Țara Visului

 

Pe-un drum obscur și singuratec,
Pe care trec doar îngeri răi,
Și unde Idolul zis Noapte
Pe negru tron stă așezat,
Aflaiu aceste țeri acum,
Venind din Thule-ntunecata, —
Din clima aspră cruntă care stă sus
Peste spațiu, peste timp.

II.

Văi fără fund, râu fără mal,
Prăpăstii, peșteri, codri vechi,
Cu forme care se ascund
De orice ochi în neguri dese;
Și munți cari răsar din fund
De mări ce nu mai știu de maluri,
Și mări ce saltă necurmat
În sus spre bolți înflăcărate,
Și lacuri ce se-ntind uriaș
Cu ape singure și moarte,
Cu ape line și-nghețate
Ca și zăpada crinilor.
Lingă lacurile-ntinse
Cu ape singure și moarte,
Cu ape triste și-ngliețate
Ca și zăpada crinilor,
Și lingă munți, în preajma apei
Ce sună-ncet, ce veșnic sună,
Și lingă ierburi sure-n mlăștini
Unde stau broaște și șopârle
Și alte vietăți de apă,
În orice loc cu duhuri rele,
În orice loc cuprins de jale,
Drumețul vede înainte
În giulgiu icoane din Trecut,
Forme-n sicriu ce trec și plâng
În preajma călătorului,
În mantii albe morți prieteni,
Merg in dureri prin groapă-n cer.

IV

Pentru, o inimă-n dureri
E țara bun-a Mângâierii,
Pentru un suflet adumbrit
Acesta, da, acesta-i Raiul,
Dar un drumeț care-o străbate,
Nu poate, nu, s-o vadă-ntreagă;
Căci tainele ei nu-s vădite
Pentr-un ochiu slab de om din lume;
Așa vrea Craiul care-oprește
Pleoapa lui să se ridice,
Și astfel sufletul ce trece
O vede doar prin sticle negre.
Pe-un drum, obscur și singuratec,
Pe care trec doar îngeri răi
Și unde Idolul zis Noapte
Pe negru tron stă așezat,
 Eu n-am întors doar de curând
De-aici, din Thule-ntunecată.