Wikipedia
Wikipedia are un articol despre: Alexandria (carte)

TransliterațieModificare

[CONȚINUT]Modificare

.... acolo un stâlp de piiatră înalt.

Și alergă Alexandru la stâlp și văzu pre stâlp obraz de om și sloveelinești. Scris așa era sc[r]is: „Eu, Sanhos-împărat, luoaiu lume toată și vruiu să văz și raiul, și viniiu cu oștile mele până aicea.

Și nu știuiu, și ieșiră oameni sălbateci mulți fără samă, și mă loviră fără veste și mă bătură, și pre oaste me uciseră și pre mine. Aice-am perit de oam[en]i sălba[te]ci, ș[i] ci[n]e va fi să margă la raiu, și până aicea să vină, iară de icea să să întoarcă înapoi, că va peri”. Iară Alexan[d]ru, deca văzu așa, învălui stâlpul cu postav, să nu cetască altul slovele, să nu să spaminte oștile.

Și merse până la un codru mare și puse tabără acolo.

Și zise să să odihniască oștile și făcu stobor de lemne de cătră pădure.

Și într-o zi ieși Alexandru călăre și zise să să gătască tot omul derăzboiu.

Și merse la pădure și văzu pre un om sălbatec șezând pre o piia[tr]ă și căuta semeș pre oaste. Al[exandru] [z]ise: „Aduceți o muiere”.

Și aduseră muiere, și o mână Alexandru: „Du-te de șez lângă el”.

Și merse muiere și șezu lângă acel om sălbatec. El sări și împresură pre muiere și începua o mânca, iară ie să văieta.

Și alergară 2 voinici și loviră pre om cu sulițele, și scoaseră muiere, iar omul răcni tare și zbieră tare.

Și aci ieșiră oameni sălbateci ca frunza și ca iarba din pădure, toți cu lemne și cu petri, și dederă tare pre oaste lu Alexandru, fără sa[mă].

[Și fu]gi și Alexandru după stobori.

Și ieșiră la câmpu și-i luo Antioh de cătră pădure cu stolul lui, și-i băgară în mijloc, și să bătură foarte tare, până sf[â]rșiră lemnele și petrilie.

Și așa ave nărav, deca vede unul de ei crunt, iar ei-l apuca alți[i] și-l mânca.

Și să spărară și fugiră la pădure.

Și viu prinseră numai unul de 15 coconi, și era ma[i] lung de toți oamenii.

Și ucise Alexa[n]d[r]u de aceia 100000, și periră de-i lu Alexandru 10000 de oameni acole. Iar a doua zi d[e dimineață, să du]seră voivoz[i][i] [la Alexand]ru și-i grăiră: „Împă[rate], dară nu ne sosi noua câtu ne bătum cu împărățiele lumiei și am perit destui și luom împărățiile lumiei toate, ca să nă odihnim? Iar tu ne-i adus la pustine să perim de oameni sălbateci prin pustine locure”. Alexandru zise: „O, dragii mei și dulci frați, machidonenilor, crez, mult războiu făcut-am, și acmu puținel ne este să ne ostenim și iară ne vom întoarce la lume [și ne vom ră]pousa până vom f[i la Machidon]ie voastră. De m-ați uri[t, v]oi mă ucideți, macari de veți pute fi împărați fără mine în lume.

Și de vă pare că veți pute ajunge la Machidonie fără mine, să vă hodiniți”. Iară voivozi[i] ziseră: „Ce vom face? Fie cumu e voie ta! Să am peri toți cu tine, de tinenu ne vom împărți până la moarte noastră”.

Și trecură țara sălbatecilor 15 zile, și aju[n]seră la o țară bună și dulce și cu pomete frumoase.

Și acole 2 s[tâlpi de pet]ri poleiți cu a[ur și s]criș era.

Și alergă Alexan[d]ru acolo și văzu doua obraze de om: unul era Araclie-împărat și [unul] Săramida-împărătiasă.

Și scrise slove elinești și grecești, și așa spuseră: „Mai na[i]nte – și curțile lor”.

Și merse și aflară curțile Araclie[i]-împărat pustii și podobite tot cu aur și cu petri scumpe.

Și plânse Alexa[n]d[ru] și zise: „O, fericate Aracleio-împărateși Seramido, cum [ați] ieșit di la lume ticalnică [și bine ați] viiat ș-ați împă[rățit ș]i bine v-aț sfârșit!”

Și de acole merse și văzură un ostrov prespre apă și văzură acole sate.

Și țară cu oameni să vede acole.

Și zise Alexandru să facă caic, și făcură.

Și puse tabără să se odihniască oștile.

Și zise Alexandru să între în caic și să tracă la ostruv. Iară Antioh zise: „Împărate, nu ver merge tu acole, că nu știm cum ți se prinde, ce voiu merge eu nainte acolo să văz, și veni-voiu și spune-voiu ție”. Alexandru zise: „Dară de vei peri tu acolo, altul [ca tine nu voiu] vede”. Antioh zi[se: „De voiu rămân]e acolo, mulți vei [găsi ca] mine; iarde va peri Alexandru, altul nu voiu găsi ca tine în toată lume”.

Și întră Antioh cu 10 voinici și să dusepre apă toată zioa și trecu la ostruv.

Și găsiră acolo nește oameni goli și grăie grecește.

Și să întoarseAntioh la Alexandru și spuse ce-u văzut acolo – și grăie grecește.

Și întră și Alexandru în caic și trecula ostrov și ieși acolo.

Și ieșiră nește oameni nainte lu Alexa[n]d[r]u [...și grăi]e grecește și să în[chinară lu] Alexandru și ziseră: „Păntr[u ce-i v]init la noi, Alexandre?

Și ce veri luoa de la noi? Iacătă, simtem goli, cumu ne vez, și ne este hrana acești pomi; altă hrană [n]u avem noi, nice haine să ne îmbrăcăm”. Alexandru grăi: „N-am venit să vă iau nemica, ce am venit să vă văz pre voi ce oameni simteți voi și de unde-ți vinit aicea și cum grăiți grecește și cum știți numele meu”. Ei grăiră: „Împărate, noi simtem de la țara grecească și am avu[t împărat de] la Machidonie, [pre nume: Aracl]ie și împărătiasă Ser[amida].

Și văzură acolo oameni răi și să făce multe răotăți și să vărsa sângele omenesc și războaie și multe bezaconii văzu prelume făcând oamenii.

Ș-au cugeta[t] să iasă din acea lume re și au făcut 10000 de corăbii și alese tot oameni buni și derepți și băgă în corabii și cu fămeiele-ș, ș-au purces pre mare, pre răsărit.

Și am vinit pre apă într-un anu și ni-au scos Dumnezău [unde, ați văz]ut curțile lo[r, și am] făcut țară mare și [bună] ș[i] dulce.

Și în pace lăcuit-au și împărățit-au Araclie 40 de ani, tot bine și dulce, și cu țara lui și cu moșii noștri. După ace au muri[t] împărați[i] și noi rămasem fără împărați și pusem 12 filosofi să judece judecată deraptă. Iară noi nu ascultă[m], nici stătum pre judecata lor, și începum a face iară ră[o]tățile noastre cele rele din lume.

Și văzu Dum[nezău] și să mânie [pre noi și slo]bozi pre oame[ni sălbat]eci pre noi.

Și vi[niră l]a noi și ne mânca ficiorii noștri și nă ucide pre noi, și nu ne potem apăra de ei.

Și deca văzum mânie lu Dumnezău pre noi și nu putum lăcui acolo, iar no[i] am fugit de acolo și vinit-am aicea, într-acest ostrov.

Și pustini țara și curțile Aracliei.

Și de numele tău spuse-ne Araclie, că ver vini până aicea și până la raiu merge-vei.

Și noi alta [nu avem, fără filos]ofi buni avăm. [Și-ți vom] da 6 filosofi, că-ți v[or tr]ăbui de ice nainte, că ei știu cale până la Evant”.

Și luo Alexandru de la ei 6 filosofi și ieși din ostrov la tabă[ră].

Și zise Alex[an]d[ru] cătră voivoz: „Adevăr, nu e nemica mai scumpu de cărturariul, și mai curat nu e neceun meșterșug de carte pre limba slovenască, și omul cărtular este vistier nesfârșit și dascal prespre toate lucrurile”.

Și-i îmbrăcă pre cei 6 filosofi și-i întrebă de cale la raiu.

Și de ac[olo plecară ș]i merseră 20 d[e zile și] ajunseră la o țar[ă cu] oameni cu 6 mâni și cu 6 picioare.

Și dederă tare pr[e] oaste lu Alexa[n]d[ru] și de grabi bătu-i Alexand[r]u și prinse vii mulți.

Și era voie lu Alexandru să-i scoață la lume, de ciudă. Iar ei nu știură ce mâncă și ce beu, și muriră toți de foame.

Și trecu țara lor 10 zile.

Și de acolo merse 7 zile și aj[unse] o țară cu oameni cu 2 capete: dinai[n]te ave cap de om și grăie omenește, iardi[ndărăt ave ca]p de câne și l[ătra câ]nește.

Și de ace[ia] prin[se Ale]xandru mulți și-i ucise pre toți.

Și trecu țara lor 7 zile.

Și de acolo merse 8 zile și ajunseră la un iezer mare.

Și zise Alexandru să să odihniască oștileacole 3 zile.

Și într-o noapte ieșiră raci din iezer și lua calul și fugie cu el în apă.

Și zise Alexandru: „Săpați groape adânce pre malul apei și puține paie puneți pre groape”.

Și prespe noapte ieșiră mulți raci și nu văzură groapele și [căzură]ân groape ș[i ...]tei mulți raci.

....

[Și] de acole merse 7 zile [și] ajunseră la un munte nalt.

Și era acole legat un om de munte cu verigi de fier.

Și era lung de 500 de coți și gros de 400 de coți.

Și unde plânge, glasul lui să auze în 3 zile cale.

Și nu cutăzară să să apropie de el.

Și trecură și să mirară mult.

Și merseră 3 zile și [ajunseră la] alt munte nalt.

Și era acole legată de un munte o muiere cuverigi de fier.

Și era lungăde [400 de coți ș]i groasă — 300 de co[ți.

Și era] învăluit un șarpe [de la] picioare până la gură, și-i ținegura cu dinții șarpele.

Și încă unde zbiera, elu să auzie glasul ei 5 zile [cale].

Și trecură și să mirară.

Și așa socotiră f[i]losofii să fie acești oameni Adam și Eva până la naștere lu Hristos.

Și va sparge Hristos iadul și atunce să vor slobozi și toate sufletele și vor slobo[zi] și pre Adam și pre Eva până la judecată.

Și mai merseră [nainte ...] zile și ajunseră [până l]a un ostrov, și s[ă ve]de ceie parte de apă.

Și să vede copaciu nalt și oameni cu țară.

Și zise Alexandru să odihniască oștile acole.

Și întrăbă pre filosofi ce țară este acolo. Ei ziseră: „Este acolo Edemul, ce ziceți voi Macaron și sâmt acolonagomudrii, oameni goli și derepți.

Și au și împărat – Evant-împărat”.

Și făcu Alexandru galie mare și întră în galie și cu Potolomei și Antiohși [...]i și luoară aur [și pâine] și vin.

Și lăsă pre Vizan[tie] cu oștile și trecură la ostrov și ieșiră din galie.

Ș[i] fu ostrovul nalt, și să suiră mult până ajunseră la nește pomi nalți, cu poamele dulci, și supt pomi fântâni reci și pren pomi pasări frumoase era și cânta frumos. Unele era albe, altele roșii, alte mohorite, verzi, alte pest[r]ițe.

Și lă ieși un om gol nainte-lă și zise: „Mira(m), bratie!”. Alexandruzise: „I o vĭșĭmĭ rado(s)!”

Și vru Al[exa]ndru să-i dumărască cu el. El nu vru, ce zise: „Pasă na[i]nte până la împăratul, iacătă-l unde șade”.

Și șede supt un copaciu nalt și frumos, și ave de toate poamele într-ânsul, și era nește pasăricu penele galbine ca aurul și cânta nește cântece menunate.

Și el șede în jițiul de aur și cu cunună de aur în cap, și gol, și era fântână supt picioarele lui.

Și merse Alexandru la el, și-l văzu Evant-împărat și b[ătu] cu capul și-i zise: „O, Alexandre, împărat de lume nevolnică [și] ticalnică, și toată lume lua-ver, și moșie ta nu veri mai vede; și te ve[i] sui pân [la] ceriu și te vei pogori până la iad și tot pămâ[n]tul loa-veri, și în păm[â]nt întra-vei”. Alexandru sărută-i mâna, elu-l puse lângă el în jițiul lui de auru și-l sărută pre Alexandru și-l blagoslovi pre cap. Alexandru grăi lu Evant: „Împărate, că ce-m-ziseș acel cuvânt?” Evant zise: „Nu să cade a poftori cuvântul omului [înțe]lept”. Alexandru zise: „Împărate Evant, de ți-e cu voie, să-ți aducem poclon de la noi”. Eva[n]t zise: „Aduceți”.

Și aduseră o tepsie cu galbini și altă cu pâine albă și un condir cu vin roșiu.

