Amurgul (Olga Vrabie)

 

O rază, cea din urmă, vrea să moară
Și-amurgul plin de umbră și durere,
Cu ochii stinși, s’apropie ’n tăcere...
Să nu te duci... Sînt tristă ’n astă sară.

Mi-e sufletul — un biet copil pe stradă
Uitat, străin de lumea asta toată;
Îți pleacă’n jos privirea’nspăimîntată
Și plînge’ncet, ca nimeni să nu-l vadă

Amurgul vine... Ceața se ridică...
Copilul adormise și suspină...
De ce a plins? El n’are nici o vină
Nu mă lăsa! Mi-e frică!