America și românii din America/8. Capitalele trecutului
VIII. CAPITALELE TRECUTULUI
1. Gettysburg.
La ieșire trecem din nou în fața fabricilor care storc vlaga omenilor noștri: Indiana Harbour, Gary, cu frumoasa gară, de unde pleacă strada principală cu clădirile de căpetenie, zidiri de piatră în stil european. Fabrica de ciment se laudă cu 175.000 de saci producție pe zi. Pe urmă iarăși pădure, sprintenă pădure bine îngrijită. Câmpia de hrană, ferma cu turnulețul ei de petrol și-au reluat stăpânirea ca și cum n’ar fi alături infernul fabricelor și afacerilor. Numai păduricea și calmele ape ale unui lac de argint înviorează monotona strecurare a căsuțelor de muncă, Ici și colo doar câte o fabrică își clocește căsuțele improvisate ale muncitorilor. In seara cenușie, tristă, fără un semn de primăvară, miriștile, în fundul zărilor, ard pentru a curăți câmpul.
A doua zi spectacolul se schimbă. Pădurea e mai întinsă, mai bogată, mai adevărată. Ploaia multă, care continuă, a creat o primăvară ce îndrăznește a miji. Uriciunea căsuțelor de țară va începe îndată a se ascunde. O mare apă ne urmărește o bucată de vreme cu dunga ei largă albicioasă.
E împrejmuirea Washingtonului. Orașul se pregătește de înmormântarea fostului președinte, apoi Șef al Justiției, Taft. Dar nicio risipă de decor teatral. Gara nu e în negru. Nicăiri steaguri atârnând, decât doar la Legații și ambasade. Cavaleria trece, peste două ceasuri apoi și artileria. Ținută ireproșabilă, fără înțepeneală; frumoși cai; lume puțină, care nu se descopere toată la trecerea steagurilor. Deocamdată, pe un afet de tun sicriul, învelit în steagul înstelat, e dus la Capitol.
In ziare părerile de rău sânt sincere, dar discrete. Un articolaș simțit, un desemn: Unchiul Sam onorând catafalcul, drapelul lăsat asupra rămășițelor. E mai impresionant decât mult zgomot fără o adevărată emoție. E vădit însă că orice ține de politică nu pasionează și nu zguduie mulțimea. Și apoi toate trec aici așa de răpede!
Ă doua zi la câmpul de luptă din Gettysburg, unde, în Iulie 1863, înaintarea trupelor sudice, apărătoare ale sclaviei, a fost oprită în loc, cu patruzeci de mii de morți din ambele părți, de armata pe care o insufleția convingerea de neînduplecat profet biblic a lui Abranam Lincoln.
Drumul taie prin țerna roșie ca de sânge, despărțind bucăți de pădure prin care sânt sămănate casele de lemn în colori variate. El atinge orășele curate, liniștite din această Maryland, ca Fredericks, Lewisburgh. Caracterul rural de fermă veche, ușor înseilată, rămâne. Figuri de jae-gri răsar foarte adesea în pridvoarele sprintene. Ei formează o mare parte din populația școlilor elementare. Câteva high-schools de Stat sânt suite pe delulețele verzi, cu turnulețele și cupola măruntă a capelei. Odâtă, într’un așezământ particular, o maică ’ era în mijlocul fetițelor; aiurea, pe urma gliganilor cari se strâmbau la trăsura noastră purtând un om cu barbă, doar corecți tineri clerici își purtau cu eleganță gulerele albe pe negrele sutane. Și aici catolicismul lucrează, — putere orânduitoare, sigură de sine.
Ajungem la locul unde odată un modest tovaraș al lui
Penn își ridicase coliba. N’ar fi gâcit că peste două sute de -ani se va da aici o crâncenă luptă nu numai pentru idei de egalitate între creaturile lui Dumnezeu, idei care erau și ale lui, ci pentru a se ști dacă munca va fi liberă sau nu. Cu atâtea sacrificii ea s’a liberat, dar întrebarea e ce usa-giu s’a făcut din libertatea declarată legal înaintea Cerurilor judecătoare. Negrii chelneri, negrii argați, negrii dă--dace, negrii portari pot răspunde și poate răspunde aproape întreg sufletul lor fără încredere într’însul, veșnic cu ochii la ordinele vechiului boss, ale stăpânului care a rămas. Și totuși vechea rasă britanică, pură, pentru ei s”a jertfit așa de generos.