Și-l văzu Evant și zise: „Nu e dat noua aceste să mâncăm, ce [e]ste dat voua să mâ[n]cați; ce deșertați condirul, să vădau eu voua poclon”.

Și deșertară condirul, și-l luo Evant și-l împlu de apă de supt picioarele lui, din fântână, și-l dede lu Alexandru: „ți[ne] p[o]clon de la mine ție!” Alexandru zise: „De ce este bună aceasta?” El zise: „Când îmbătrânește omul și de să va scălda, el va întineri și fi-va ca de 30 de ani”.

Și socoti Alexandrucă „deca voiu bătrâni, cu aceasta mă voiu scălda și iară voi fi tinăr și nu voiu mai muri”.

Și astupă condiriul bine și-l pecetlui și-l dede la un aprod să-l tot păzască până va fi el. Alexa[n]dru zi[se]: „O, blajene Ivante, spune-m de viiața voastră și de unde-ți [venit] aicea și di[n] cine sâmteți”. Evant grăi: „Cându făcu Dumnezău ceriul și păm[â]ntul, apoi făcu pre Adam, moșul nostru. Iară el era în raiu cu Eva, și greșiră lu Dumnezău, și-i scoaseră din raiu și vinit-au aicea întâiu.

Ș-au lăcuit aicea 500 de ani, și aice au făcut pre Cain și pre Avel, și să uciseră.

Și apoi dede Dumnezău și alt ficior înțelept și bun și blagoslovit, pre nume Sit.

Și tot căuta Adam pre raiu și plânge de dulceața raiului.

Și și alți ficiori și fete, și să plodiră mulți din Adam.

Și daca să împlură 500 de ani, și mers-au la ei arhanghel Mihail și zise: „Adame, să îngropi pre Avel în păm[â]nt și pre Cain, că de pământ sâmt șipăm[ânt] să vor face, și toți câți vor naște din voi. Și la judecată toți vor învie, și fi-veți toți cu trup șicu suflet”.

Și scoase-i de ice pre Adam și pre Eva și cu ficiori[i] lui, și să aflară 14000 de oameni.

Și ieșit-au de ice la lume, la țara voastră. Iară Sit, el nu vru să iasă de ice cu muiere lui și cu ficiorii lui, și s-a plodit aicea, și noi simtem din Sit.

Și iată, ședem aice, și nu arăm, nece sămănăm, nice secerăm, ce ne este hrana aceste poame și bea [rea] apă dulce.

Și noi trăim mult, și, deca murim, noi mergem într-alt loc, și mai bun de icea, și acol[o] sânt sufletele noastre”. Alexan[d]ru zise: „O, blajene Evante, toate-m spuseș bune și dul[ci]; spune-m, voi în ce Dumnezău creadeți?” Evant zise: „Noi creadem în Savaot-Dumnezu, și la el cugetăm purureași tot de el gândim și grăim de el și-l rugăm porurea, și zioa și noapte”.

Și să miră Alexandru.

Și iar grăi Alexandru: „Spune-m, Evante, dară voi cumu vă plodiți?

Și muieri nu văzuiu la voi”. Evant zise: „Noi avem muieri, ce nu lăcuiescu cu noi, ce lăcuiesc de eleș, într-alt ostrov, mai nainte, și sâmt îngrădite cu cetate de aramă.

Și vin ele la noi într-un anu o dată și lăcuie[s]c 30 de zile cu noi, și atuncene însurăm și ne mărităm, și iar să duc acolo.

Și deca face coconul mumă-sa, ea-l ține acolo 3 ani, de cie-l aduce iară la tată-său. Iar fata acolo o ține până să mărită.

Și deca moare muiere, iar bărbatul nu să mai însoară, nece ie să mărită”. Alexandru zise: „O, blajene Evante, vrere-ș să văz muierile voastre”. Evant zise: „Poți mergepână acolo la cetate lor, iar în cetate să nu cauți, că cine va căuta, muri-va”. Alexandru-l crezu să fie așa.

Și iară zise Alexandru: „Dară de la ostrovul muierilor ce este mai nainte?” Ev[a]nt zise: „Este raiul și ocolit cu apă și zidit cu arame și acoperit cu foc, și-l străjuiesc herovimi și serafimi de foc pre poarta raiului și ziua și noapte”. Alexandru zise: „O, blajine Evante, dară pute-voiu merge până la raiu?” Evant zise: „Trupul nu poate vede raiul, iar ție este dat să mergi aproape de raiu.

Și vede-veri focul și ieși-ț-vor nai[n]te angheli și spune-ț-vor tot lucrul tău ce veți păți”. Alexandru zise: „O, blajine Ivante, să-m spui dară dumnezăi[i] elinești unde lăcuiesc? Că noi așa auzim, că sâmt aicea la Macaron”. Evant zise: „Tu caută; vede-ver pre unul aicea?” Alexandru zise: „Nu văz nice unul”. Evant zise: „Așa să știți, că dumnezăi[i] voștri, câți aveți, elinești și ai Indiei și ai persilor, toți sâmt în iad supt păm[â]nt, și-i muncescu draci[i] pre ei.

Și după judecată va Savaot să-i bage în tartar fără fund, și munci-să-vor [c]u dracii apoi împreună toți [vecii] netrecuți”. Alexandru zise: „O, blajene Evante, de nu m-ar fi de machidonenică nu vor pute ieși la lume fără mine, iară eu aș rămâne aicea cu voi și aș vie viiață îngerască, și m-așuafla la județ aproape de raiu”. Evant zise: „Pasă, pasă, Alexa[n]dre, că ție nu e dat să lăcuiești tu aicea cu noi, ce cu lume mirului; și supt păm[â]nt întra-veri”. Alexandru să sărută cu Evant-împărat și plânseși să iertară unu de catră alalt.

Și merge toți nagomudri[i] și-l sărutară toți pre Alexandru dulce până ieși din ostrovul Macaronului.

Și merse la tabără și să veseliră oștile, că să zăbăvise Alexandru acolo.

Și le povesti ce văzu acolo, și să auzi de blajeni Evante.

Și să rădică Alexandru cu oștile și merse până la ceta[tea] muierilor nagomudrilor, și trecu pre lângă cetate.

Și cetate nime nu o căuta.

Și mers[e] spre răsărit 10 zile, și ajunseră la un câmp mare și fromos și cu toate florile frumoase.

Și mirosie ca livanul și ca zmirna și tămâia, și era unele albe, altele negre, altele roșii, vinete, mohorite,albastre, galbine ca aurul era. Alexandru căută spre raiu, și văzu raiul 7 mile de pământ.

Și era nalt, mai sus sta de toți munți[i].

Și văzu porțile raiului, și pre porți văpaie de foc.

Și să vede copaciu nalt, mainalt de toți copacii, pomii raiului!

Și așa merse și căută spre raiu, iar 2 angheli stătură nainte luAlexandru și grăiră: „Stă pre loc, Alexandre, să nu mai mergi să calci pământul svânt, că veri peri și tu și oaste ta de focul herovimilor și sărafimilor de la raiu. Ce te întoarce înapoi la lume, că te aștaptă împărăție lu Por-împărat”. Alexandru zise: „Doamne, dară pre u[n]de voiu ieși la lume mirului?” Angheli[i] grăiră: „Iacătă că merg 4 ape din raiu: Tigăr și Efrat și Fison și Ghion. Să mergi pre Fison-apă și ieși-veri la lume.

Și ți să vor tâmpla și alte lucrure mari și menunate nainte”.

Și nu să văzură angheli[i]. Alexandru stătu cu oștile acolo și zidi stâlp de piiatră și-l polei cu aur.

Și scrise slove elinești și ovreiești pre stâlp, și să vărsă și obrazul lui de aur.

Și scrise așa: „Eu, Alexandru Machidon și împărat prespe toți împărații, venit-am până aicea.

Și mi-au ieșit [înainte] 2 angheli și mă certară să nu mai merg înainte de aicea. Eu mă întorșu îndărăt la lume.

Și cine va vre să margă la raiu, până aicesă vină, mai nainte să nu margă, că va peri de focul raiului și herovimii și sărafimii, că este pământ svânt”.

Și de acolo să întoarse Alexandru napoi și merse 7 zile și ajunseră la un iezer limpede și cu apă frumoasă.

Și zise Alexandru să să hodinască oștile, și puseră tabără.

Și merse un socaciu al lu Alexand[r]u și cu nește pești uscați la acel iezer.

Și băgă pești[i] în apă și înviseră peștii și fugiră în iezer.

Și merse și spuse lu Alexandru, și să miră.

Și merseră și cu alt pește uscat și-l băgară în apă, și învise peștele și fugi. Iar Alexandru zise oștilor: „Toți să vă scăldați, și voiși cai[i] voștri”.

Și așa făcură, toți să scăldară, și ei și caii lor, în iezerul acela.

Și fură toți sănătoși și cai[i] tineri. Alexandru merse de acole 6 zile și aju[n]seră la o peștere mare și largă și întunecată.

Și zisesă să hodiniască oștile acole.

Și zise Alexandru să încalece voinicii toți pre iepe cu mânzi și să lege m[â]nzi[i] la gura peșterei.

Și așa făcură.

Și întră Alexandru cu voinici mulți în peștere, și zise Alexandru: „Să luați toți ce veți găsi în peștere, au lemne, au oase, au piiatră, au ce ți să va păre, tot să luați, că cine valua puțin căi-să-va, și cine va loa mult căi-să-va”.

Și îmblară în peștere într-o zi și într-o noapte.

Și scoaseră-i iepele din peștere, la mânzii lor.

Și scoaseră aur mult și mărgăritaru și pietri scumpe și oase scumpe.

Și le zise Alexandrusă-și împarță tot frățește.

Și uni[i] scoaser[ă] multă bunătate, alți[i] puțină, alții nemică, și împărțiră tot toți frățește.

Și să căie cela ce scoase mult, că-l împărție cu ce[i] ce nu scoaseră nemică.

Și să căie și cela ce nu scoase nemică, să fie luat mult.

Și de acolo merse 5 zile și ajunseră la o țară cu apă limpede și dulce și frumoasă.

Și puseră tabără acole.

Și merse Alixandru să să scalde înttr-acea apă, și întră în apă. Merge, iară el văzu un pește mare, venie la el să-l mânce și să întoarse napoi Alexandru de grabi afară și ieși. Iară peștele sări după Alexandru până la uscat, și vru să să întoarcă la ape. Iar Alex[a]ndru-l împresură pânăsosiră voinicii și-l uciseră.

Și-l spintecară și găsiră într-ânsul inima lui, era cât un ou de gânscă, era piiatră năstemată.

Și o puse în suliță noapte, și lumina ca soarele noapte, în loc de fălinar. Iară solzi[i]lui era ca aurul.

Și-l mâncară tătarii. Iară prespe noapte ieșiră nește fete despletite și îmblară împrejur de oaste și plânge cu nește glasure frumoase și minunate și grăie: „O, împăratul nostru, cumu te ucise Alexandru Machidon!”

Și plânge frumos.

Și de acolo merse mai nainte și aju[n]seră la o țară cu oameni: jumătate era om, jumătate cal, și să chiamă ispolini aceia.

Și ave arce și segeți, și nu ave segețile fier, ce ave piiatră adamant.

Și era ageri ca vântul și în ce da cu segeata tot lovie. Ci dederă mulți și tare pre oaste lu Alexandru spre războiu.

Și-i bătu Alexandru și periră mulți.

Și prinseră vii mulți, 30000, și vru să-i scoață Alexandru la lume, că ajuta mult la războaie. Iară dacă dederă de zăpadă și de vânt rece, ei muriră de frig aceie ispolini.

Și de acole merse 100 de zile și ajunseră la o beserecă.

Și era scris pre ușe hramul soarelui.

Și acole era scris de moarte lu Alexandru.

Și văzu acole cât va trăi și cum va muri și de cine-i e lui moarte.

Și să întristă Alexandru și pl[â]nse mult și zise: „O, moarte necredincioasă și lume înșelătoare, cum mângâi pre om și apoi tu-l bagi su[p]t pământ!

Și bogații și săracii!”

Și să scârbi mare scârbă și cu jale.

Și de acole purcese și merse 10 zile nainte și aju[n]seră la o țară cu nește oameni cu un piciorși cu o mână și cu un ochiu și cu coade de oaie, și sărie din piiatră în piiatră.

Și prinseră oștile de ace[ia]mulți și-i duseră la [A]lexandru.

Și grăiră omenește: „Împărate, ce veri cu noi? Iacătă că simtem nește oameni neputernici și slabi.

Și ne bat toate gadinele și pintru aceam fugit noi din lume la pustie.

Și ne hodinim aicea și ne hrănim cu nevoie. Ce te milostivește, împărate, și ne slobozește”. Alexa[n]dru, daca audzi așa, el să milostivi pre ei și-i slobozi.

Și să duserăși să suiră pre un munte nalt. Iar Alexandru, păntru moarte lui, zise că tot omul fuge de moarte. Iara ceie oameni cu un picior ei să strânseră mulți și stătură pre munte și strigară tare: „O, Alexandre-împărat, cât fuseși de mândru și noi te înșelăm!” Alexandrustătu și zise: „Întrebați-i cumu mă înșelară”.

