(Mai nevăzut obrazul)

 

Mai nevăzut obrazul rămas într-o oglindă
Cearceaf târât, sub baltă, al unor clare zori,
Sau peștii tăi în mine alunecând ușori
Imagine, din slovă, polen să se desprindă.

Umăr întors în flaut; arc suplu în picior
Păunii când sub gene cu ploile perindă
Frunte-n azur, aceeași, sau flacăra sub grindă
Cu lebede pe-o apă, și-n mărăcini cu ciori

Din lut întors, cenușă, profilu-acestei strângeri
Ce rouă a fost glasul? Și ochii – ce ferigi?
Te depărtezi pe-o spumă cu bucurii sau plângeri

Dar gura c-un fier roșu, iubire să mi-o frigi
Și-n frunză, revelație, cu primăvara sângeri
Și-aud cum din adâncul oglinzilor mă strigi.