Dar poate că aici, în țerna scormonită de ghiulele și frământată de alergarea luptătorilor s’a mai hotărât ceva: datoria de a fi împreună a Statelor Americei libere, State vechi, de la început, State adause prin cuceriri și alipiri. Unirea era de bună voie; ea a fost impusă cui voia s’o rupă. Jtegimelor cu principii deosebite li s’au substituit aceleași norme superioare ale vieții constituționale. In acest pământ Inuiat de sânge, opera unității naționale s’a înfăptuit. Să nu se uite planurile latine ale lui Napoleon al III-l ea, care s’au risipit în această luptă.
De aceia locul, cele șaptesprezece „acre” de pământ, merita sfințit, prin memorabilul discurs al învingătorului, ca și prin recunoștința vremurilor următoare. E acuma un „parc național” al amintirilor, cu peste patru sute de monumente, cele mai multe de un gust discutabil și în general rău grupate. Statele, orașele, regimentele au vrut să pomenească pe ai lor, și e duios că, alături de asemenea scumpe dovezi de amintire, stegulețe, coronițe de flori se înfig, se așează lângă pietricelele celor mărunți, după trei șferturi de veac de la trecerea lor din viață. Un vânt de iarnă aruncă furios fulgii în valuri de-asupra mormintelor.
Stau alături învingătorii și învinșii. Poporul american poate lega împreună sentimentul de mândrie pentru cei d’intăiu cu acela de iertare pentru cei din urmă. Odată ce jsb biruit causa care trebuia să biruie!
Ar fi fost de dorit ca în jur să fie liniște, marea liniște care e supremul omagiu adus eroilor, adecă oamenilor cari și-au dat bucuros viața pentru credința lor. Dar lumea nu se poate opri, cu nevoile și cu trivialitățile ei, și astfel iat’o adunând călăuza a trei dolari „explicația” și cochete restaurante pu orge mecanice. Dar pretutindeni pacea cimitirelor. e profanată; de ce n’ar fi și aici?
2. Baltimore.
La un ceas de orașul făcut, acela care s’a desvoltat de la sine, vechea creație. colonială, Baltimore, așezată în mijlocul aceleiași pădurici de peisagiu engles din veacul al XVIII-lea.
Centrul catolic de pe vremuri—»și aceasta se simte pănă la Washington — a căutat să rămâie credincios, pe cât se poate, originilor sale. Nu sânt fabrici visibile, cu căsuțele pentru lucrători. Două sky-scraperuri, imediat trecute pe cărțile poștale, nu strică vederea generală, așa cum sânt pușe. Strada principală, între clădiri de piatră roșier are mersul ticnit al unui oraș de provincie.
„Stilul colonial” e afecționat pentru zidirile de intere» public. Cu coloanele lui albe, cu țesătura lui de cărămizi, cu lunga desfășurare a aripilor de castel de-o parte și de âlta, a miezului încununat cu o cupolă, el face cea mai prietenoasă impresie. Numai micul Museu, bine croit și perfect împărțit, presintă puri stâlpi ionici în față, pe când pe laturi alcătuirea de cărămidă samănă cu o veche mănăstire italiană.
Universitatea, clădită cu sacrificii de multe milioane de dolari, e o fundație particulară, și ea poartă numele întemeietorului, John Hopkins. 'Veniturile sânt luate din dobânzile unui fond de 35 de milioane și din taxe, din grele taxe pe studenți. Ca mai pretutindeni în America, școala tehnică e cuprinsă și ea în organismul unniversitar. Ceia ce am văzut din sălile de ceremonie ca și din obișnuitele •odăi de curși o la nivelul celor mai înalte cerinți moderne. Biblioteca are poate cea mai luminoasă sală de lectură; în largile ferești sânt prinse semnele marilor tipografi de pe vremuri.