Și întrebară: „Cum înșelat pre împăratul?” Ei grăiră: „Carne noastră este mai dulce de toate cărnile pre lume; și piele noastră nice un fier nu o poate tăia, nice pușca nu o trece; și mațele noastre pline sâmt de mărgăritariu și de pietri scumpe; și [i]nima noastrăe[s]te cât oul de gânscă, piiatră nestemată”. Iară Alexandru râse și zise: „Adevăr, toată pasăre păntru limba ei piere”.

Și zise Alexa[n]dru oștilor să ocoliască muntele calaraș[ii], iar pedestrașii să să suie pre mu[n]te cu 10000 de lei și cu pardoși[i] și cu sampsonii și cu ogar[ii] și cu cotei.

Și să suiră și prinseră 100000 de aceie.

Și puse tabără și-i beliră.

Și găsiră mațele lor pline de mărgăritariu și de pietri verzi.

Și [i]nimalor – cât oul de gânscă, piiatră năstemată; și le pune în suliță și lumina noapte prin oști ca zioa.

Și carneo dede tătarilor de o m[â]ncară, și ziseră că [este] mai dulce de toate cărnurile pre lume.

Și pieile lor, deca să usca, nice sabie nu o tăia, nice pușca nu o trece; și-ș făcură velințe și-și învăliră pavățele și sulițe cu pieile acele.

Și de acole merseră 10 zile și ieșiră din pustine la mir.

Și merseră 7 zile și ajunseră la hotarul Indiei, la țara lu Por-împărat.

Și întrară în țara lui [și] puseră tabără.

Și începură a prăda țara Indiei oștile lu Alexandru, și lua boi și oi și bucate.

Și alergară la Por-împărat și spuseră de Alexandru cumau vinit, și pradă țara Indiei. Por-împărat mână sol la Alexandru și cu carte lui: „Eu, Por, împărat al Indiei, tocma cu Dumnezău și soarele Indiei, scrișu ție, Alexandre Machidon, și-ți dau știre ție că oarecum vine veste la mine c-ai vinit până la hotarul meu și prazi țara me.

Și tu te-i mărit oarecum, căce bătuși pre Darie-împărat și-i luoași împărăție lui. Așa să ști[i], că cu acea nebunie a ta pierde-ți-vei capul tău și pre toți machidonenii tăi, și nice țara ta nu o vei mai vede. Dară nu socotești tu că nu vei scăpa tu dinainte me? Nice la Machidonie nu te [ve]ri stăvi! Ce așa zic eu ție: să-ți sosască ție nebunie ta și să-ți ceri de la mine iertăciune și să te duci la Machidonie ta și să-m tremeți haraciu de pre la toate țările ce-i luat. Iar de nu veri face tu așa, iar tu nici la Machidonie ta nu te veri stăvi, nice în toată lume dinainte silei mele.[A]șa-ți grăiesc ție”.

Și merse solul la [A]lexandru și ceti carte.

Și clăti cu capul și scrise carte la Por „Eu, Alexandru, împărat prespe toți împărații și a toată lume împărat, nu cu putere me, ce cu voie lu Domnezău Savaot, sc[r]iș ție, Por-împărat, sănătate.

Și tu te lauzi mie și-mi zici că m-am silnicit, că ce bătu[iu] pre Darie-împărat, iară pre tine voiu bate mai curund. Că Darie încă să protivie lu Dumnezău, ca și tu, și să lăuda, ca și tu, ce nu-i ajutară dumnezăi[i] lui. Ce să știi că eu am mers până la raiu și multe războaie făcut-am prin pustie.

Și am grăit și cu Evant, împăratul nagomudrilor.

Și el spuse mie că dumnezăi[i] voștri sâmt toți în iadși să muncescu [cu] dracii într-un loc.

Și cum nu ajutară lu Darie, așa nu vor ajuta nice ție. Tu te protivești lu Dumnezău, iar apoi nu te vei pute protivi unui om de pre pământ.

Și eu venit-am la tine și cu toată sila me.

Și tu să vi[i] cu sila ta la războiu.

Și mai bi[ne] să moară machidonenii cu cinste larăzboiu decât să trăiască cu rușine”.

Și trimesecarte la Por pre solul lui. Alexandru scrise carte la mumă-sa Olimbiiada și la dascalul său Aristotel, filosof la Machidonie: „Scriș eu, Alexandru Machidon și împărat prespe toți împărații, la maica me Olimbiiadași la dascalul meu Aristotel: sănătate și viiață trimeț domnevoastre.

Și să mă iertați, căce n-am putut trimete carte la voi până acmu, că sâmt 5 ani de când am ieșit din lume mirului și am întrat la pustie.

Și am trecut munți nalți și câmpi și codri și ape mari.

Și cu oameni sălbateci bătutu-m-am.

Și mers-am la oameni cât cotul.

Și aju[n]s-am până la curțile Aracliei-împărat și aflat-am ac[o]lo oamenii lui și grăie grecește; și luat-am de la ei 6 filo[so]fi buni.

Și de acolo mers-am până la Macaron și adunaiu-mă cu Evant, împăratul nagomudrilor.

Și-m spuse el că dumnezăi[i] noștri sâmt toți în iad jos și să muncesc cu dracii, tremeși de Savaot Dumnezău acolo; și apoi la judecată merge-vor la tartăr să să muncească cu draci[i] împreună acolo în vecie.

Și am mersși până la raiu, și văzuiu prepoarta raiulu[i] herovimi și serafimi de foc.

Și acolo ieșiră 2 angheli și mă certară să nu mai mergnainte, că voiu peri.

Și-mi ziseră să merg pre apa Fisonului, și ieșit-am la lume.

Și văzut-am multe menunate, ce nu le-m scris în ceastă carte.

Și acmu sosit-am la hotarul Indiei, la țara lu Por-împărat, și nă gătim să ne batem și cu el. Iară voi încă să-m scrieți de la voi până la noi, să știm și noi de voi cum lăcuiți, și și de viiața voastră.

Și Dum[n]ezău vă veseliască!” Iar Poriu-împărat strânse oaste: 8000 de mie de calarași și 4000 de pedestraș și 10000 de lei învățați la r[ă]zboiu.

Și auziră machidonenii atâta silă la Por-împărat și să spă[mâ]ntară.

Și cugetară cuget reu și să svetuiră să prinză pre Alixandru viu și să-l de lu Por-împărat, și ei să-și ceară iertăciune de la Por-împărat și să să ducă la Machidonie și persii la Persida.

Și auzi Potolomei și spuse lu Alexandru. Alexandru chemă pre machidoneni și lă grăituturoru: „O, dragilor și fraților și vitejilor, machidonenilor, și înțelepților și prietnici[i] miei, rogu-vă,fraților, socotiți cum luom lume toată și sparsem sila lu Darie și mersem până la raiu și multă silăbătum. Iar astăz voi v-ați spământat de fricoși și nevretnici indieni! Crez, Por nu vă va mânca, așa cu[m]să pare voua! Iar domnele voastre, de m-ați urit, voi mă ucideți, de vă pare că vă va face Por vrun bine pre lume.

Și încă voiu merge eu dezlegat la Por, să mă piiarză păntru voi, de vă pare că vă va fi mai bi[ne] la Por-împărat. Iar mie așa mi să pare: de veți pie[r]de pre Alixandru, nice voi nu veți mai vede Machidonie, că vă vor goni toate limbile și toate țerile și vă vor ucide, și nice unul până la Machidonie nu va ajunge. Dară nu socotiți voi că, de vom bate pre Por, iară voi veți împărăți toată lume?

Și așa să știți, că-l vom bate, cum veți vede toți cu ochii voștri.

Și de nu veți să mergeți pre Por, lăsați că mă voiu bate eu cu el, numai amândoi. De cie, de mă va bate el pre mine și voiu peri, iară Por el va fi împărat a toată lume; iară de-l voiu bate, noi vom fi împărați a toată lume”. Iară machidonenii, diaca [a]uziră acest cuvânt, iară ziseră toți: „Împărate, noi toți cu tine vom peri. Decât să trăim cu rușine, mai bine să perim cu tine.

Și așa să știi împărate, că aceasta nu e de vina noastră, ce e de vina turcilor tăi, că ei spămâ[n]tară pre noi, căce sâmt vecini cu indienii, și ei făcură aceasta”. Alexandru să mânie pre turci și lă puse vălituri în cap și lă făcu hainele lunge, ca muierilor, și așa sâmt până astăzi. Alexandru scrise oștile, și să aflară 6000 de mii de calarași și 4000 de mi[i] de pedestrași.

Și trimese carte și la Filon, la Persida, să vie și el cu oștile lui.

Și așa scrise: „Eu, Alexandru, împărat prespe toți împărații, scriș la dragul mieu prietnic Filon și la împărăteasa me Roxanda: sănătate și viiață trimeț domnevoastră.

Și să știți că am mers până la raiu și mult războiu făcut-am cu gadinele sălbatece.

Și acmu vinit-am până la hotarul Indiei, la țara lu Por-împărat, și acmu vom să ne batem cu el. Iar tu, din ceas ce ver vede carte me, iar tu să purcez cu toate oștile la mine, și zioa și noapte să viniți.

Și se-m tremeteți carte nainte, să știu și eu de vo[i], cum este.

Și iar să tremeți olacari la mine, să știu pre u[n]de mergi și undeești și în ce zi veri fi la minecu oștile.

Și aimintre să nu faci.

Și fiți veseli!” Începuiu războaiele lu Por-împărat. Por-împărat sculă-să și cu oștile lui și merge la [A]lexandru și să văzură oștile.

Și puse Por înainte 10000 de lei, iar Alexandru puse nainte leilor 1000 de bivoli și o mie de tauri nainte leilor.

Și să loviră lei[i] cu bivolii și cu taurii și să luară într-o parte și să duseră, iară oștile să văzură. Alexandru dede în trâmbițe și în tâmpene și să loviră oștile de față.

Și să tăiară cumu să taie până sara, și să dede Por înderăt și puse tabără.

Și periră acole indieni 200 de mii și machidoneni 35000 de mie 500. Por văzu că fu războiul mare și să miră de războiul lu Alexandru, cum puse bivoli nai[n]te leilor.

Și-ș chemă boierii lui și lă zise: „Boieri, iacătă că ne bătum cu Alexa[n]dru și nu-l putem bate. Dar acmu cumu-m ziceți să facem?” Ei ziseră: „Împărate, acmu să aducem lefantele și să facem pre dinsele podure și să punem pre podure câte 30 de pușcaș și să le punem nainte”.

Și așa făcură podure pre lefanteși puseră pre o lefantă 30 de pușcaș, pre 100 de lefante, și le puse nai[n]te și purceseră pre Alexandrucu oștile la războiu. Iară Alexandru puse nainte 1000 de cămile tot cu clopote și 1000 de catâre tot cu clopoței. Iară lefantele, deca auziră sunetul clopotelor, ele să spământară și să întoarseră îndărăt și dederă pre oaste lu Por.

Și călcară pre oamenii lor și-ș surpară podurele lorși omoriră pușcași[i] lor. Iar oștile stătură de fațe și să loviră oștile și să tăiară cumu să taie până sara.

Și să dede Por înderet și trecu apa Alfeonului și sparseră podurele și puseră tabără pre malul Alfeonului.

Și Alexandru puse tabără pre malul Alfeonului și să vede oștile.

Și periră acolo de-i lu Por 4000 de mii și de-i lu Alexandru 6000. Filon sosi cu oștile lui, 100000, răpăusate, de la Persida, de la Roxanda-împărătiasă.

Și aduse 100000 de cămile încărcate de bucate și de traba oștilor.

Și aduse 100000 de catâre tot de galbini și de talere [încărcate].

Și aduse stema de aur de la Roxa[n]da. Alexandru să veseli și toate oștile de Filon, iar indienii să spamântară de Filon.

Și zise Filon: „Alexandre, nu trăbuiește ții să sta[i] să-ți cauți cu Por într-ochi, că cât stau ei, atâta să întărescu.

Și veniră oștile, ce mă lasă pre mine cu oaste me să-l lovescu, că este hodinită și viteaji buni sânt la mine”. Alexandru zise: „Dar apa Alfeonului cum vei trece?” El zise: „Cu nărocul tău, cum veri vede”.

Și zise Alexandru: „Tu pasă cu Dumnezeu!”

Și zise Filon oștilor lui să să gătească de război și să puie tot călărașul câte un pedestrașu după el pre cal.

Și așa făcură.

Și când șezu Por la masă, iară Filon dede în apa Alfeonulu[i] cu oaste lui, iară apa fugi pre uscat și ceie dintâiu să udară, iară cei de apoi pre uscat trecură.

Și loviră pre Por-împărat la masă și săriră fără veste și începură a să tăia. Iară Alexa[n]dru, deca văzu așa, el dede și el cu oștile lui pren apă ca și Filon și lovi pre Por și să tăiară cumu să taie, zi de vară până sara.

Și începură indienii a fugi și machidonenii a-i goni și a-i tăia. Por plecă a fugi la Indie-cetate.

