Aș vrea un basm

 

Aș vrea un basm, dar cine să mi-l spună
când a tăcut de-o vreme chiar si vântul?
E focul stins și noaptea-i fără lună,
si muzei mele i-a-nghețat cuvântul.

Era o fată și-un bunic bătrân;
erau povesti și maci aprinși în lunci;
parfum și greieri ce cântau în fân –
și-i mult de tot de-atunci.

Bătrânu-i mort acum, si buzele-i sunt mute.
El doarme-n sânul bunului pământ,
și de-ar trăi, azi, cine să-i asculte
povața înțeleptului cuvânt?

A scârțâit o mobilă prelung,
și vântul parcă plânge la ferești –
neostenite clipele se scurg.
.....................................................
Nu-i nimeni să m-adoarmă cu povești.