Aici s’a introdus pentru întăia oară tendința germană a Înaltei școli pentru cercetări personale. Tradiția continuă. Fără a fi prea cercetată, Universitatea își păstrează Tângui. întâlnesc un medic român, d. Olinescu, care Ia marele Institut de higienă se bucură de o bursă Rockefel-ler. Un fost elev al mieu e profesorul care dă lecții de românește. Românește mi-a vorbit^ cu atâta bucurie, d-na Silverberg, o doamnă care asculta bucuroasă lecția mea și o altă doamnă, Francesa, care trăise în București o parte din viața ei, avea la gară ochii în lacrimi. Nu se poate spune în de ajuns ce farmec lasă în inimi țara pe care așa de ușor o desprețuim și o ponegrim.
Am văzut colecțiile Museului. El are un Rafael de cel mai mare interes, represintând o prinoesă italiană din veacul al XVI-lea, un zaraf de Rembrandt, un Tiziano, iscălit—nu pune aceasta pe gânduri?—, un foarte bun Franz Hals, dar pe lângă aceasta aquaforte, de Durer, de Rem-brandl însuși, într’o bogată donație. Și, nu mai puțin, o lungă serie de aquarele în care iese la iveală, cu măsură, o visiune nouă, clară, precisă, a colorii americane în peisagiu și a valorii pe care poate s’o aibă coloarea în sine.
3_ Philadelphia.
Dacă Ballimore păstrează colțuri din vechea așezare a secolului al XVIII-lea, în care a trăit Franklin, o întreagă pătură, păstrată cu greu, dar încă existentă, încunjurată de respect măcar la zile mari și când vin străinii se poate vedea la Philadelphia, care devine astfel mai mult decât orice alt oraș american depositara trecutului de nobil idea-" lism convins și luptător.
Iată într’un colț — ce colț îmbulzit de urâte clădiri noi, lipsite ue drept și lipsite de sens!—hala Independenței. Vechea clădire în același gust al secolului al XVIII-lea engles, al epocei georgiene, cu simpatica fațadă roșie-și sprintenul turnuleț. Aici adunarea Pennsylvaniei și-a ținut ședințele. Aici s’a format pe încetul, între represintanții vastei provincii, spiritul de independență, și era natural ca tot aici, în orașul de frățească și sentimentală numire greacă, să se adune și delegații tuturor alcătuirilor americane pentru a lua marea hotărâre. Ea n’a fost efectul u— nei mișcări de entusiasm. ca în decisiunile Adunării fran-cese din August 1789. Nu, ci îndelung, lună de lună, pană la acea glorioasă dată din 1776, s’au sfătuit între ei aceștî fermieri, acești oameni de diferite profesiuni, mai ales a-cești oameni de drept. Căci, dacă un conflict economic a fost la basa mișcării de separație, pentru. întruparea ei în-tr’o formulă „filosofii” ca Franklin și Jefferson și-au dat mâna cu acești jurisconsulți. Astfel s’a stabilit textul propunerii făcute, în scrisoarea lui lătăreață, de un deputat dintre cei mărunți pentru ca apoi să se poată slilisa de un Jefferson larga expunere pentru independență.
Se păstrează cu pietate câteva mobile și obiecte din acel timp; în fundul odăii steagurile de luptă sânt strânse în mănunchiu. In odaia din mijloc clopotul, vechiul clopot pennsylvanian, topit pentru Adunarea cea mică. In ziua aniversării lui Washington au încercat să deie glas aramei sparte și cârpite, dar sunetul n’a ieșit. El nu putea să iasă, atâta vreme cât așa de puține sânt urechile, xtenău- cite de zgomot și ne astupate la pornirile ideale, care să-I poată auzi. Când noua viață morală care se formează în această țara Va ajunge să câștige terenul, atunci din nou valurile chemării la altă fericire se vor răspândi asupra, țerii, și atunci pentru omenirea întreagă va porni de aiei din America alt vânt, fraged, Jnoitpr.