Și plânge cu amar și grăie: „O, vai de mine, nevolnicul de mine, cum puternicii căzură și neputernicii să sculară, cum veniră machidoneniiși pre Darie uciseră și la mine veniră și mi să puseră ca scaiul în păr și sila me sparseră și nece apa Alfeonului nu-i putu ține!”

Și să duse Por la Indie-cetate și plâ[n]ge mult cu jale mare. Alexandru gonie pre indieni și mulți periră și mulți pri[n]se vii.

Și vii[i] slobozi și le lua armele și caii. Alexandru căzupre locul lu Por și zise oștilor să prade țara și să o jăhuiască. Iară Por-împărat tremese cărți pre la limbile păgâne, că era 24 de limbi spre răsărit: „Scriș până la ai mei frați și prietnici, să știți că venit-au machidonenii pre mine și mă bătuiu cu ei de tre[i] ori și mă bătură și sila me sparseră și țara me o prădară. Ce vă rog, fraților, să veniți într-ajutoriul meu, că, de va bate pre mine, nice voi nu vă veți stăvi nainte lui. Ce să veniți cum știți mai tare”. Limbile auziră aceasta și să sculară toți și merseră la Por 6000 de mii de oameni și a lu Por 4000 demii calarași.

Și purceseră cu Por pre Alexandru cu oștile. Iară Alexandru trimese sol la Por pre Filon și cu carte scrisă așa: „Eu, Alexandru-împărat, scrișu ție, Por-împărat, sănătate.

Și așa să știi, că capul plecat nu-1 taie sabie. Așa și tu, închină-te mie și-ți ține țara și împărăție. Iară de nu vei facetu așa, iară noi să ne batem amândoi. Că ce nu este ție milă de indienii tăi, mie-mi este milă de machidonenii mei și este păcat să moară ațâțe viteji păntru tine și păntru mine. Ce câtu s-au bătutu oștile, bătu[tu]-s-au, iară acmu sau te închină mie, sau ieși să ne lovim amândoi și să ste oștile în pace. De mă vei bate tu pre mine, tu să fi[i] împărat a toată lume, iară d[e] te voiu bate eu pre tine, eu voiu fi împărat a toată lume”.

Și trimese solu pre Filon și merse la Por-împăratcu carte. Por ceti carte și fu bucuros Por să să bată cu Alexandru.

Și zise-i: „Tu ești Filon?” El zise: „Eu”. Por zise: „Închină-te mie, să-ți dau fata me și după moarte me să fi[i] tu împărat Indiei.” Filon zise: „Împărate, nu mă voiu împărți de Alexandru până la moarte me”. Por zise: „Filoane, pasă dară și-i zi să iasă Alexandrusă ne lovim amândoi, cum au zis elu, și să ste oștile pre loc.

Și să ști[i], Fil[o]ane, că-i este moarte lui de mâna me”.

Și merse Filon la Alexa[n]dru și-i spuse: „Por este bucuros să să lovască cu tine.” Alexan[d]ru zise: „Dară ce vitiaz este?” Filon zise: „Bun vitaz este și mare de trup – 5 coți de nalt și gros, ce va fi putred. Ce pasă, Alexa[n]dre, că-l vei bate, că nărocul tău mare este și Dumnezăul tău Sa[va]ot ajuta-ț-va ție”. Alexandru îngenunche și să rugă lu Savaot și zise: „Doamne, Dumnezăul tuturor dumnezăilor, cela ce-l slăvesc herovimii și serafimii și pre ei te răpausi, Savaot-Dumnezău, ajută-m astăzi pre Por-împărat”.

Și-și luo platoșe și coiful și încălecă pre Ducipal și-și luo sulița și ieși din oaste lui.

Și ieși și Por din oaste lui.

Și să loviră cu su[l]ițele și frâmseră sulițele.

Și scoaseră bu[z]doganele și să loviră de câte 10 ori.

Și scoaseră sabiile.

Și stătu Alexan[d]ru și zise: „Por, crez, gr[ă]it-am noi amândoi așa?” El zise: „Cum?” Alexandru zise: „Crez, zis-am să ste oștile pre loc până ne vom bate noi amândoi”.

Și să întoarse Por îndărăt să vază, iară Alexandru scoase hangeriul și strânse pre Ducipal și sări iute și lovi pre Por cu hangeriul pre supt sisioară, preunde să încheie platoșe, și-l junghe și-l surpă gios de spre cal. Iară Ducipal luo cu gura pre calul lu Por de cerbice și-l puse gios. Por căzu de spre cal și muri acolo Por-împărat. Iară indienii plecară a fugi și Alexandru începu a-i goni și a-i tăia și mulți prinseră vii. Iară limbile păgâne scăpară pre la țările lor. Iară pre Por-împărat puse-l Alexandru în căruțul de aur și-l dusela cetate lui, la Indie, și cu toate oștile.

Și deca să apropiiară de I[n]die, iar împărătiasa lu Por-împărat, Clitimiștra, ieși nainte-i și cu 10000 de popi și vlădici despletită și-ș sparse chintișul până în pământ.

Și toți cu făclii aprinse și timpinară trupul lu Por cu mare jale și plânge mult. Alexandru-i puse stema de aur în capul lu Por și-l puse în patul de aur și-l învălui cu caftanul de aur.

Și-l duseră cu mare cinste, cu toate oștile, până la mormâ[n]t și-l îngropară în luna lu iunie, 26 zile, la Indie, cetate lui.

Și Alexandru[merse] la cetate și șezu în scaunul lu Por-împărat.

Și era cetate lu Por de lungă și largă de 4 ori cât trage voinicul cu săgeata. Păreți[i] de lăuntru tot poleiți cu aur și învăluiți cu aur și lumina ca soarele.

Și era 300 de stâlpi albi de marmură ca zăpada.

Și era 4 pietri nestemate în 4 cornuri de cetate și lumina noapte ca soarele prin cetate.

Și era făcută 12 luni tot de aur și lumina zi[u]a, noapte ca soarele.

Și alte multe minunate, cât n-am putut scrie toate, cât nime nu v[ăzu ne]că[i]re, nice cu [u]rechile auzi, atâta era. Într-o zi începură a scoate cai[i] lu Por. Scoaseră 100000 de cai arăpești, mai frumoși de toți cai[i] pre lume și toți cu țolurile de mătase.

Și scoaseră 100000 de cai telegari hrăniți.

Și scoaseră 10000 de lei, toți cu zgardele de aur, învățați la războiu.

Și scoaseră 10000 de lei neânvățați și 20000 de pardoși și 20000 de ogari frumoși și sampsoni, cotei, cânii – fără cislă.

Și scoaseră 10000 de sabi[i] ferecate tot cu aur.

Și scoaseră 10000 de tipsii de aur și 10000 de păhare de aur.

Și scoaseră 100000 de pilure și 200000 d[e] catâre și 100000 de camile și 20 de case pline galbeni și talere și alte multe menunate câte n-am scris. Alexandru șezu acolo 1 an și să veseliră machidone[nii] și cu indienii.

Și împărăți Indie și de[de] împărăție lu Antioh acole și toată Indie și toată împărăție lu Por-împă[r]at. De icea-ncepuiu împărăție muierască Alexandru de acolo purcese cu oștile la țara amozenilor.

Și acolo împă[ră]ție o muiere, prenume Talistrada.

Și împărăție cu muierile, iar bărbați[i] lor lăcuie la altă țară. Lăcuie fără muieri și era muierilor [robi] și le hrăne [e]i și le duce de tot de ce trăbuie lor, iară ele băte războaiele.

Și merse acole Alexandru și puse tabără [și] tremese carte și sol la împărătasă: „Eu, Alexandru, împărat pres[pe] toți împărații, scriș ție, Talistrada-împărătiasă, sănătate și viiață. C-am luoat împărăție lu Darie-împărat ș-a lu Por-împărat și până la voi venit-am cu oștile mele.

Și ție zic să-m tremeți haraciul și oaste pre an.

Și fiți în pace. Iară de nu vețiface așe, iar eu voiu veni la voi și toți veți peri, și voi [și] țara voastră”.

Și merse solul și ceti carte Talistrada-împărătiasă.

Și alta scrise la [A]lexa[n]dru: „Eu, Talistrada, împărătiasă amozenilor, scriș la marele împărat Alexa[n]dru-împărat sănăta[te].

Și să știi cumu nă este viiața noastră: Noi avem cetate noastră întru ostrov, iară bărbații noștri șed la țară și lucriază și ne hrănescu.

Și vin într-un an o dată și lăcuie[s]cu cu noi 30 zile și ne însurăm și ne mărităm.

Și iară să duc la țarăși ne gonisescu bucate și ne hrănescu. Iar eu am 50000 de oaste și 20000 de pedestrași cu segeți.

Și cine vine pre noi, iară noi ieșim nainte lor și ne batem cu ei.

Și deca ne batem și ne întoarcem, ei nătimpină bărbați[i] noștri și să închină noua și să veselescu.

Și așa ne să pare că ne vom bate și cu tine. Ce va da Dumnezău!

Și să nă aștepți sup podgorie, că vom ieși cu oaste la voi, la războiu”.

Și merse carte la Alexandru. Alexandru ceti carte și râse și scrise altă carte la Talistrada: „Alexandru, împărat prespe toți împărații, scriș ție, Talistrado, împărătiasă amozenilor, sănătate.

Și să știi că eu toată lume luoaiu cu războaiele, iar acmu, de nu mă voiu bate și cu voi, mie rușine-m va fi. Iar de ți-e voie să-ți rămâne ostrovul pustiniu și voi să periți toți, voi să ieșiț să ne batem supt podgorie, unde-ți zis voi. Iar de vă e să nu periți, iară voi să-m tremeteți haraciu și oaste pe anu.

Și să fiți în pace.

Și ne tre[me]teți carte să știm”. Talistrada ceti carte și sc[r]ise altă: „Eu, Talistrada-împărătiasă, scriș la marele împăratAlexandru, sănătate și viiață.

Și-ți dau știre că vine la ureche me că vei să te bați cu noi. Iară eu n-am crezul aceie, fi[i]ndu tu atâta înțelept și să te bați cu muierile! Dară de ne vom și bate, nice o cinste nu-ți va fi, că vor zice oamenii: „Bătut-au nește muieri”. Iară de te vom bate noi pre tine, mai mare rușinenu veri fi pățit într-alt loc. Iar eu rog pre împărăție ta să te milostivești pre noi și să ne primești darul ce ț-am t[r]emes la împărăție ta: [...”]

[...]spre miazăzi. Alexandru-i goni până la munți, iară limbile întrară pintre munți și fugiră până la ochiian mare. Iară Alexandru-i goni pintre munți 15 zile și să întoarse napoi până la gura munților și-ș puse tabăra [a]cole cu oștile lui.

Și să rugă Alexandru lu Savaot-Dumnezău și zise: „Domnul și Dumnezăultuturor dumnezăilor, cela ce să răpausă spre herovim și spre serafimi, cela ce-au făcut cerul și pământulși toate văzutele și nevăzutele, Savaot-Dumnezău, rogu-te eu, robul tău,și ascultă-mă astăz pre mine, păcătosul, că cu zisa ta luoaiu lume toată și bătuiu pre toți împărații.

Și acmu poți să zici munților acestora să să adune unul cu alalt, să să închiză limbile păgâne, să nu mai iasă pre lume mirului”.

Și într-acel ceas l-ascultă Dumnezău: apropiiară-să munții unul de alalt 12 coțide aproape și stătură. Alexandru văzu voie lu Dumnezău și mulțemi Domnului.

Și zise oștilor să zidască acole.

Și zidiră de la un munte până [la] alt cu piiatră și cu var și spoiră zidul cu ametist, să nu-l poată arde nice focul.

Și sădi dinlăuntru spini și mărăcini și rug 7 mile de pământ.

Și puse acolo sus un clopot cu măiestrie mare și, când bate vânt, totu să trage însuși și cântă tare și zioa și noapte.

Și când vin limbile păgâne să iasă la lume, iară ei aud sunetul clopotului și lă pare că tot este Alexan[d]ru acolo și iară să întorc napoi.

Și așa să chiamă aceste limbi păgâne: gotii, magotii, agazii, axanii, divrisii, sostenii, xanartii, saxaxanii, climadii, teanii, xeanii, armatani[i], hohanii, agr[a]madii, anufaghi[i], psoglavi[i], xardei[i], anesixii, sisonichii, alasartii.

Și așa să spune că vor ieși aceste limbi în zilele lu Antihrist, când va împărăți elu, și să vor închina lui.

Și ei vor fi muncitori de creștini și cu ovre[ii] și cu țiganii.

Și vor mânca coconii creștinești și vor previ părinți[i] și nu-i vor pute folosi. În trei ani anul va fi ca luna, luna ca săptămâna, săptămânaca zioa, zioa ca ceasul, ceasul ca cirta – scurta-să-vor păntru derepți.

Și atunce merge-va Antihrist și svetiĭ Ilie și-l va junghe Antihrist. Începuiu de altă împărăție, a Cl[e]ofiliei, Alexandru purcese de acolo și cu oștile și merse la o țară mare, a Mastridonului.

