Desigur, având cineva inspirație, poate minți și mistifica pe altul ori în ce zi peste an; dar la zi-ntâi de aprile este un fel de datorie, pentru cine ține la tradițiuni, să mință și să mistifice, inspirat ori nu. Oricât s-ar părea de comună arta mințitului, artă pe care o profesează omenirea întreagă cu atâta pasiune, – prima artă frumoasă, pe care a profesat-o speța noastră – tot, ca orice artă, unii o fac cu mai puțin, alții cu mai mult talent, cu mai mult sau mai puțin succes. Izvorul ei stă în acea putere nepătrunsă a spiritului, pe care o numim imaginațiune, și firește că oamenii nu sunt deopotrivă înzestrați cu acea putere. Apoi, imaginațiunea este și ea condiționată la fiecare individ de temperamentul și caracterul lui. Astfel, sunt minciuni și mistificări vesele, inteligente, delicate; altele stupide, grosolane, lugubre chiar. De exemplu, tânărul Costică Petrăchescu, controlor al unei mari administrațiuni publice, este vestit printre camarazii lui, atât cei din serviciul central cât și cei din serviciul exterior, pentru talentul cu care știe să mistifice la 1 aprile. Nu se poate o imaginație mai bogată. Nota caracteristică a invențiunilor tânărului controlor este nota lugubră. Câteva specimene din celebrele-i mistificări vor da o idee exactă cititorului despre talentul lui d. Petrăchescu. Sunt din anul trecut, 1 aprile 1900:

Domnului Teodor Ionescu, impiegat clasa III, Direcția generală X… București

Dragă Tudorache,

Imediat ce vei primi scrisoarea mea, suie-te în tren și vino aci. Este neapărată nevoie de prezența ta. Unchiu-tău Panait este foarte greu bolnav; l-a lovit iar apoplexia și doctorii nu mai dau nici o speranță de scăpare; cel mult până mâine seară poate s-o mai ducă. Am vorbit cu madam Ionescu, mama ta, și mi-a spus să-ți scriu, fiindcă singură nu știe ce măsuri să ia în caz de nenorocire. Prăvălia lui unchiu-tău Panait a rămas pe mâna băieților și a lui Iordache tejghetarul, așa că, dacă n-ai fi tu aici în cazul fatal, cine știe cu ce vă alegeți la moștenire !

Fă-ți curaj ! toți o să trecem prin asta ! așa e viața noastră ! toți suntem muritori !

Te aștept la sosirea trenului în gară.

Al tău fidel amic,

C. Petrăchescu

Domnului Panait Mistopolu, comersant, Târgul Y…

Preastimate neică Panait,

Nepotului dumitale Tudorache Ionescu, impiegat clasa III la direcția noastră generală, i s-a întâmplat o mare nenorocire. Dintr-o desperare de amor, pe care-l trata cu o fată de la mașinile de scris ale serviciului central, a nebunit și a vrut aseară să-și spintece pântecele în canțilerie, cu niște foarfeci mari de la registratură. Au sărit mai mulți camarazi și, cu mare luptă, i le-au putut smulge din mână. Atunci, bietul Tudorache a-nceput să cânte și să joace, și pe urmă s-a repezit să strângă de gât pe unul dintre camarazi, crezându-l că este amanta lui care-l trădează.

Te rog, nu spune lui madam’ Ionescu, mama nenorocitului, și așteaptă-ne mâne dimineață în gară la sosirea trenului. Doctorii au spus că altă scăpare nu e decât liniștea în sânul familiei. Mâne-l aducem pe bietul Tudorache.

Fă-ți curaj, neică Panait; așa e viața omului, n-ai ce-i face ! dar păcat de el, că era tânăr !

Încă o dată, nu cumva să lipsești din gară ca să-l iei în primire pe bolnav.

Al d-tale, cu tot respectul,

C. Petrăchescu


De prisos să mai spunem ce și-au spus a doua zi 1 aprile, dis-de-dimineață, d. Teodor Ionescu, impiegat clasa III din Direc­ția Generală X…, și respectabilul său unchi Panait, când s-au întâlnit, la sosirea trenului, pe peronul gării din Târgul Y…

Dar alta:


Telegramă

Mandache Smărăndescu, impiegat Direcția generală X…

București

Casele voastre și prăvăliile aici în piața mare în flacări. Răspuns plătit 10 cuvinte.