Tot' trecutului îi e închinată căsuța unde pe ascuns s’a cusut primul steag al libertății— și se încearcă a face în jurul ei calmul unor pajiști'bogate, răscumpărându-se cu banul fiecăruia toată obrăznicia care s’a strâns împrejur. Aceluiași trecut îi aparțin și cimitirele, cu vechile lor pietre fără cruce, mărunte, sure, ai zice: speriate de ce se aude împrejur, de ce umbră deasă, plină de fum, lasă asupra lor Goldsteinii vecini cu prăvăliile lor imense pentru copii. Cea mai goală, cu o aparență mai părăsită e a lui Franklin însuși, omul celor mai îndrăznețe concepții și celor mai smerite invențiuni de folos general, acela al celui mai mare rol și al celei mai modeste vieți. O 'altă lespede amintește pe fiul lui. Nicio floare, niciun semn de amintire. Poate că marea statuie ajunge, dar ea e mai rece decât țerna, care se înfioară de frig și tremură de soaid, a (acestei gropi.
Peste această lume smerită în proporții, mare în avânt pretenția timpurilor harnice, bogate, îndrăznețe a făcut imensul oraș nou pe ambele țermuri ale vastului Dela-ware, un adevărat golf de mare, purtând ușor marile corăbii ale Oceanului. Două milioane de oameni, trei milioane cu suburbiile trăiesc pe o suprafață de pământ mai mare decât a oricărui alt oraș. In centru voluminoasele serii de cutii distanțate ale sky-scraperilor, care, fiind aici de aceleași dimensiuni, samănă o lungă strajă de uriași. încolo case de cărămizi, case de lemn cu prid-vorașele în față ocupă larga câmpie. Un formidabil pod leagă cele două părți ale orașului, care ține și de Pennsyl-Vania și de Statul New-Jersey. Pănă în sala unde trei sute de ai noștri, mai mult Bănățeni, așteptau cuvântul bun de acasă (se va face o nouă bise.-ică, în locul celei vechi care abia se ține), lungile alei de mici clădiri prietenoase se continuă.
Dar aici este și o mare voință creatoare, o mare voință de a crea din nou ceia ce răzleața inițiativă particulară a amestecat confus. De aici marile clădiri pentru artă și
știință și admirabilele pieți care le încunjură, deschizând asupra haosului de case, asupra largilor artere care le despart una din cele mai vaste perspective de pe lmne.
Intăiu biblioteca, operă de binefacere privată. Imensa zidire cu un larg fronton senin cuprinde tesaure adunate în câțiva ani. Este o secție italiană, aranjată de nona Italie, o secție pentru orbi. Comunicațiile între sală și deposit se fac prin telegrame. împrumuturile se dau cu cea mai mare dărnicie și tot odatași cu socoteala cea mai bună. Sălile de lectură sânt adevărate saloane, scăldate în lumină. Nu numai atâta, dar o superbă terasă cu vederea asupra orașului întreg poate fi și ea întrebuințată pentru lectură.
Museul, de o impunătoare arhitectură elenică, un Parte-non pe această Acropole, cuprinde o foarte vastă colecție de portrete englese din secolul al XVIII-lea: Romney, 'Law-rence, Reynolds, Gainsborough,' cel de-al doilea încercând și o scenă mitologică din chipuri de persoane contemporane; un mare grup de Americani din aceiași epocă e alături. Peisagiul engles trece de la jocurile de lumină și aburi ale lui Turner la coloratura puternică, adâncă a lui Constable, la delicateța lui Wistley: două Veneții de doi maeștri contemporani pun alături melancolia palidă a lunuia cu țișnirile de flăcări roșii de-asupra cupolelor a Celuilalt. Marea pictură veche e represintată printr’o bună alegere de primitivi Italieni, ca Basaiti, printr’un Oriental sticlind din pietrele turbanului in întunerec al lui Rem-brandt, prin fragedul Răstignit cu ploapele rose al lui Ru-bens, de ia care și două curioase peisagii încercate, printr’un Van Eyck de un migălos lucru de miniaturist, prin câteva pânze italiene din secolul al XVI-lea și printr’un interesant Zurbaran.