Și într-acea țară era o cetate într-u[n] dial nalt și o ține o muiere, pre nume Cleofile Candachi-împărătasă.

Și ave 2 ficiori, pre nume Candusal și Dorif.

Și era Dorif ginere lu Por-împărat.

Și ține Candusal țara Evagridului-domn și Dorifera craiu într-altă țară, iară muma sa domnie Mastridul.

Și auzi Alexandru de acea cetate că era făcută tot de aur și de pietri scumpe, fără var și fără lut.

Și auzi Cleofila-împărătasă că merge Alexandru cu oștile asupra ei.

Și mână un zugrav și scrise pre Alexandru și să dusă la Cleofila-împărătiasă și-l ascunse în casele sale. Alexan[d]ru merse la Mestridon pre ficiorul Cleofilei, pre Candusal.

Și fugi la mumă-sa Cleofila.

Și fugind el, trece prin țara Evagridului-împărat. El auzi Evagrid că fugi Candusal-Craiu cu muiere lui și cu ficiorii lui și cu puțină gloată și să sculă Evagrid și ieși cu oaste nainte-i.

Și-l lovi și-l sparse, și luo muiere și ficiorii.

Și el scăpă însuși și, fugind, nemeri pre straja lu Alexandru, și-l prinseră și-lduseră la Alexandru. Iară Alexandru, daca auzi că-i aduc pre ficiorul Cleofilei, iară el să sculă din jițiullui și puse pre Antioh-voivod în scaunul lu Alixandru și-i puse stema lui în cap.

Și să îmbrăcă Alexandru cu hainele lu Antioh și stătu în vorbă.

Și aduseră pre Candusal-craiu și să închină la Antioh. Iară Antioh l-întrebă și-i zise: „De unde ești și cumu te chiamă?” Candusal zise: „Împărate Alexandre, eu sâmt astăzi cela ce fugi de leul și văzuiu copaciu nalt pre malul apei, și să sui omul pre copaciu de frica leului și scăpă de [e]lu; și șede în copaciu, iară desupra de pre copaciu pogorie-să șerpe mare cătră om să-l mănâ[n]ce; și căută gios și văzuiu leul, la rădăcină sta; și căuta preapă să sară în apă, el văzu pre cor[co]del căscând gura, cum va sări să-l înghiță. Așa să tâmplă astăz mie, că eu fugie de frica ta, împărate, și-m ieși Evagrid-împărat nainte și mă loviși-m luo muiere și ficiorii.

Și eu scăpaiu și nemeriiu pre straja ta, și mă prinseră și la tine mă aduseră: astăz sâmt peritoriu”. Antioh zise-i: „De vreme ce[-i] văzut fața me, nu ești peritor, ce-ți voiu da oaste me și pre Antioh-voivod și merge-vei la Evagrid-împărat.

Și, de nu să va închina mie, să-l spargeți și să-ți iei muiere și feciorii-ți”.

Și acolo sta Alexandru în vorbă.

Și zise Antioh lu Alexandru: „Antiohe-voivod, pasă să iei 100000 de oameni calarași aleși, și pasă cu cest craiul la Evagrid-împărat.

Și, de nu să va închina mie, se-l bați și să-i spargi cetatea și să dai acestui craiu muiere și feciorii și tot ce-i va fi loat, și să-i prăzi țara.

Și, daca veți veni la mine, eu voiu să te mân sol la muma acestui craiu, la Cleofila”.

Și să închinară.

Și luo Alexandru 100000 de mii de machidoneni, și cu Candusal prinseră-să frați, și merse, la Evagrid-împărat.

Și nu vru să să închine lu Alexandru, ce ieși cu oaste nai[n]te-i și să luoviră oștile.

Și degrabă sparse-l Alexandru pre Evagrid, și peri și el acolo.

Și sparse-i și cetate și-i prădară țara și scoase muiere lu Candusal și ficiorii și tot ceera al său.

Și o tremeseră muiere lu Candusal și ficiorii la muma lu Candusal, la Cleofila.

Și merseră la tabărul lu Alexandru și să închinară la Antioh cu slujbă și spuseră ce făcură lu Evagrid.

Și zise Antioh lu Alixandru: „Antioș-voivod, să mergi și cu Candusal sol la muma sa Cleofila, și să-i zici să să închine mie și să-m trimață haraciu de 3 ani. Iară de nu să va închina, eu voiu merge la dinsa și cu toate oștile mele. Iară de-m va tremete haraciu, ie va fi în pace și ficiorii ei, și vor ține domniile și moșiile în pace”.

Și-ș luoară zua bună.

Și să duse Alexandru sol și cu f[â]rtatu-său Candusal.

Și nu știe că este Alexa[n]dru.

Și mergând pre drum, iar Candusal zise: „F[â]rtate Antioș, iar aice d[r]ept cest loc este o peștere mare, și oarecând întrat-au într-însa oameni.

Și uni[i] ieșit-au, însă nebuni, alți[i] n-au mai ieșit.

Și zic oameni[i]că este muncă de suflete elinești”. Iară Alexandru zise: „Rogu-te, frate, blăm de-m arată acea peștere”.

Și abătură din cale și merseră până la peștere.

Și zise Alexandru: „Frate Candusale, eu voiu întra în peștere”. Iar Candusal zise: „Frate, nu întra, că nu știu cumu ți să prinde acolo, că, deca vei peri tu acolo, eu unde voiu scăpa de Alexa[n]dru-împărat, că va zice că te-m eu ucis”. Alexandru zise: „Cu nărocul lu Alexa[n]dru întra-voiu”.

Și întră și să duse în peștere până ajunse lumine frumoase.

Și-l timpinară 2 gadine cu obraz de leu, și să spământă Alexa[n]d[r]u și să rugă lu Savaot-Dumnezău și fu fără f[r]ică.

Și tăcu și trecu.

Și mai merse nainte și-l timpinară 2 draci.

Și duce un nucă într-o prăjină și grăiră: „Vezi, Alexa[n]dre, câtu-s nucile la noi?” El tăcu și trecu.

Și-l timpinară 2 draci și duce un strugure într-o prăjină și ziseră: „Vez, Alexandre, câtu e bine la noi?” El tăcu și trecu.

Și merse mai nai[n]te și văzu pre Sanhos-împăratlegat cu verigi de fier.

Și merse la el și zise: „Nu știu unde ti-am văzut pre tine”. El zise: „De ver fi mers la raiu, fi-mă-vei văzut scris pre un stâlp, că era și eu împărat a toată lume și mă silniciiu și vruiusă văzu și raiul, și mă uciseră oamenii sălbateci unde-i văzut stâlpul meu, al lu Sanhos-împărat”.

Și mai merse nainte Alexandru și văzu șerpi mulți, și dedesuptul șerpilor era urlet mare și gemet.

Și trecu și văzu nește oameni legați și cu obrazele de leu.

Și trecu și văzu pre socru-seu Darie-împărat legat cu verigi de fier.

Și-l văzu Darie și plânse și zise: „O, fătul meu Alexa[n]dre, și tu ai fost osândit să vini aicea la noi!” Alexa[n]dru zise: „N-am venit să lăcuiescu cu voi, ce am venit să vă văz, și iară mă voiu duce de la voi”. Darie zise: „O, fericate Alexa[n]dre, multu ți-[e] dat de Dumnezău să vezi toate văzutele și nevăzutele!”

Și iară grăi: „O, dragul meu Alexandre, dară fata me Roxanda cum trăiește?” Alexandru zise: „Nu te griji cu vii[i], ce te grijește cu morții tu. Iară fata ta este astăzi împărătasă atoată lume, iară soacră-me este mie în locul maicăi mele Oli[m]biiada, iar Persiia împărățește-i cu mine ca și cu tine”.

Și zise Alexandru: „Să-m spuni nește oameni legați, cu obrazele de leu, ce sâmt?” Darie zise: „Aceie sâmt împărați de lume nemilostivi, și așa-i făcu Dumnezău, de leu”. „Dară într-un loc văzuiu șerpi mulți și gemet mare”. „Acole este o muncă de suflete elinești. Sâmt dedesupt multe suflete, fără cislă, și așa să vor munci până la județ. De la giudeț merge-vor în tartar”.

Și zise Darie: „Mai pasă, fătul meu, nainte, că vei vede și pre Por-împărat legat”.

Și merse nainte și văzu pre Por legat.

Și zise Alexandru: „O, marele Por-împărat, cumu te protiviei lu Dum[n]ezău, iară acmu tu ești legat!” Por grăi:

„Și tu te păzește să nu te văzneiești, că aicea vei fi și tu, că Dumnezău să mâni[e] pre noi și-ș mână angheli[i] și legară sufletele noastre și le aduseră aicea”.

Și zise Por: „Alexandre, să nu mai mergi de ice nainte, că vei peri”.

Și să întoarse napoi Alexandru șiieși din peștere.

Și găsi iară pre Candusal plângând la gura peșterei.

Și deca-l văzu, elu să veseli și-l strânse în brațe și-l sărută și zise: „O, dragul meu fârtat Antioș, ce te zăbăviși acolo atâta, că rău mă spăm[â]ntaiu!

Și acmu mulțemescu lu Dumnezu că ieșiși sănătos!”

Și purceseră la Cleofila și povesti ce-u văzut în peștere.

Și multu să mira Candusal.

Și sosiră la cetate, și auzi Cleofila că-i vine sol mare de la Alexandru.

Și să podobi bine și-și puse stema de aur în cap, și ieși nainte-i și cu boierii ei și, și să timpinară.

Și daca o vădzu Alexandru, așa-i păru că este mumă-sa Olimbiiada.

Și dede mâna cu ie și o sărută dulce.

Și ie iară-l sărută, și pre fiiul său Candusal.

Și întrară în cetate Cleofilei și să veseliră într-o zi. A doua zi, împărătasa luo pre Alexandru de mână și-l băgă într-o casă. Era toată de auru, și păreții, și acoperită cu aur, și patul ei tot de aur, și scaunele de aur, iar masa de piatră adamant și păharele pre masă tot de piatră antraxa și de zmaragda și de zamfir și de prohiracta și de criștar.

Și premijlocul casei cure izvor mic de apă frumos ca aurul și dulce ca zahar.

Și-l băgă într-altă casă, și era păreți[i] tot de pietri scumpe și nestemate și cu mărgăritariu podobite, și lumina ca soarele.

Și merseră într-altă casă, era de lemn cioplit, de lemn ce să chiamă evsenica și asip, și acele lemne nu le arde nice focul.

Și întrară într-altă casă, iarăși cioplită de lemne ce să chiamă bulica și evinisa și de chiparos.

Și era pusă ace casă tot în măiestrie pre 4 fuse de fier și cu broaște, și le învârtie cu bivoli.

Și începură a să întoarce casele și a să sui în sus toată cetate, și iar să pogorie. Iar Alexandru să spământă și să miră mult, și zise: „O, dragă împărătasă, așa n-am văzut!

Șiar trăbui numai acest lucru să fie numai la Alexandru-împărat”. Iară împărătasa zise: „Adevăr, Alexandre, bine zici să fie la tine, ce vor fi și la mine”. Alexandru zise că „nu mă chiamă Alexandru, ce mă chiamă Antioh-voivod. Cleofila zise: „Ce-ți gr[ă]iiu, dereptu-ți grăiiu”.

Și-l luo de mână și-l băgă într-o casă mică și-i arătă pre părete scris Alexandru și zise-i: „Cine este acesta? Vezi, Alexan[d]re, că ești tu înțelept, iară ei să află oameni și mai înțelepți de tine. Ce cum ai vrut întra aicea [întrat-ai], iară cum vei vre să ieși nu veri ieși”. El zise: „Eu sau voiu ieși, sau nu voiu ieși, iară tu nu ver mai ieși. Iară eu voiu ieși și-ți voiu junghe feciorii tăi și voiu muri cu voi cu toți”.

Și să apucă de hanger și schimbă obrazul și cu ochi de leu. Iar ea să spământă și-l strânse în brațe și-l sărută și zise: „Nu te teme nimică, Alexandre, că nu sâmt eu încă așa nebună să te spun feciorilor miei. Ce am a te certa, ca și mumă-ta Olimbiada, că nu voiu eu să pierz capul tu[tu]ror capetelor și a toată lume cap să piară de o muiere și să zmintesc eu toată lume cu moarte ta și să fiu eu dușmană a toată lume. Ce mai mult să nu te faci sol, că ești tu mând[r]u, iară alții să află și mai mândri și iacătă că te cunoscură. Ce voiu să-m fi[i] fecior și voiu să aibă și feciorii mei cinste și milă de tine”. Atunci o sărută Alexandru pre Cleofilași zise: „Ficiori[i] tăi mi[e] frați f[i]-vor, și tu mie mumă, ca și Olimbiada”.

Și plecară să iasă afară, iară vine o slujnică și zise împărătesei: „Ficiorul tău cel mai mic, Dorit, ginerele lu Por, [vine] și caută pre cel sol să-l taie, căce că l-au bătut Candusal alergă la Candusalși spuse: „Pasă tare la muma ta, c-au venit frate-tău Dori[f] și va să taie pre f[â]rtatu-tă[u] [An]tioh, solul lu Alexandru, cela ce mă scoase pre mine din robie luEvagrid-împărat”. Candusal auzi și să mânie pre frate-său Dorif.

