Aș vrea să intru-n mănăstire

 

Aș vrea să intru-n mănăstire,
Aș vrea să mă călugăresc;
Spune-mi, Măicuța mea cea bună,
Spune-mi de vrei să mă primești.

La mănăstire-s sarcini grele,
Tu nu le poți îndeplini.
Tu care-ai fost iubit odată
Nu te mai poți călugări.

Decât într-o rochiță albă
Și scurtă până la genunchi,
Mai bine într-o haină neagră
Și lungă până la pămînt.

Mărire ție mănăstire,
Pridvor ceresc în prag de munți,
Ce vijelia vieții mele
Biruitoare o înfrunți.

Tu ești Altar de întărire
Credinței noastre-n Dumnezeu,
Tu ești Cetatea de scăpare
Și reazem sufletului meu.

Izvor adânc de mângâiere,
Năpăstuiților liman,
Înviforaților pe marea
Ispitelor din an în an.

Veniți creștini la mănăstire,
Veniți la rugăciune sus!
La mănăstire-i pacea lumii
E slava Domnului Iisus.

Și-ngenunchiați la rugăciune
Să zicem toți și toate-n cor:
Greșit-am Doamne, iartă, Doamne
Păcatul meu și-al tuturor!

Învrednicește-ne Stăpâne,
Ca una-n dragoste să fim
Părtași Împărăției Tale
Cu toți acei ce o dorim.

Și acolo-n Cer cu osanale
Slujindu-te, cu drag, mereu
Să fim cu toți o mănăstire
Frumoasă lângă Tronul Tău.