In față. zelul lui Mastbaum a adunat de pretutindeni, în-tr’un Museu cu poarta de bronz pecetluită de cele mai alese lucrări ale maestrului, o foarte mare parte clin opera lui Rodin. E acolo replica Gânditorului, e zvârcolirea
Martirului, e nespusa puritate a Primăverii cu trupurile gingaș îmbrățișate, topirea în val a tyereidiei, e fâlfâirea de coamă leonină a lui Balzac și apocaliptica încruntare a lui Hugo, dc-asnpra și dedesuptul căruia se desfășură și se înlănțuiesc alegoriile, e Dragostea pierdută într’un singur trup și e Gândirea simbolică, întrupată și în mânile care închid catedrala, în mânile care se deschid cercetătoare, în mânile ridicate spre cer și în mânile crispate de durere. Toate acestea presintate cu o grațioasă ospitalitate, •care face ca simpaticul bătrân îngrijitor să redeschidă cu un zimbet ușa odată încuiată. Când oare aceste mora-•vuri vor pătrunde în Europa, ale cării Musee par date pe mâna celor mai brutali dintre polițiști?
4. Trenton, Princeton.
De la Philadelphia, prin cele mai frumoase dumbrăvi de •copaci neatinși, prin grădini de sere și mai ales prin livezi în care mugurul piersicelor celor mai dulci așldapta chemarea primăverii, spre locul unde ne așteaptă harnicul grup de Români din Roebling și din Trenlor, din Tlorence, a căror caldă ospitalitate n’o voiu putea uita niciodată. La acești Sălăgeni e cea mai duioasă amintire a țerii unde poate nimeni dintre dânșii nu se va mai întoarce.
Cea d’intăiu localitate e o creație a fabricei de sârmă. De ea atârnă mai totul pănă la casele de același tip, prinse în mari blocuri. în care cineva e suferit numai cât lucrează stăpânului. Tot el a dat și clădirea bisericii unite,
0 altă biserică unită, una din cele mai mari și mai frumoase din America, având geamurile împodobite cu sfinți peste colorile neamului, e în orașul vecin, capitala a Statului New Jersey, una a ortodocșilor, înalt mai modestă fiind la Roebling, Ce frumos suna corul condus de harnicul părinte Bungărdean, care, împreună cu celalt preot, Crăciun, face ce poate ca să împiedece nenorocita înstrăinare a generației nouă (fete de cincisprezece ani ieau Italieni pentru a întemeia o familie de limbă englesă).
Drumul de la o așezare la alta, tot pe margenile largului râu, printre copaci de pădure și vile, e de toată fru-museța. Undeva, se văd ruinele caselor în care a locuit prințul Ludovic-Napoleon, visând de împărăția de mai târziu: principalul pavilion, privind peste râu, la Mare, deschizătoare de drumuri spre viitor, a fost refăcut de un milionar.
Trenton e un centru liniștit și simpatic, cu clădiri mari pentru guvern și pentru Primărie, pentru episcopul catolic. Fără trecut visibil, de și aici s’au arestat în pragul revoluției liberatoare șefii bănuiți și s’a pregătit ciocnirea decivivă, de și amintiri ale lui Washington se păstrează cu sfințenie, el samănă cu cutare bun oraș engles de provincie.
Noaptea, spre Princeton.
Nu e o Universitate aceia la care ajungem după străbaterea câtorva zeci de mile. E o lume întreagă,, e deplină cetate a evului mediu, despărțită de orice i-ar putea stingheri lucrările,, fără zgomot, fără praf și, în cele câteva căsuțe din jurul zidurilor ei, fără ispită, oasă de reculegere încunjurată .de cea mai splendidă natură și labo-ratoriu de veșnică muncă mângâiat de toate farmecele câmpului, livezii și pădurii.
Din vechile colegii modeste, cum erau, după imitația celor din Anglia, încercări stângace ale secolului XVIII-lea pentru copiii acestor răzăși cari au făcut liberă țara lor, donațiile, necontenit crescute, îngrămădite de la un om la altul, de la o generație la alta au făcut ceia oe uimește astăzi și îndeamnă la respect. Ceia ce niciodată nu se sfârșește, căci și acuma se lucrează, din alta ploaie de dolari, Ig un nou palat al chimiei.