Și alergă tare și-l găsi ținâ[n]du-lmumă-sa în brațe și cu sabie goală a mână.

Și cum sosi, așa-l lovi cu palma prespe obraz, și-i luo sabiedi-a mână și vru să-l și lovască cu sabie, și zise: „Neharnice și nevretnice, și ticăit și fără minte, tu sătai pre solul lu Alexandru și pre cela ce-m dede zile mie și țara și-m scoase muiere și ficiori[i] din robiede la alți împărați? Tu vei să-l tai?[Da]ră de cie unde veri scăpa și tu și eu și mumă-noastră dinainte silei lu Alexandru-împărat? Crez, nu vei scăpa nice în mațele mumâni-ta!”

Și să lăsă și Dorif.

Și scoaseră pre Alixandru din casă și să împăcară.

Și-i înfrăți Cleofila cu Alexandru, și lor nu-l vădi că este Alexa[n]dru solul însuș.

Și să uspătară mult și să veseliră.

Și dărui Cleofila pre Alexandru cu stema ei fără preț, cu petre nestemate.

Și-l dărui cu un fărijalb ca zapada și cu o șaoa de adama[n]t-pi[a]tră și de zamfir și inelul e[i] de atraxa-pietră și cu caftanulde mult preț, de aur și pietri năste[mate].

Și încărcă 100 de care de galbi[ni], haraciu de 10 ani.

Și zise Alexa[n]drucătră Cleofila în taină: „Numai haraciul dat fie [ie]rtat!” Iară ie zise: „Fătul meu Alexa[n]dre, să iei haraciul de ici până la tabără, să nu te preceapă feciori[i] miei, că nu știu cum vor face deca te vor precepe, că sâmt fără minte. Ce să iai [hara]ciul până vei sosi la scaunul t[ău] [...] de atunce cum va fi voie [împărăției ta]le”.

Și purceseră și [merseră cu hara]ciul și cu solul [...] cu Cleofi[la...ea] până[aj]unse la scaun.

Și ieși Antioh din scaun și șezu Alexandru în scaun, și să [să]rută cu Potolomei și cu Filon și cu Antioh și cu toți craii și domnii.

Și lă păru bine de Alexandru, că pesti mult.

Și ficiorii Cleofilei văzură și să spământară și ziseră: „Tu ai fost Alexandru-împărat?” El zise: „Eu”. Ei ziseră: „Dac[ă] ești tu Alexandru, noi periți [sâm]tem astădzi, că noi [am vrut] să te tăiem pre t[ine]”. [Alexandru] lă zise: „Nu sâm[teți periți, păntru] mumă-voast[ră Cleofila, ce] fu mult [înțeleaptă...”.]

[...] de la Vavilon și merse pre c[âm]pii Sinarului, unde lăcuise Iov bogatul în viiața lui.

Și puse tabără acolo și cu oștile lui pre țara Asidului.

Și într-o zi vrură să veseliască pre Alixandru și ziseră: „Alexandre-împărat, să mergem astăz să ne suim în cel munte nalt, să facem vânătoare”.

Și să suiră în munte nalt și stătură în loc nalt și grăiră: „Alexan[d]re-împărat, ia caută în jos pre câm[pii] Sinarului – acolo era oșt[ile] – pre câți ti-au pus Dum[nezeu] împărat astăz pre lum[e ...] corturile[ce]riului”. Alexandru zise: „O, dragii mei frați, aceie toți vor întra su[pt] pământ după 50 de ani de acmu”.

Și să pogoriră la tabără.

Și multă veseli[e] făce și jocară în toate oștile și toți voinici[i]. Într-aceie vreme vine Aristotel filosoful, dascalul lu Alexandru, vine de la Machidonie, de la Olimbiiada, muma lu Alexandru. Alixandru să veseli deca văzu pre Aristotel, dascalul lui, și zise [A]lixandru: „Bine-i venit, d[asc]ale, preânțelepte Aristo[tel]! Astăzi luminezi tu [ântre g]reci și tu ești sfetnicul Machidonie[i]. Dară, dascale, [ce] face maica me Olimbiada și cum auziți voi de noi? Cred oameniică am luat lume [toa]tă și am mers și până la [ra]iu? Mers-am, și gr[ă]it-am acolo cu 2 angheli.

Și mers-am și la nagomu[d]r[i] și grăit-am cu Evant-împărat, și-m spuse că dumnezăi[i] elinești sâmt în tartar, tremeș de Savaot, și să muncescu acolo de draci”. Aristotel multu să miră și zise: „Mulțemesc l[uSa]vaot-Dumnezău că văzu[iu lumina]tă fața ta, Alexa[ndre, împă]rat a toată lume, [că să vese]leșteș[i][să] luminiază Machidonie astăz cu tine. Alexandre, împărat ca tine pre lume nice-a fost, nece va fi până va fi lume. Iar maica ta este sănătoasă, Olimbiiada, și mult dorește de tine, și ziua și noapte.

Și pre mine mână-mă la tine să-i spui: merge-vei la Machidonie? De nu vei merge, să vină ie la tine”. Alexandru zise: „Ferice de cela ce va asculta de pări[n]tele lui”.

Și iară zise Alexandru: „Nu mi-e datasă mer[g eu] la Machidonie, ce să vină maica] [me Ol]imbiada la mine”.

Și șe[zură la] masă și-ș puse domnii și [craii] la masă.

Și puse pre Aristotel mai sus de toți domnii.

Și să sculă Aris[totel] și aduse darurele de la Olimbiada, muma lui. Scoase 2 steme de aur și cu petri scumpe, una lu Alexandru, alta Roxandei; și-i aduse un bidiviu alb ca zăpada și cu șaoa depietră adamant; și-i dede gugiman de samur, și pre gugiman cununile de aur; și 2 inele de atraxa-piiatră,unul lu Alexandru, altul Roxandei; și scoase 12 tipsii de aur vărsate, și 2 lanțuri de aur, și cu petr[i] și nestemate fără preț.

[Și] scoase și carte de la mu[ma lui, O]limbiiada: „Scriș e[u, Olimbi]a[da]-[âm]părătiasă, la dragul meu suflet și inima me și lume ochilor mei, dragul mamei, fătul meu, Alexandre, a toată lume împărat, trimeț viiață și sănătate împărăției tale.

Și să știi, fătul meu: de cândute-i împărțit de maica ta, de atunce s-ânvrăjbit inima me cu sufletul mieu și nu-i pociu împăca, ce numai cu lacrămile maica ta mângâie-i, și le varsă și zua, și noapte.

Și cuget, maica [t]a oare vede-te-va, au nute va mai [vede]?

Și m[ă] batu cu cugetul [ca corabi]e cu valurile măriei.

Și [eu as]tăz n-am nemic, diacă [n-]am pre tine în lume lângă mine. Ce mi te rog, fă[tul] meu, și mi te ceru, păntru Dumnezău și păntru țița mamei ce[-i] supt de la maica ta, să-mi trimiți carte: sau să vinu eu la tine, sau tu la mine, că sâmt 27 de ani de cându maica ta nu ti-au văzut și de dorul t[ă]u moarte-m voiu face. Ce acmu să-m trimeți carte, să știu și eu de tine, și să-m fi[i] sănătos într-ani mulți și buni”. Alexandru ceti carte și zise: „Vai [de] cela ce nu va asculta de [maica] lui”.

Și să veseliră aco[lo ...] cu toți împărații.

[Și într-o] zi[zise] păharnicul: „Împărate, iară-m furară un păhar împărătescu”. Elu zise: „Une va fi, tot vor zice oamenii „păhar împărătescu”, și tot va fi al mieu”. Aristotel grăi: „O, Alexandre, cum luoaș lume toată, cum nu luo nime pre lume ca tine?” Alexandru zise: „Avut-am 4 ajutori cu mine: unul limba dulce, altul mâna tinse, altul judecata, altul iertătoriu de greșele; cu aceste luat-am lume toată”.

Și pove[sti] Alexandru lu Aristotel cât [...] și câtpetrecu și câte [cetăți] sparse. Aristotel zise: „[Alexandr]e, dară unde ți-s vistierele tale ce-i luat de pre la împărați?” A[lexa]ndru zise: „Vistierele mele sâmt viteji[i] miei cei hrabor și buni”. Aristotel zise: „Alexandre, fă-ți vrun cocon, să-ți rămână pomană Machidoniei”. Alexandru dzise: „Numi-e dat să fac eu cocon de trupul mieu, ce vor rămâne lucrurile mele”.

Și acolo grăi vornicul cu Alexan[d]ru-împărat: „Trăbuiește să tremeți pre la țări și la domniisă aducă haraciul”. Alexandru zise: „Stris-împărat mult aur și argint ave [e]l, ce nu-i fo[losi ne]mic, cei-l luom noi tot ș[i spar]sem și împărăție lui, [cu vite]jie, nu cu avuție”.

[Și] acolo sta un turc b[ă]trân, boierin, și-ș cernie barba, ca să fie tinăr. Iară Alexandru-l văzuși-i zise: „O, dragul mieu Merchis, căce-ți cernești barba? Poate-ți fi ceva ajutoriu? Rogu-te, păzește-te să nu te înșele cerniala, că barba va fi niagră, iar picioarele slabe.

Și tu te țini tină[r], iar zile să vor âmpuțina și tu veri muri. Apoi te vei chema înșelat”.

Și râser[ă] toți domnii de ace. Iar într-o zi sta [un b]oierin și-l chema Alexa[n]dru, [și el] era grec și era fricos. [Și-i ziseâm]păratul „Frate] Alexandre, sau-ți schimbă numele, sau fă [cum] fac eu, c[ă] tu fugi de la toate războaiele, iar oameni[i] zic „Iacătă că fugi Alexa[n]dru.”, de ce fac mie rușine”.

Și acolo râseră mult domni[i]. Iar într-o zi aduseră 3000 de t[â]lhari la Alexandru, și-i ziseră toți să-i spânzure. Alexandru zise: „De vreme ce văzură fața me, nu vor peri, că este lege giudecătoriului să-i piiarză, iară împăratulsă-i miluiască”.

Și-i iertă și[-i] făcu vânători împărătești și lă dede plată pre an tuturora. Iar într-o zi merse un om și zise: „Împărate, am o fată să o mărit, ajută-mă cu zestre”. Alexandru zise: „Dați-i 100000 de galbeni”. El zise: „Multu mi[-e], împărate”. Alexandru zise: „Darul împăr[ă]tesc mare este”.

Și luo galbenii toți. Iar într-o zi făcu masă mare cu toți.

Și dărui pre Aristotel cu 100000 de galbeni și cu 10 ferdelede mărgăritariu, și[-i] dede cârjă de auru și-l puse patriarh prespe toți patriarșii.

Și trimese la Machidonie, să aducă pre Olimbiada, muma lu Alexa[n]dru. Iar într-o zi merse un om și-i zise: „Împărate, găsiiu o comoară”. Alexandru zise: „De o [ai găsit], ie-ți-o, că ți-o dat Dumnezău, iar dac-ar fi dat-o mi[e], eu o [a]ș fi găsit, că tot aur și argint este în mâna lu Dumnezău”. Omul zise: „Împărate, 3 zile și 3 nopți tot am cărat la casa me, sosește-mi”. Alexandru să miră și zise: „Unde este? El zise: „Pre țărmurii Efratului”. Alexandru zise: „Adevăr, proroci prorocit-au că va să se ivască comoara lu Iov bogatul în zilele mele”.

Și zise să încalece machidonenii și merseră la comoară, și găsiră pivnița lu Iov bogatul cu 500[de b]uți de aur.

Și zise Alexa[n]dru: „Luați toți”.

Și luară toți și rămaseră lu Alexa[n]dru 100 de carăde galbeni, și să săturară toți de aur. Alexandru să primbla, iar un calic zise: „Miluiește-mă, împărate, cu vrum ban”. Iar Alexandru-i dede o cetate. Calicul zise: „Nu mi să cade mie să șez în cetate”. Alexan[d]ru zise: „Nu caut eu cumu să cade ție, ce caut cumu să cade mie să dau ție”.

Și luo calicul cetate și fu domn cetăției calic. Într-una de zile aduseră un tâlhar la Alexa[n]dru, și zise Alexandru: „Ome, căce furi și tâlhu-iești?” El zise: „De sărăcie [tâlhu]iesc câte un om și-l ucig.

Ș[i] sâmt sângur, de cie-m zic oameni[i] tâlhar, iar tu ești mai tâlhar de mine, că tu uciz câte 10000 de oameni într-o zi și-i tâlhuiești și luați cetățile și bucatele. Căce ești cu oameni mulți, tine te chiamă „împărat”, iară eu-s sângur, ce-m zic „tâlhariu”. Iară d-aș fi eu ca tine, ma[i] bun aș fi eu de tine”.

Și-l iertă împăratul, și-l puse capitan pre 1000, și-l boieri și ieși mare.

