găsi drumul adevă­ratei realizări de sine. Societățile omenești nu sunt realități încremenite, structuri statice, definitive, ci forme vii, în continuă desvoltare, potențialități care se cer actualizate și desăvârșite. De aceea societățile omenești sunt stă­ pânite și conduse întotdeauna de un ideal. Națiunile nu fac excepție dela această regulă. Drumul lor n'ar fi înțeles fără raportarea la idealul pe care-I urmăresc. Totuși idealul nu este întotdeauna limpede întrevăzut și națiunile se străduesc adeseori pentru idealuri străine, nepotrivite cu firea lor. De aceea se impune o cercetare amănunțită a idealului național, pro­ blemă care constitue etica națiunii. Până acum singurul izvor temeinic pentru etica națiunii a fost istoria națională. Se cere însă o cunoaștere mai amă­ nunțită, pe care n'o poate da decât știința realității naționale prezente, știința națiunii. Pe temeiul ace­ steia se va putea stabili în sfârșit adevăratul ideal național, care să nu însemneze o înstrăinare, o înde­ părtare dela linia istorică a neamului, ci o desvoltare maximă spre desăvârșire, a tuturor putințelor lui firești.

In aceeași măsură știința națiunii va întemeia politica națiunii, adică știința mijloacelor prin care națiunea va putea realiza idealul național. Și pro­ blema aceasta este deosebit de însemnată, căci nu e deajuns să se stabilească un ideal, trebuie să se fixeze și căile prin care el poate fi înfăptuit cu ade­ vărat. Mijloacele nepotrivite pot să ne îndepărteze de ideal sau chiar să ne pună în situația să nu-l mai ajungem niciodată. De aceea reformele sociale, me­ nite să ne ducă treptat la realizarea idealului național, trebue să pornească dela cunoașterea nevoilor perma­ nente, care dau culoarea de actualitate problemelor naționale. Căci actual nu însemnează numai ceea ce are valoare momentană, ci mult mai mult, ceea ce o generație de oameni trebue să realizeze din străduințele eterne ale națiunii.

Iată cum știința națiunii, care studiază realitatea națională, se leagă în chip organic cu etica și politica națiunii, pe care le întemeiază. Știința națiunii nu ne arată numai ceea ce este gata înfăptuit, ci ne deschide și căile spre ceea ce ar trebui să fie, spre înălțimile idealului și ne indică mijloacele prin care ne putem ridica până la el. Știința națiunii descopere forțele creatoare ale națiunii, care trebuesc puse în mișcare fără întârziere, pentru realizarea destinului național, pentru îndeplinirea unei misiuni românești în lume, ca să dăruim umanității specificul nostru național, în chipul desăvârșit al unei culturi românești. Concepția Științei Națiunii este sortită să deschidă perspective nebănuite în istoria desvoltării noastre naționale. Chemarea pentru înălțarea Patriei va fi astfel legată de o viguroasă mișcare științifică, ce va împleti frumusețea Gândirii cu trăinicia Faptei.