Bogații Statelor Unite au dat științii un astfel de templu cum nu se mai poate găsi aiurea, pentru ca fnî lor să nu aibă brutalitatea muncitorului și racilele parvenitului. Protestanți, în această lume catolică, ei impun tradiția lor religioasă.
Copia Europei englese se vede în aierul de catedrale pe care-l au toate aceste imense clădiri. Fereștile ogivale scânteie de lumini ca la o liturghie de noapte. Portalek; de castele par să închidă războinici. Și e în adevăr în orice Universitate și învierșunarea luptei și sfințenia unei devotate rugăciuni.
Nu se putea stilul potrivit cu locul și cu vremea. Puternica, armonioasa zidire a Universității catolice Georgetown, în care nu cutezam să întru seara pentru conferința mea, așa de mult părea aceasta măreție arhitectonică superioară contingențelor noastre de studii și expuneri, răspunde la aceasta, Aici însă, la Princeton, au vrut autonomia colegiilor, despărțirea acțiunii grupelor de profesori. Un fel de State-Unite ale învățământului. Nu lipsește oare autoritatea necontestată a unuia singur, a unui adevărat rector? Nu ar fi necesară și o altă unitate de vederi decât aceia, poate luai mult exterioară, a unui crez religios? Dincolo, la catolici, „ordinea romană” moștenită de Roma pontificală, îndeplinește în mare parte aceste cerinți. Dacă aceasta lipsește, o Universitate riscă să fie pentru știință un fel de beguinage, fiecare locuitor al cetății studiilor având rosturile și răgazurile sale, și la „beguinage” este cel puțin biserica adunând, totdeauna la aceleași ceasuri, pentru aceiași rugăciune.
5. Boston și Harvard.
La Boston sântem îii vechea, în buna Americă. Nația s’a putut schimba, străinii (lin toate țerile, Evrei, Greci — cetesc la un restaurant popular: saxiaxripio'/ — și alții s’au putut adăugi, dâr caracterul general al orașului a rămas tot același.
Largi străzi, une ori mai puțin bine îngrijite — căci bogăție mare nu samănă să fie aici, un frumos parc cu statui într’ales, monumente care în acest loc nu par așa de mărunte, de strivite și disparate ca aiurea, biserici care măcar prin lungimea turnului caută să fie la înălțimea marilor construcții vecine, dar înainte de toate casa solidă, •gospodărească,'vechea casă de cărămizi roșii și violele, pe care nu odată o împodobesc amănunte de artă, făcute și privite cu iubire. Chiar când treci podul peste largul râu Charles, cu înfățișare ca a unui golf de Mare, și ajungi în orașul îngemănat Cambridge, locuințile de lemn, foarte cochete, care răsar în. mijlocul grădinilor îngrijite, nu sânt înjghebări de ieri de alaltăieri, ci au o poveste a lor. Iată aceia în care a trăit poetul Longfellowr cel mai iubitor de tradiții europene dintre toți scriitorii lumii nouă, și, a-laturi, profesorul Merriman, istoricul Spaniej moderne, îți arată titlurile de vechime ale unei vile datând din vremea războiului pentru libertate. Vechi tapete naive cu lupte contra Englesilor, fiare de cămin cu chipuri de generali prinși, atâtea amănunte documentează origini istorice, așa de rari în această țară.
E drept că nobila rasă de la început, fără să se ti stâns cu totul, nu mai stăpânește orașul. In cluburi spiritul prptestant din secolul al XVII-lea se păstrează; ziarul cel mai intelectual, mai preocupat de chestii morale, din toată America, Christian Science Monitor, se publică aici. D. Cornish, președintele unitarienilor, îmi arată casa acestui grytp religios așa de stimabil, cu chipurile de episoopi și •cărțile de propagandă. Dar dimineața e, pe malurile umede ale apei, în această dimineață de frig străbătător, navala obișnuită la fabrici. Intr’un colț un bătrân Evreu de tip gâlițian adună cu grebla hârtii lepădate, în altul două Țigănci în costum special chiamă Ița gâcirea tuturor tainelor, expunând la ușă o diagramă craniană cu compartimentele lui Lavater.