Și într-o zi sosiră olăcari de la Olimbiada[și s]puseră că vine Olimbiada de la Machidonie. Alexa[n]dru zise tuturor crailor și domnilor să săgătască toți, cineș cu stiagul lui și cu șiragul și cu povodnici[i] lui nainte lui: „Și vă îmbrăcați ca neșteâmpărați și vă puneți stemele în cap, să ieșim nai[n]te maicăi mele Olimbiada”.

Și așa să gătiră toți, împărați și crai, și ieșiră cineși cu șiragul și cu stagul și cu povodnicii, și să timpinară cu Olimbiada.

Și să închina și să da în lăture toți pre rând, până sosi Roxanda-âmpă[ră]tasă.

Și să timpina cu maica lu Alexandru, și să strânseră în brațe ș[i să] sărutară, și zise Olimbiada: „Bine mi te aflaiu, suflete și inima me și lume ochilor miei, fata me, Roxando, împăr[ă]teasă a toată lume!”

Și o sărută dulce. Iar Roxanda zise: „Bine-i venit, maica domnului meu și împărăteasă a toată lume!”

Și întrară în căruț de aur.

Și sosi și Alexandru cu machidonenii, calare pre Ducipal și cu caftan de aur și cu gugima în cap, și pre gugimă stema deaur și cu pene albe de stratocamil.

Și așternură co[voa]rile, și descălecă Alexandru, și ieșiră din căruț[ș]i [să] timpinară pre covor, și să strânseră în brață și să sărutară.

Și zise Olimbiada: „Bine mi te aflaiu, suflete și lume me, dragul meu Alexandre, împărat a toată lume!”

Și să sărutară și purceseră la cort.

Și dedere în tâmpene și în surle și în trâmbițe și în nacarade cu 3000 de pisconi și în organele cu 1000 de pisconii.

Și atâta hramăt era și sunete, cât nu să auze unul cu alalt și luoa și mințile omulu[i], nice pute înțelege nime nimic pre lume, cum n-au fost de cându e lume, nice va [fi pâ]nă va fi lume necăire timp[ina]re mare ca aceie.

Și sosiră la corture și șezură la masă, și-ș puse Alixa[n]dru lângă el pre mumă-sa și de altă parte pre Roxa[n]da-împăr[ă]teasă.

Și toți împărați[i] și craii șezură la masă și să veseliră toți mare veselie, cum n-au fost pre lume necăire. Iar a doua zi jucară voinici[i] tineri u[n] joc minunat și să chiamă caruha.

Și povestie Alexandru mâni-sa cât războiu făcu cu cei împărați mari, și cum merse la raiu, [și câ]t războiu făcu.

Ș[i în]tr-o zi [v]ineră de la Ierusalim popi și spuseră lu Alexandru c-au murit Eremie-Proroc, și aduseră lu Alixandru cort roșiu de mult preț.

Și să scârbi Alexandru păntru Eremie-Proroc, și cinsti popii și[-i] dăru[i], și să duseră popii.

Și într-o zi vineră oameni de la Alexandrie și ziseră: „Împărate, făcuș cetate bună Alixandrie și o podobiș și este loc bun, ce nu potem trăi de șerpi, că ies din apa Nilului și mușcă pre oameni și mor”. Iar Alexandru zise: „Păsați la Ierusalimși loați oasele Eremiei[-proroc] și le duceți la Alexandrie ș[i le] îngropați în cetate, că mare este molitvalui”.

Și merseră și luară trupul Eremie[i]-proroc și-l îngropară în cetate în Alexandrie, și de atunce nu pot mușca șerpii pre oameni la Alexandrie și până astăz.

Și într-o zi merse o muiere la Alexandru și-ș pâri bărbatul la Alexandru și zise: „Împărate, bate-mă bărbatul și mă suduiește, și ție este hiclian”. Alexandru zise: „În zilele mele nu voiu să pârască muiere pre bărbat, [...] și alalte să să învețe cu tine”.

Și-i tăiară limba muierei.

Și într-o zi grăi Dardauș-voivod: „Împărate, trebuiește domnilor să-și vază moșiile lor, că sâmt 27 de ani de când nu le-au văzut”. Alexandru zise să scoață darurile scumpe.

Și scoaseră caf[t]anele deaur și sabiile ferecate și păhară de aur.

Și începu a-i dărui pre toți domnii și împărații și craii, pre unii cu sabii ferecate, pre alții cu cai buni, pre alții cu caftane de aur, pre alții cu păhară de aur și cu alte dar[ure scum]pe fără preț.

Și-ș luară z[i]oa bună și să duseră pre la moșiile lor și prela domniile lor.

Și să duseră, și rămase Potolomei și Filon numa că nu vre să-i lase, că știe Alexandru că va să moară curundu, ce îmbla și-și aștepta ceasul de moarte. Iar într-o zi purcese Alexandru la Efilactu cu mumă-sa și cu Roxanda și Potolomei și Filon să să primble, ca un om ce-ș aștaptă zioa de moarte.

Și să uspătară acolo mult și frumos, și să suie pre muntele Efilactulu[i] și căuta pre lume în toate părțile[cu j]ale, că nu să îndura de această lume. [I]a[r] într-ace vreme era o muiere procletă, re și hicliană la Machidonie, pre nume Minerva.

Și ave 2 ficiori la [A]lexandru, pre nume Vreonuș și Levcaduș. Vreonuș era păharnic la Alexandru, Levcaduș era comis mare și era trufașu foarte. Iară mumă-sa Minerva tremese carte la ficiorii ei, și lătremise și otravă.

Și scrise carte la ficiori[i]-ș „Scriș eu, Minerva, la tine, fătul m[e]u, Vreonușe și Levcadușe, viiață și săn[ă]tate vă tremeț, maica voastră.

Și vă rog, feți[i] mei, pintru Dumnezău,să cereți împărăție la Alexan[d]r[u la Ma]chidonie, să viniți și v[oi] la mine, să vă văz, că sâmt 27 deani de când nu v-am văzut și plâng și ziua și noapte de dorul vostru. Dară-ce folos este omului de domnie într-alte țăr streine? Fo[lo]s este omului de cinste și de domnie la oamenii lui și la moșiele[l]ui. Iar eu am auzit că nu vă îndurați de Alexandru; ce-i dați aceasta iarbă ce vă tremeț, de cie vă veți îndura de el.

Și voi să nu mâncați, ce să o băgați în păharul lu Alexan[d]ru și să i-l dați să-l be, [iar] voi să nu beți.

Și veți vini la [m]ine”. Iar merse carte la Levcaduș și la Vreonuș.

Și ceti carte șizise Vreonuș: „Frate, să lepez acea iarbă, că nice un bine nu ne va face”. Levcaduș nu-l ascultă și ascunse otrava.

Și într-o zi grăi Levcaduș lu Alexandru: „Împărate, să ne dai Machidonie”. Alexandru zise: „O, dragul meu Levcadușe, nu vo[iu] da Machidonie nemănuie până la moarte me, că voiu să măchem Alexan[d]ru Machidon; iară după moarte me, cui o va da Dumnezău. Iară ție-ți dau împărăție la Troada și cu toate țările Asiiei”. Levcaduș nu vrea să-și ie împărăție, ce să mânie și vru acolo să-i b[age iar]ba în păhar. Vreonuș nu-l lăsa, ce-l cert[a] și-i zise: „Veghe-teși te ferește de un împărat mare ca cesta, că vei zminti lume toată și noi vom peri rău, și muma noastră nu o vom mai vede, și să vor turbura toate limbile, ferește-te!” El nu-l ascultă, și într-o zi iară merse la Alexandru și zise: „Împărate, să-m dai Machidonie”. El zise: „O, dragul mieu Levcadușe, nu voiu da Machidonie până la moarte me, ce-ți cere alte împărății mai mari să-ți dau”. El nu vru și să mânie, și așa cugeta el cu trufiile lui și cu mândrii[l]e lui: „De voiu otrăvi pre Alexandru, eu voiu lua preîmpăr[ă]tasa Roxanda și voiu fi împărat a toată lume”.

[Și în]tr-o zi vine Alexandru de la vâna[t] setos și ceru vin să be.

Și merse Levcaduș și împlu păhar de vin și băgă și otravă în păhar, și-l beu Alexa[n]dru setos și să precepu și zise: „O, dragulme[u] Filipe vraciule, eu băuiu vin dulce și amar și-m răni trupul tot”.

Și sări Filip vraciul și-ș puse stema pre masă și începu a topi ierbile și cu treiac și dede de bău Alexandru, și nu putură folosi nemic. Și zise Alexandru: „O, dragul meu Filip, poți-m da zile de la tine?” Filip zise: „O, Alexandre-împărat, Dumnezău poate da zilele omului, iar eu-ți voiu da zile 3 zile până-ț vei tocmi împărățiile”. Iară Vreonuș, diaca văzu aș[a, el] merse într-o casă și să junghe și m[uri]. Iară Alexandru clăti cu capulși zise: „O, lume minciunoasă, lume înșelătoare, o, moarte năprasnică, o, lume deșartă, o, mărie putredăși mângânoasă și înșelătoare, cumu te arăți dulce în puțină vreme și degrabă vini amară! Cumu să zice, nu este bucurie pre lume să nu să schimbe cu jale, nice mărie pre pământ să nu să pogoară. Binele mult rău aștaptă”.

Și iară zise Al[e]xandru: „O, lume și soare și toate făpturile lumiei, să mă plângeți astăz, că în puțină vreme fuiu pre pământu și mai curundu mă duc sup pământ. [O], maica noastră pământule, cum ne mângâni și ne crești și ne faci frumoși, și apoi tu ne strângi la tineși ne răsipești, ie[i] frâ[m]sețile”. Iar zi[se] Alexa[n]dru: „O, dragii mei machidoneni, viteji de lume, doară puteți să mă scoateți de la moarte năprasnică, să lăcuiesc cu voi?” Ei toți ziseră și plânge: „O, Alexan[d]re, di-am pute noi, ți-am da zilele noastre păntru tine, ce nu putem. Iar tu, Alexa[n]dre, bine-i petrecut pre lume, cu cinste, și acmu ma[i] cu cinste te vom petrece în mormânt.

Și [m]oarte ta va fi mai cinstită decât viiața noastră, ce nu-ți putem ajuta aicea. Pasă, pasă, Alexa[n]dre, că locul tău gătitu e de D[umnezău].

Și pre aceasta lume bine petre[cuș], și acolo și mai bine vei petrece.

Și pasă cu Dumnez[ău], și ne iartă și fii iertat de noi, și iară ne vom aduna la judecata înfricoșată cu tine toți”. Iar Filip vraciul spintecă o mâșcoaie vie și băgă pre Alexa[n]dru într-ânsa și zise: „Tocmește-ți împărățiile lu[m]iei”. Alexandru chemă pre mumă-sa și o sărută dulce și lă zise: „Potolomei și Filonși Antioh, iacătă, fraților, maica me și împărăteasa a me o las în mâna voastră. Să le cinstiți și să lesocotiți, păntru frăție noastră, până la moarte voastră, [și pre] mine să mă pomeniți și tru[pul] meu bine să-l tocmiți și să-l duceți la [A]lexa[n]drie să-lângropați.

Și așa să știți că ne vom aduna la judecata lu Dumnezău toți cu trupurile și goli sta-vom.

Și iar să știți, fraților, că la viacul de apoi turcii vor luoa Machidonie și fi-vor robi turcilor, cum sâmt ei astăz noua”.

Și iar chemă pre Roxanda-împărătasă și o luo de mână și zise: „O, fata lu Darie-împăratși dragul meu sufl[e]t și inima me și lume ochilor mei, însă văzuși cum vine moarte de năprasnică, moarte fără credință.

Și iacătă că pre noi ne va împărți, și viiața noa[stră ni]me în lume nu o avu.

Și să știi, Roxando, că mă duc la lume de vecie și nesv[â]rșită, și de aco[lo] nu mă voiu mai întoarce. Ce rămâni, Roxando, sănătoasă și cu Dumnezău”.

Și o sărută dulce de 3 ori.

Și dup-aceie chemă pre toți împărații, și se sărută cu toți pre rând și să iertăde cătră ei, și zise: „O, dragii mei machidoneni, să știți că altul ca Alixa[n]dru nu veți dobândi până învecie vecilor, și nu mă uitareți”.

Și iară zise: „Aduceți-m pre Ducipal al meu”. [Iară] ei scoaseră pre Ducipal din grajd și-l duseră la Alexandru.

Și văzu pre Alexan[d]ru murind, și necheză tare fără samă și bătu cu picioarele în pământ cu mânie.

Și-l luo Alexandru de coamă și-l sărută pre obraz și-i grăi: „O, dragul meu Ducipale, altul ca Alexandru nu te va încăleca”. Iar Ducipal plecă capul și vărse lacrămi, izvor merge din ochii lui.

Și-ș rădica [ca]pul și căută prespe toți împărați[i], și văzu pre Levcaduș, cela ce otrăvi pre Alixa[n]dru, și să repezi la el și-l lovi cu cornul la inimăși-l puse jos și-l omori.

[Și] de acolo nu să știu ce să făcu.

Și zise Alexandru: „Be și tu, Levcadușe, păharul ce am băut și eu de la tine”. Iară Potolomei zise să-l taie câte o fărimă și să-l de cânilor.

