Accident parlamentar

 

D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial.

Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut.

Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe în dreapta și-n stânga: nimeni n-a văzut notele. Pe sub pupitru, pe sub bancă — nicăieri; busola oratorică s-a pierdut!

— E o infamie! strigă ministrul mânios, trântind cu mâinile pe pupitru! Asta nu e parlamentar! asta nu se face!

— Ce e?... ce e?... și un cerc simpatic începe să se strângă împrejurul ministrului, care spumează de ciudă.

— Mi s-au prăpădit notele! mi le-a sustras opoziția desigur! Asta nu e leal! N-am dormit o noapte întreagă ca să mi le aranjez, și poftim! Domnii din opoziție mi le sustrag! Astea sunt farse neomenoase!

În timpul acesta, domnul Urdăreanu ia cuvântul:

— Eu, domnilor senatori, aș fi avut multe de zis în chestia comunală, dar fiindcă mi s-au prăpădit notele...

— Și dumitale? întrerupe ministrul. A! atunci e o sistemă: s-o știm !

— Dar cine poate să le fi luat? adaogă ministrul privind fulgerător pe un senator din opoziție care zâmbește în față-i și care-i răspunde dând din umeri:

— Știu eu?

— D-ta, desigur. Fii bun și dă-mi notele! nu umbla cu mofturi de-astea. Astea sunt glume puțin parlamentare... în nici un parlament european nu se fac astfel de farse!...

— Dar, domnule ministru, îți jur! și toată lumea începe să râză.

— Atunci desigur d-ta, zice ministrul cătră un altul.

— Pe onoarea mea!

Asupra acestora, i.p.s. sa mitropolitul, atras de aglomerația de dinaintea băncii ministeriale, se apropie cu zâmbetu-i sfânt și împăciuitor:

— Ce e, taică?

— Înalt prea sfințite părinte, mi-au luat notele; cine? cine?

— De! știu eu, taică? eu am demisionat de acu, nu mai m-amestec în politică.

—A! strigă atunci ministrul văzând pe Costache ușierul, cunoscut pentru nestrămutatele lui principii liberale. A! infam colectivist! tu mi le-ai luat?

Și se repede roșu ca focul, apucă pe adversarul său de piept și-ncepe să-l zguduie cu putere:

— Astea vi sunt mijloacele de luptă? Notele! Dă-mi notele! Am lucrat o noapte la ele; dă-mi-le înapoi că te zdrobesc.

— Să n-am parte de ochii mei, coane Alecule! Să n-apuc să mai văz pe liberali la putere, dacă le-am văzut măcar!

Ministrul aruncă departe pe Costache și se-ntoarce bufnind la banca ministerială. Tocmai atunci, iată și conul Lascarache, prezidentul consiliului, reintră, venind de-afară în bancă.

Ministrul de externe începe să povestească istoria notelor pierdute prezidentului, care-l ascultă distrat jucându-se cu un mototol de hârtie. D. A. Lahovary își aruncă ochii la mâinile prezidentului, și oroare! ce vede?

La moment îi smucește mototolul și-l desface cu o mișcare febrilă. Ce era? Un fragment din faimoasele note, fructul unei nopți întregi de studiu, un fragment cu care conul Lascar rămăsese în mână ghemuindu-l și mototolindu-l din distracție.

— M-ai nenorocit, coane Lascarache! exclamă exasperat ministrul de externe. Mi-ai prăpădit notele!

— Îrracan de mine, bre omule! răspunde prezidentul. Da eu stric? Mata de ce nu ți le păstrezi noatele și le lași de se târâie de colo până colo? Iaca, vezi! Se-ntâmplă: de degrabă pune mâna omul pe orice petică îi iese-nainte! Amu, potrivește și mata discursul cu aiestea care au rămas... De unde să le mai luăm pe celelalte?