Idealismul ales al trecutului glorios se vădește și prin. marele rol pe care-l joacă arta și școala.
Museul, de stil grec, e unul din cele mai. bogate ale A-mericei. E uimitor ce s’a putut strânge — și presinta cu o perfectă metodă — în ceva mai mult ca o jumătate de secol.
Jos, misiunea Universității vecine și a Museului însușf a adus din jurul Piramidelor statui de regi, ale lui Chefren și Mykerinos, ale eutărui prinț, care sânt dintre cele mai nobile produse ale artei egiptene; prin comparație s’a putut fixa că și sfinxul are un cap de realitate regală. O statuie de lemn, care se poate pune alături cu a „Șeicului de lâ El-Beled”, elemente de piatră și de ceramică se adaugă. Etiopia presintă chipul, rar, al regelui Antaman.Din Creta vine una din cele mai sprintene statuete ale acestor meșteri de o neîntrecută eleganță simplă și, dacă, din arta greacă mai târzie, ar fi numai unele amănunte din Egina și 0-limpia ori fragmentul, plin de o grațioasă mișcare, care e Amazoana călare, și încă această parte a eolecțiilor ar fi vrednică de atenție. 0 serie de pi blicații explică tinerilor și marelui public ce s’a putut strânge aici.
O reconstituire inteligentă, din materiale procurate cu greu, — și de la castelul la Mouette, legat de amintirea Ma-riei-Antoinette—, a putut da seria de odăi istorioe, de la Anglia secolului al XV-lea, prin cămăruțele umbroase ale vechii Americi coloniale, la încăperile luxoase ale Fran-eiei lui Ludovic al XVI-lea. Nu odată tablouri, bpne, chiar celebre, pănă la două mari scene dc Boucher, împodobesc păreții.
Seria tapițeriilor, începând din a doua jumătate a secolului al XV-lea, a țesuturilor— multe coptice, câte una perUviană, sardă—, e foarte bogată. Se adaugă smalțuri bizantine — un frumos Sfânt Nicolae de pe la 1200 — și de Limoges, faianță și foarte multe obiecte de metal mărunte. Dar, înainte de toate, acesta e un Museu de pictură.
Cu multă trudă s’au adus aice fresce catalane (de Ia S. Maria de Mar), și navarese (S. Bandello) din veacul al XlII-lea, cu obișnuitul caracter oriental, bizantin, cu gama rară de colori pierdute. Italia primitivilor a dat un Crivelli, în care calma ieșire din mormânt a lui Isus, în mișcarea de uimire a celor încunjurătoare, e cu totul nouă, un Memmi de înflorire și, trecând pe la Fra Angelico, un Luini din cei fnai buni, două foarte frumoase portrete de Tintoretto (un Alessandro Farnese). Veneția lui Guardi stă alături de a lui Canaletto. Spania e represintată printr’unul din cele mai impresionante tablouri ale „Grecului”, printr’un aspru Ribera, prin copiii regali și tânăra viitoare regină francesă Maria Teresa, de Valasquez, prin chipul, cu așa de vii ochi negri, al fiului lui Goya, de la care și un altul, palid. Dintre vechii Germani, o dulce figură de femeie calmă a lui Cranach. Una din cele mai delicate pânze ale lui Ro-ger van der Weyden: Sf. Luca zugrăvind pe Maica Domnului. Bătrânul lui Rembrandt e numai o aburire de Iur mină, o aureolă, soția lui Tulp are-un zimbet de Gioconri și ispitirea cutării doamne, într’un cadru care cuprinde și femeia scoțând apă din fântână, a pus în joc toate artificiile marelui maestru de umbre și licăriri. Familia lui Carol I-iu al Angliei de Van Dyck e de o perfectă grupare. Un dublu portret de Rubens. Micii Flamanzi sânt numeroși.