Și așa făcură, cumu-l mâncară cânii. Ia[r A]lexa[n]dru zise: „Proclet să fie cela ce va hrăni ucigătorul [de] domni și curva din casă și vânzătoriul de cetate”.

Și iară zise Alexandru: „O, dragii miei machidoneni, cum luom lume toată și până la raiu mersem și nai[n]te me nime nu putu sta, iară eu nainte morței nu[pu]tuiu sta!

Și voi-m căutați, și nu-mi puteți folosi nemic. Ce voiu merge und-au mers toți morții din viac, iar voi rămâneți cu Dumnezău, dragii me[i] frați împărați.

Și iară ne vom vede, când se vor sculatoți morți[i] din morminte și sta-vor nainte județului”. Aceste zise marele împărat Alexandru, și muri în țara Ghersimului, aproape de Eghipet, unde făcu Iosif cele 7 jitnițe lu Faraon-împărat, în luna lu agust, 15 zile.

Și să făcu atâta plângere, cât n-aufost în lume necăire, nece va fi până în viac. Iar mumă-sa Ol[imbi]ada și împăr[ă]tiasa Roxanda plânge cu multă jele și cu amar multși cu lacrămile de foc. Roxanda plânge și grăie: „O, vai de mine, Alexandre, amărita-m de mine, dragul meu Alexan[d]re, împăratul meu și domnul meu, dară eu ție ce-ți fuiu vinovată de mă scoseși în țările streine și acmu mă lăsași la negrii streini? O, vai de mine, să plângă astăz toți împărații și craii și domnii, și tineri[i] și bătrânii, munți[i] și codrii, și izvoarăle împlură-să de la[cră]mile mele. [O, dr]agul mieu Alexandre, streinita-m [de mine], astăzi apuse soarele meu ș-al machidonenilor. O, amar mie, Alexandre, astăzi întunecă lume și să mă plângă soarele și luna și stelele, încă să împlură derău câmpii și codri[i], încă împlură de veninul mieu. O, dragul mieu Alexandre, dulce împărat prespetoți împărații, lume me și soarele meu și sufletul meu și [i]nima me și dragoste me, Alexandre, deastăzi nainte altul nu va încăleca pre șaoa ta, nice de tine nu mă voiu împărți”.

Și[-l] sărută dulce d[e]3 ori, și luo hangerul lu Alexa[n]dru și să giunghe acolo ș[i mu]ri în brațele lui.

Și să făcu ce nu s-au făcut, nice făcu nice o muiere în lume necăire.

Și[-i] băgară amândoi într-un secriniu de aur și-i duseră la Alixan[d]rie-cetate.

Și făcură în mijlocul cetăței turn nalt, și-i suiră sus și-i zidiră acolo sus, și stau și până astăzi.

Și să sf[â]rși blajini Alixandru la Alexandrie.

Și după el puse împărat pre Potolomei, și fu împărat înțelept pre lume și el.

Și Olimbiada săsv[â]rși, [și Poto]lomei-împărat [o îngropă] cu cinste. Iară Filon împărăți Persida frumos, iar Antioh împărățila Indie lu Por, iar Atigon împărăți Rimul și tot apu[su]l.

Și fură împărați pre toată lume, și fură toc[me]le bune în lume în zilele lor, pace și viiață multă.


[ANEXE]

100 de feate împodobite și frumoaseși zeace cară de galbeni.

Și țe-am trimis stema cea făr de preț împărăți[i]i tale, iar împărățiia ta să ne trimiț steag de la împărățiia ta. Iar de vei pohti și oaste, vom trimite împărăți[i]i tale cât îț va trebui”.

Și trimise Talistrada sol și poclon la Alixandru 100 de feate împodobite și frumoase și tot cu haineroșii și cu cununi de aur în cap și pre cai albi.

Și mearseră featele la Alixandru și văzu Alixandru aceale feate frumoase și împodobite. Iar Potolomeiu era glumețu și zise: „Împărate Alixandre, deaca nu-m dai altă împărăție, rogu-te să-m dai aceaste feate să le fiu căpitan să-m petrec în cai cu eale“. Alixandru râse și zise: „O, dragul mieu frate Potolomeiu, toate nu ți le voiu da, iar să-ț iai una care îți va plăcea, că-ț va ajunge destul și-ț va și rămânea, măcar căci ești voievod, că destul îț va fi“. Ei râseră boiarii toți și glumiia Alixandru cu Potolomeiu și cu toț voievozii.

Și zise Potolomeiu: „Împărate Alixandre, că tu te-ai spăreat de eale mai rău decât mine.

Și eu mă tem că le vei trimite întregi îndărăt. Alixandru râse mult și zise: „Așa-m iaste voia, iar cu una te dăruiescu“. Potolomeiu zise: „Deaca nu mi le dai toate, iar eu nici una nu voiu lua“.

Și râseră boiarii toț și să mirară de feate frumoase. Iar Alixandru trimise featele toate întregi la împărăteasa lor. Alixandru scrise carte la Talistrada împărăteasa: „Eu, Alixandru, împărat preste toț împărații, scriș ție, soru-mea Talistrado-împărăteaso, și tuturora mozănilor și-ț mulțumescu de poclon. Iar nu țisă cade să-m trimiț feate frumoase, că noi mulți viteaji am ucis pre lume bătându-ne cu împărații și puțini au rămas și multe muieri au rămas făr de bărbat. Ci țe-am trimis featele îndărăt și țe-am trimis steag, să împărățești în pace și să-m trimiț 30000 de muieri de oaste ajutor. Că voiu să mergu pre Evimitrie-împărat, că nu vru să se închine mie, iar vei auzi ce va păți de mine.

Și împărățeaște sănătoasăcu mozănii tăi.

Și fiți sănătoși!“ Alixandru purcease spre Evimitrie-împărat, iar Evimitrii să sculă cu oștile și cu toate limbile păgâne și mearse la Alixandru să să bată cu el. Alixandru împărți oștile în doao părți și să ascunse Alixandru într-o pădure.

Și ieși Selevchie împotriva lui Evimitrii-împărat, iar Alixandru lovi-l dendărăt și Selevchiia denainte.

Și într-un ceas sparseră pre oastea lui Evimitrii-împărat și pre el viu îl prinserăși-i tăiară capul acolea și-i sparseră cetatea și-i prădă țara.

Și aflară aur mult și argint, cât ajunse oștilor din destul.

Și de acolea purcease Alixandru [...][...] Ce vă întoarceț înapoi acasă și vă luaț haraciul de-l duceți la muma voastră, Cleofilii, dela mine-l dăruiescu pre dânsa, că ea îm deade zile și mă scoase de la voi“.

Și-i cinsti foarte bine și le deade domniile pren țărâle lor.

Și să întoarseră îndărăt și mearseră la mumă-sa în pace.

Și mearseră la el Potolomeiu și Filon și ziseră: „Alixandre, căce-ț ții capul în traistă? Că tu fară cinste peri-vei și pre noi lăsa-ne-vei în țărâle streine și toată lumea zminti-vei. Să nu mai faci așa, să ne pierzi și pre noi și pre tine“. Iar Alixandru le povesti tot, cum întră în peșteră și ce păți la Cleofila și cum îl cunoscu o muiare.

Și spunea ce au văzut la muncă și la iad și câte petrecula Cleofila.

Și acolea mare ospăț făcu Alixandru și mult să veseliră și să ospătară.

Și să împreunară toate limbile acolea și toate țărâle și cu toți craii după lume. Alixandru de acolea să întoarse la Persida, la Ruxanda împărăteasa, și mult să veseliră și să cinstiră cu machidoneanii și cu perșii.

Și luo lumea toată, de la răsărit până la apus.

Și acolea împărți Alixandru împărățiile și domniile și țărâle.

Și deadelui Antioh-voievod Indiia, împărățiia lui Por-împărat, să o împărățească.

Și deade lui Filon Persida lui Darie să o împărățească.

Și deade lui Antigon împărățiia Merselimului, și deade lui Filip toată Asiia și Chilichiia, și deade lui Potolomeiu împărățiia Eghipetului și Ierusalimul și toate ostroavele Dafionului.

Și deade lui Selevcuș împărățiia Rimului cu ostroavele, și deade lui Selevchie împărăție Antina și cutot Apusul și cu toți craii.

Și deade lui Ameduș împărățiia E[n]glitirii și Sfeți[i]i și țara ceșască.

Și deade lui Vizantie țara leșască și Ardealul cu rumânii și cu rușii. Și deade lui Finichie țara nemțească și țara frâncească de la apus.

Și acolea împărți Alixandru toate împărățiile pre rând.

Și șăzu Alixandru la Persida un an cu Ruxanda împărăteasa și mult să vese[li]răacolea.

Și de acolea mearse Alixandru cu toate oștile la marele Vavilon și șăzu în scaun bătrân.

Și acolea mult ospățu făcură cu toți craii. Iar într-o noapte văzu Alixandru în vis pre Irimiia-Proroc și-izise: „Fătul mieu Alixandre, umplură-să 40 de ani și să apropiiară ceale 4 stihii ale trupului tău, 4 hracotine: fiiare verde, tuse albă, sânge roșu, junghiu ascuțit.

Și amar apropiiară-săși prinse moarte și te vei trage spre moarte.

Și să știi, fătul mieu Alixandre, că trupul tău din pământiaste și iară în pământ va mearge și trupul tău să va răsipi.

Și toată lumea luatu-ai și încungiuratu-o-ai, și moartea ta iaste-ți ție de cela ce slujaște ție, și din dulce amar bea-vei.

Și-ț tocmeaște împărățiile și-ți răsipeaște toate oștile, că trupul tău mortu va rămânea, iar sufletul tău viu va mearge în mâna lui Dumnezeu și-l va trimite unde va fi voia lui Dumnezeu.

Și să știi că trupul să va răsipi, iar la a doao venire să va întrupa trupul cu sufletul.

Și vor înviia toți morții și cunoaște-să-vor priiatnicii cu nepriiatnicii.

Și să mă crez, Alixandre, că la județ va să între sufletul întrupul omului.

Și vor sta toți goli la înfricoșata judecată, unde să vor pune scaunele și va șădea județul, judecătoriul nefățarnic, și vor sta heruvimii și serafimii împrejur.

Și vor lua drepții viața de veaci, iar greșiții întra-vor în munca veacului și sfârșenie n-au niciodată.

Și acolo nici să vor însura, nici să vor mărita, ci vor fi toț într-un obraz.

Și atunce să vor cunoaște soț cu soți și părinte cu feciori și să vor cunoaște toți priiatinii.

Și să știi că pre mine încă mă vei cunoaște acolo viu ca și alții“.

Și nu să știu ce să făcu Irimiia-Proroc.

Și să deșteptă Alixandru din somnu și șăzu pre pat și-ș puse stema pre perină.

Și plângea cu jale mare și i să făcu inima ca o corabie când o bate valurile prin mijlocul mării și socotiia cuvintele Irimi[i]i-proroc. Iar Potolomei și Filon mearseră dimineața la Alixandru și-l aflară plângând cu jalemare.

Și să apropiiară de el și plânseră și ei și-l întrebară și-i ziseră: „O, Alixandre, pentru ce-ț schimbi bucuriia pre jale și pre scârbă?” Iar Alixandru spuse-le tot ce văzuse în vis și ce-i grăi Irimiia-proroc învis. Iar Potolomei și Filon vrură[să-l] mângâie și-i ziseră: „O, Alixandre, n-ar trebui ție să te întristez pentru visele de noapte, că noi nu creadem visele de noapte. Că noao așa ne pare că omul visează căci doarme mult și bea vin mult.

Și nu trebuiaște omului înțelept să doarmă mult, că-i asudă trupul și creierii omului în cap și-i urlă capulși visează omul mult, unele ce veade, altele ce aude zioa, altele ce cugetă, iar noaptea le visează.

Și trupul iaste mort, iar sufletul iaste viu, și să împungu ca doi junci neînvățați.

Și iaste sufletul ca vântul și ca focul, și ca marea cu valurile așa să întărâtă trupul cu sufletul și visează omul adormit până împarte Dumnezeu sufletul de trup. Adevăr zic filosofii că trupul și sufletul aduna-se-vor la județ și morții din morminte vor ieși.

Și Solomon scrie de zice că sufletele drepte mergu în mâna lui Dumnezeu.

Și marele Platon zice: „Sfârșeniia lumii va fi încă când să vor umplea cinurile ceale ce căzură” — să să umple de oameni drepți suflete, atunce va fi sfârșeniia aceștii lumi.

Și Irimiia-prorocâncă zice bine, iar visul să nu-l crezi, nici să te scârbești pentru vis. Că tu ești astăzi împărat a toată lumea, deci trebuiaște să te veselești, să nu te scârbești, și cu noi cu toți, că te-au pus Dumnezeu împărat pre multe întunearece de oameni”. Alixandru să miră mult de aceaste cuvinte și zise Alixandru: „O, slava ta, minunate Doamne! Poț face și oasele uscate oameni vii!“

Și dintr-acea zi tot era Alixandru tristu și cugeta de moartea lui și grăia: „Dar după moarteamea cene va rămânea pomană mie pre urmă?“ Alixandru să sculă ....