Acvila străbună

 

Buciumul lui Zamolx sună,
Scoală Acvilă străbună,
Scoate capu, te trezește,
Du-te de te-ntinerește:
Du-te-n Pareng de te scaldă,
Că dă Mithra vremea caldă.

Fă-ți apoi o avîntare
Și te-oprește-n Turnu-Mare
Și-mi ațintă, fără frică,
Soarele ce se ardică!
Tinde lung a ta umbrire,
Cheamă-ți fiii la unire;

Dă din aripi și răcnește,
Îi adună, le grăiește
Că Traian plin de ardoare
Stă pe Omul în picioare,
Le trimete voie bună
Și porunca-i așa sună:

„Ce e astă împărțire
Și a numelui smintire!
Că vlăscenii, moldovenii,
Transilvenii, bănățenii
Nu-s în tablele d-aramă,
Nici că-i știe vechea Faimă.

Pot să facă din Dacia,
Pe dreptate, România;
Dar românii au un nume
Pe cît vor trăi în lume.
Deci să-ncete poroclirea,
Dezertarea, dezunirea.”

Dă-te-n Istru-apoi, cu fală,
Ia p-aripi apă lustrală
Și te-ntoarce de-i stropește
Și pe toți îi înfrățește:
În străvechea Românie,
Decît frați să nu mai fie!

Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de ani.