Amurg de toamnă (Pavelescu)

 

Pleca un stol de rândunele,
Și eu, cu ochii după ele,
M-am dus, cu drag, până în zare,
Cuprins de-o tainică-ntristare!
Căci toamna care le gonea
Căzuse și pe viața mea!
Și-am înțeles de ce mâhnirea
Din ochi-mi turburi lacrimi stoarce:
Ca mâine ele s-or întoarce
Dar tinerețea, dar iubirea?