21:01

 

urăsc
neputința
care-și rostogolește mânia
peste nisipul adormit
în matca râului galben
urăsc
sălciile umile
spânzurate pe celălalt mal
ca-ntr-o stampă din secolul XVIII
într-o piață publică
din barcelona
și
cuvintele tale
atârnate
și pantofii tăi negri de lac
și
băuturile tari
ca o piatră
năucindu-ți instinctele
ochii tăi
printre
clapetele mașinii
versurile
își dau duhul
de taină
cuvintelor nesățioase
doar
pe tine
te urăsc
(până când moartea ne va despărți)