... Oarecare moderație

... Oarecare moderație
de Ion Luca Caragiale
[Timpul, 25 februarie 1878]


D-l Rosetti și subroseții au avut ocaziune de vreo doi ani, de când se răsfăță în bugetul țării, să facă pe la Paris mai multe excursiuni de plăcere în socoteala patriei.

Fiindcă România pare ursită a se mai bucura câtva timp de oblăduirea acestor domni, când vor mai merge să se recreeze pe la Paris, să asculte de la noi o povață dezinteresată: să se ducă la teatru să auză o piesă numită Călătoria d-lui Perișon (Le voyage de Mr. Perrichon). Sub aparențe glumețe, această comedie ascunde un studiu adânc al naturii omenești și pare foarte potrivită cu starea României de astăzi.

D-l Perișon este un burghez bogat și îngâmfat, care se hotărăște a face o călătorie în Elveția. El este însoțit de fiica sa, frumoasă firește și cu zestre. Doi tineri se iau după d-l Perișon, hotărâți să câștige inima d-rei Perișon și a părintelui său. Într-o excursiune, d-l Perișon, cam bătrân sau greoi, este cât p-aci să alunece într-o prăpastie. Unul din tineri se aruncă după dânsul, îl scapă cu pericolul vieții, și se crede d-aci înainte sigur de a căpăta și pe frumoasa fată și zestrea mai frumoasă. Nu departe, excursioniștii noștri întâlnesc o mică groapă. — Celălalt tânăr se face că alunecă într-însa dând țipete de spaimă. D-l Perișon, la rândul său, se aruncă și scapă sau crede că a scăpat pe al doilea aspirant.

Ce credeți că se întâmplă la urmă? Pe când cu puțină dibăcie salvatorul nu face decât a repeta necontenit lui Perișon: Te-am scăpat, îmi datorești viața, celălalt tânăr ia rolul mult mai plăcut pentru vanitatea bătrânului burghez, de om scăpat de dânsul. Unul îi aduce necontenit aminte că dânsul, Perișon, a făcu un act de curaj și de devotament, pe când celălalt nu-i înfățișează decât un neplăcut suvenir, un accident care l-a înspăimântat și umilit. În cele din urmă, junele salvator se face așa de nesuferit, încât Perișon îl ia la goană și dă fata celui ce a fost destul de dibaci a deveni îndatoratul, iar nu îndatoritorul vanitosului burghez.

Cam așa se petrec lucrurile astăzi între Rusia, Bulgaria și România. N-avem pretențiunea ridicolă a unor foi roșii, a susține că noi și numai noi am scăpat pe Rusia. Însă nu mai puțin, când căzuse în groapa de la Plevna, cu sângele nostru cel mai prețios i-am făcut un însemnat serviciu.

Pentru Bulgaria, din contra, Rusia a făcut tot.

Pe cine, însă, iubește Rusia ? De cine îngrijește ? Care este Beniaminul său ? Cui va da fata sa cu toată zestrea ce va putea alcătui de la vecini bătrânul tata-socru de la Nord ? Nouă, pretinșilor săi salvatori, supărători chiar prin serviciul adus, mult mai supărători încă prin persistența nedibăciei, cu care în general organele guvernului la tribună și în presă par că aruncă necontenit în fața Rusiei acel serviciu ? sau acelor bulgari umili, supuși, care n-au făcut decât să primească serviciuri ? Cine cunoaște inima omenească să răspundă. Este evident că am făcut Rusiei un serviciu, un însemnat serviciu. Mers-a acel serviciu până la scăparea împărăției, cum se repetă pe fiecare zi ? Fără armata noastră, Turcia în decompozițiune ar fi izbutit oare a înfrânge nenumăratele batalioane ale țarului ? Se poate cineva îndoi. Însă nu mai puțin este exact, că fără armata noastră Rusia ar fi suferit poate îndoite pierderi și cheltuieli, și pacea glorioasă din 1878 risca foarte mult a se numi pacea din 1879, tot așa de glorioasă, dar mai scump plătită.

Oricum ar fi, noi credem că ar fi și mai demn și mai politic a mai pune oarecare moderație în aceste lăudături. Școala revoluționară, aci ca în toate, nu cunoaște nici tact, nici măsură. Pentru dânsa, între slugărnicie și insolență nu este termen de mijloc. Prin servilismul lor când se găseau față în față cu prinții, ambasadorii, generalii ruși, n-au știut a apăra la timp drepturile României, care le erau încredințate Prin atitudinea lor nesocotită și violentă de astăzi, sunt pe drum de a ne face din Rusia o neîmpăcată vrăjmașă. De aceea avem dreptul să regretăm că d-l Rosetti când a fost la Paris, între o ședință a Internaționalei și un banchet în onoarea Comunei, n-a avut timpul să meargă să vază la teatru: Le voyage de Mr. Perrichon.