Amintire (Am stat o clipă-n loc)

Amintire de George Topîrceanu

Am stat o clipă-n loc s-ascult
Ce freamăt lung s-aude?...
Doar vântul apa scutură
Din ramurile ude.

Și pașii mei foșneau ușor
Pe frunzele cărării.
Mergeam în noapte tremurând
De chinul așteptării.

La stânga codru ‘ntunecat,
Grădina-n mâna dreaptă
Și-n fund, o casă între plopi...
Iubit-n prag m-așteaptă.

Așa, țin minte ca acum,
Când ne chemam în șoapte
Prelung, departe, a țipat
O pasăre de noapte.

Mi se părea, când ascultam
Copacii mari din față,
Că dușmani răi și nevăzuți
Vor să mi-o ia din brață.

Și-atunci bolnav o sărutam
Pe ochii mari, pe tâmple,
Și-n taină parcă așteptam
Un, rău să mi se-ntâmple...

În zori de zi ne-am despărțit.
Cântau în sat cocoșii
Iar norii de la răsărit
Pluteau în flăcări roșii.

Ș-acum sunt singur... și-i târziu...
Iubita mi-e departe.
Mă arde-n suflet dorul viu,
Și zilele mi-s moarte.