Petrăchescu


D. Costică Petrăchescu, controlorul, are strânse legături de prietenie cu reporterașul unei mari gazete bucureștene. Îi dă, foarte emoționat, următoarea informație pentru ediția de dimineață:

„Aseară s-a-ntâmplat în gara N… un teribil accident.

Trenul de persoane sosind pe linia a doua, publicul a dat năvală către peron, trebuind să traverseze șinele liniei întâia.

O damă în vârstă, voind și ea să treacă mai la urmă, s-a-mpiedicat în rochie și a căzut pe șine. A voit să se scoale, când iată trenul accelerat, care intră în gară cu o viteză nenchipuită.

Nenorocita femeie se ridicase și ieșise de pe șine; dar, fiindcă bătea un vânt puternic și, poate, din pricina curentului provocat de iuțeala locomotivei, pulpana rotondei umflată a fost apucată de botul mașinei.
Într-o clipă femeia a fost smulsă, învârtită în loc și apucată sub roți.

Toată lumea țipa. În zadar ! mecanicul n-a putut opri decât prea târziu, când nenorocita era cu desăvârșire zdrobită – o masă de carne informă.

Victima acestui teribil accident e doamna Tincuța Costandineasca, soacra d-lui Iancu Dimitrescu, impiegat clasa I în Direcția Gene­rală X…

Nenorocita lasă o frumoasă avere fiicei sale, d-nei Dimitrescu.

Condoleanțele noastre neconsolatului ginere.“


Iarăși, de prisos a spune că în aceeași zi chiar, la ediția de seară de 1 aprile, ziarul, felicitând pe ginere, a anunțat cu bucurie că a fost indus în eroare de un mișel, că d-na Costandinescu nici nu se afla în ziua de 31 marte în tren.

A ! Dar nu numai d. Costică Petrăchescu, controlorul, are imaginație ! și, afară de asta, în fiecare an e câte un 1 aprile !


Domnului Costică Petrăchescu, controlor al Direcțiunii generale X… Târgul N…

Dragă Costică,

Am să-ți dau o veste foarte bună. Aseară în sfârșit am putut să punem mâna pe noul buget, pe care direcția l-a ținut foarte secret până acuma.

Ai avut mare noroc. Din posturile de controlori s-au supri­mat două, și s-a înființat încă un subinspector, pe lângă ceilalți șapte, cari trebuie să controleze pe cei cinci controlori.

Ești înaintat în noul post.

Leafa noului subinspector este de 350 de lei pe lună, afară de diurnă; adică, vei căpăta încă 50 lei diurnă, peste ce aveai în calitate de controlor, și noi tot cu ce aveam rămânem.

Halal să-ți fie ! se vede că ai bună protecție !

Dar, în orice caz, nu crede că suntem invidioși; suntem buni camarazi și te felicităm. Aseară am băut câte un pahar în sănătatea ta. La revedere ! Amicii tăi sinceri,

Teodor Ionescu, Iancu Dimitrescu, Mandache Smărăndescu


Alta:

D-lui Costică Petrăchescu, subinspector etc. etc.

Dragă Costică,

Am aflat de la nepotu-meu Tudorache că te-a înaintatără. Foarte bine a făcutără. Amploiat ca dumneata deștept și de treabă n-a mai avutără ei. Să-ți spui drept că ne-am bucura­tără și eu și soră-mea, mama lui Tudorache, ca de copilul nostru. Să trăiești și la mai mare !

Al d-tale ca un părinte,

Panait Mistopolu


Telegramă:

Subinspector Costică Petrăchescu etc. etc.

Ginerele spus înaintare. Felicitările noastre sincere.

Tincuța Costandineasca


Direcția Generală X… Serviciul Administrativ

No. 15 245 – 31 marte 1901

Domnului Costică Petrăchescu, controlor etc. etc.

Domnule,

Prin noul buget 1900–1901, suprimându-se pe motive de economie, postul de controlor în care funcționați, vi se aduce la cunoștință că rămâneți în disponibilitate, până la alte dispozițiuni.

Primiți etc.

Director general NN…