Albina și trântorul
Trântorul
Spune, spune, mică-Albină,
Încotro mergi acum trează,
Când a soarelul lumină
Pe cest câmp, nu scânteiază?
Încă tremură pe foaie
În munți roua și prin râpe;
Nu te temi să ți se moaie
Delicatele aripe?
Încă florile-nmiite,
Stând în umbră tupilate,
Țin închise și-nvălite
Bobocelile plecate.
De ce zbori ca o săgeată,
Care aerul despică?
D-unde vii tu mânecată
Și-ncotro, Albino mică?
Lină-i viața mea și bună,
Fără multă osteneală;
Cele care alți adună
Prânz îmi dau, chivernisală.
Așa trântorii urmară,
Am trăit așa tot bine;
Nu căra la alții ceară,
Suge mierea ca și mine!
Albina
Zice-Albina-n repegiune:
Lucru toate-nvinge-n lume;
De voiești, zburând, ț-oi spune
A mea sistemă și nume.
Eu-s Albina românească,
Al meu doru-i și-a mea lege,
Pre câmpia pământească
Din flori miere a culege.
Ale mele surioare,
Când abia se luminasă,
Dulce pârgă de pe floare
O cărau de mult acasă.
Eu de farmăc amorțită
Zăcui timpuri multe-aice
Și abia mă simt trezită
În acest minut ferice.
Aleu, lucru mult m-așteaptă!
Multe câmpuri voi petrece;
Unde soarta te îndreaptă,
Mergi și tu, că timpul trece!
Și mă lasă-n a me cale
S-adun ceară, dulce miere,
Că de-a mele și de-a tale
Zile, samă ni vor cere!