Pictura englesă e destul de larg represintată, printr’o frumoasă serie de portrete. Dacă Turner își încearcă jocul de raze prin negură și de-asupra munților Svițerei, în Cascada de la Schaffhausen, el are și una din cele mai înfocate vedenii de Mare ale lui. Americanii, pănă la cei mai noi, ocupă un loc potrivit și meritat; pe lângă câțiva Copley, cele mai bune portrete, neisprăvite, de Stuart, ale Iui Washington (redat și în marmura senină a marelui Houdon) și soției lui. Sargent are o mai variată fațadă ca -oriunde, cu pânze neașteptate, o Veneție, un Apolon și Musele, un stol de Danaide. Bine represintat e și pictorul Winslow Homer, câte ceva din Hawtnorne, cu sfânta sa mamă; curatele gravuri ale lui Blake cu istoria Fericirii și ispitelor Răului.
Dar mai ales la Francesi, iubiți și aici, s’a făcut harnica., iubitoarea recoltă. Ea începe cu portretul, de un maestru necunoscut, al lui Pierre de Bourbon din al XV-lea veac. Câte ceva din-epoca lui Clouet. Pictorul lui Richelieu, Phi-lippe de Champagne, are un Arnauld d’Andilly, luminos. Grația figurilor mitologice ale lui Poussin se adaugă supt penelul lui Claude 'Lorrain la farmecul scenei dominate de cerul celui mai dulce apus. Secolul al XYIII-lea are și un Watteau de o extremă delicateță, câte un Cnardin, un fermecător portret al lui Franklin de Duplessis, un portret de femeie al lui Greuze (.,Chapeau Blanc”). Un onest și solid portret de Ingres și o luptă cu leii a lui Delacroix, în fața căreia e larga pânză asămănătoare a lui Henri Regnault, așa de curând pierdut.
Noua școală francesă însă a fost în rândul întăiu al prețuirii din partea donatorilor. Corot apare și cu’ visiunea puternică a insulei S. Bartolomeo, cu încercarea îndrăzneață de a crea un peisagiu de Infern pentru intrarea lui Virgil și a lui Dante. L’hermite are obișnuita lui pre-sintare socialistă cu Hristos înaintea trudiților moșnegi. Dar o întreagă odaie e consacrată lui Milletj aici e viteazul Sămănator, idila Nașterii mielului, sacra Recoltă,’ icoana de nevinovăție a Păstoriței, triumful roșu al Soarelui de iarnă', truda Săpătorilor, vedeniile de adevăr iubit. Alături o scenă de vânătoare, sumbră, dură a lui Courbet, diafane năzăriri ale lui Monet (un peisagiu frances și o Veneție), un Renoir, unul din cei mai buni Degas. Se merge pănă la „Lângă Râu” a lui Lerolle, așa de pașnică. Cu mirare descoperi o pânză a lifi Vereșciaghin.
La Harvard.
Aici Universitatea nu îmbracă armătura evului mediu. E în tonul întregului oraș țesătura ușoară de cărămidă roșie, repetată în lungul mai multor străzi. Pavilioanele separ prea mari, cuprinzând prea mulți studenți, cari nu pot avea astfel o viață în adevăr comună. De aceia se începe acuma, după sistemul engles, un alt sistem de clădiri, cu case (homes), Profesorii locuiesc în construcțiile de lemn din vecinătate, care li dau aier, lumină, verdeață. Cetatea nu mai e aici, dar obștea de tineri și de bătrâni a rămas. Numărul profesorilor se ridică la o mie șase sute, cuprinzând, firește, și pe patroni și pe simplii auxiliari. Este și un lector de românește, d. Rafail, pe care nu l-am văzut.
Biblioteca e în mai multe încăperi. O parte duioasă o formează colecția, aleasă, a unui tânăr de douăzeci și patru de ani, care s’a înecat cu vasul „Titanic” în timpul războiului. Chipul lui, umbrit parcă de prevestirea apropiatului sfârșit, privește necontenit cărțile lui iubite. De-desupt, o inscripție latină fericește pe aceia cari au unit moartea cu victoria și se văd chipurile tinerilor Americani întinzând mâna Franciei luptătoare și în suferință.
Mai departe o altă comunitate universitară, Wellesley, și, în drumul spre New-York, o a trei a, Yale. Mii și mii de tineri se formează astfel în fiecare an pentru noua viață sufletească a harnicei națiuni care, având toate ambițiile, pare a voi să așeze acum în rândul întăiu pe aceasta.
Amin!