Țăranii (Bacalbașa)

 

Au vorbit gazetele, miniștrii, și au mai vorbit și gloanțele.

Oratoria seacă a unora. Îngrozitoare a altora, a fost menită să ne amintească tuturora că există și-n țara asta o clasă de nenorociți iloți, aduși la desperare de organizația nedreaptă a societății.

La ce să înconjurăm adevărul și la ce să facem politicianism meschin?

Țăranii s-au revoltat în mai multe județe, și s-au revoltat pe drept.

Nu este aici vorba să facem discuții platonice și socoteli de tarabă, cu cîți lei vor plăti mai mult pe an sătenii în urma legilor lui Take Ionescu. Zaharicalele astea retorice să le lăsăm pe seama domnilor deputați, care atîta așteaptă: să vorbească vrute și nevrute.

Răul e mai adînc decît atîta. Este un glas teribil care trece peste țară, din adîincul văilor ca și din creștetul munților, este un glas care cere pîine.

Țăranul – de care se face atîta caz la paradă, cînd se face defilarea invalizilor; țăranul – pe care îl apoteozați în feeriile voastre politice; țăranul – pe care l-ați numit „talpa casei” tocmai pentru că peste el călcați, țăranul moare de foame.

Iată tristul adevăr.

Ați auzit de povestea lui Tantal, regele Lidiei? El a dat zeilor să mămînce din trupul fiului său, și zeii l-au azvîrlit în iad. Acolo, pedeapsa lui cea groaznică era să ardă de sete și de foame, să înoate pînă în gît în toate bunătățile pămîntului și să nu se poată atinge de ele.

Povestea s-a împlinit. Țăranul vă dă copiii ca să-i faceți soldați, să-i bateți, să-i umiliți și să vă apere bunurile voastre. în schimb, voi l-ați prăbușit într-un iad de chinuri, unde stă pînă în gît în comori de care nu se poate atinge.

Sărac, fără pămînt, fără unelte de muncă, bătut de jandarmii voștri, năpăstuit de primarii voștri. Împovărat de dări pe care nu le mai poate plăti, el zace într-o vecinică agonie.

Iar cînd se ridică să vă spuie că e covîrșitoare mizeria asta, atunci vă asmuțiți hordia de canalii gulerate, puzderia infamă de Telemani, și sîngele muncitorului roșește cîmpiile bătute de vîntul mizeriei, de plaga ciocoismului.

Apoi, la Cameră, vă prefaceți în mironosițe cucernice, evlavia de talpa casei vi se urcă în obraji, și vă învinuiți unii pe alții, și inimile vă bat deopotrivă, și plecați, braț la braț, ca doi avocați ai altora, fii ai aceleiași clase.

Cine să vă mai creadă pe cuvînt cînd ați dat atîtea dovezi de ce sînteți în stare unii, ca și alții?

Mizeria neagră nu-i de azi, nici de ieri. V-ați perindat la putere și n-ați avut decît o grijă: să strîngeți tot mai tare lanțurile robitului vostru țăran. V-ați înconjurat de legi și de oștiri ca să vă asigurați domnia în tihnă peste turma umilită; ați săpat tot mai adînc prăpastia dintre ea și voi, și ați socotit vecinic turma asta ca o proprietate a voastră.

Iată de ce ni e silă să apelăm la unii împotriva altora.

Vă sperie revoltele? Dar e o revoltă permanentă la țara, revoltă tăcută, dar plină de emoțiune și plină de dreptate.

Manifestările pe care le vedeți din cînd în cînd sînt numai semnele furtunii care se apropie, și pe care nu o veți evita nici cu discursuri proaste, nici cu puști perfecționate.

Căci sînt în lumea asta lucruri mai presus de puterea guvernamentală.